Sechestru judiciar. Decizia 1406/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1406/2008
Ședința publică de la 11 iunie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii de ședință din data de 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect sechestru judiciar â recurs împotriva încheierii de ședință.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea avocat, cu delegație de reprezentare depusă la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,30 lei, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat.
Curtea, după deliberare, constată că această pricină are ca obiect recurs împotriva încheierii de ședință din 14.04.2008, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 600 alineat 1 teza a III-a din Codul d e procedură civilă, iar recursul împotriva încheierii comerciale nr. 1046/2008 a fost greșit înregistrat în prezentul dosar, aspect față de care Curtea constată că nu a fost regulat sesizată cu acest recurs, nefiind aleatoriu repartizat. Din această perspectivă, Curtea apreciază că se impune desprinderea acestui recurs și înaintarea lui către registratura instanței pentru a fi repartizat aleatoriu.
Reprezentantul recurentei invederează instanței faptul că într-adevăr recursul din prezenta cauză este împotriva unei încheieri de ședință, iar recursul împotriva încheierii comerciale nr. 1.046/2008 a Tribunalului Comercial ar fi trebuit repartizat aleatoriu și nu înregistrat în acest dosar, totodată arată că este de acord cu trimiterea celui de al doilea recurs la registratură pentru repartizare aleatorie.
Reprezentantul recurentei invederează că nu mai are alte cereri cu privire la recursul împotriva încheierii din 14.04.2008 prin care s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului recurentei pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în sensul de a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 600 alineat 1 teza a III-a din Codul d e procedură civilă, fără cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește condițiile de admisibilitate stabilite de prevederile art. 29 alineat 1 și 2 din Legea nr. 47/1992, arătând că art. 600 Cod procedură civilă este în vigoare, deoarece nu a fost abrogat de legiuitor și Curtea Constituțională nu a pronunțat o decizie de admiterea a vreunei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile acestui articol fiind incidente în prezenta cauză.
CURTEA:
Prin încheierea comercială fără nr. din data de 14.04.2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluj, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prev. art. 600 alin. 1.pr.civ. invocată de către reclamanta
De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a soluționării cererii de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în dosarul cu nr. de mai sus, reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instituirea unui sechestru judiciar asupra a 13 bilete la ordin predate de reclamantă la 30.09.2004, pentru executarea contractului de cesiune și actului adițional la contractul și statutul, în favoarea pârâtului.
Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 600 alin. 1 teza a III-a pr.civ. relevând că acesta îi încalcă dreptul la un proces echitabil, însă tribunalul a considerat că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, respingând-o ca inadmisibilă.
Prin recursul formulat în interiorul termenului legal, reclamanta a solicitat casarea acestei încheieri, cu consecința admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale.
În motivare s-a relevat că textul art. 600 alin. 1 teza a III-a pr.civ. este dat cu încălcarea prev. art. 11 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 20 alin. 2 și art. 22 alin. 3 din Constituția României, precum și a art. 6 parag. 1 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Au fost reiterate argumentele pentru care se apreciază că textul este neconstituțional, după cum urmează: justițiabilul este obligat să promoveze recurs, deși nu cunoaște soluția, întrucât măsurile asigurătorii se judecă în camera de consiliu, iar soluția nu se pronunță în ședință publică; termenul de recurs este diferit, adică de 5, 4 sau 3 zile, în funcție de durata motivării, fiind invocate prev. art. 592 alin. 3 și art. 581 alin. 3.pr.civ. iar fără a cunoaște considerentele încheierii nu pot fi formulate motivele de recurs.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fata instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fata instanței de judecată, în cauzele la care participa.
(3) Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda.
(6) Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".
Reclamanta a invocat prevederile acestui text și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, de către prima instanță, cu excepția de neconstituționalitate a prev. art. 600 alin. 1 teza a III-a pr.civ. conform cărora "încheierea-prin care instanța pronunță asupra unei cereri de instituire a unui sechestru judiciar-este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, făcând aplicarea dispozițiile art. 29 alin. 6 și 1 din Legea nr. 47/1992.
Curtea achiesează la această poziție, întrucât excepția a fost invocată în fața instanței de fond, respectiv a Tribunalului Comercial C, invocându-se considerente care nu țin de prevederile legale pe care această trebuie să le aplice atunci când analizează legalitatea și temeinicia acțiunii, ci de condițiile și termenele în care trebuie declarat recursul împotriva încheierii care se pronunță în soluționarea cererii de instituire a sechestrului judiciar.
Este astfel evident că prev. art. 600 alin. 1 teza a III-a pr.civ. nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât se referă la un moment ulterior celui la care se pronunță prima instanță.
Din analiza textului art. 29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992, rezultă că pot fi supuse analizei contenciosului de constituționalitate doar prevederi legale pe care instanța este chemată să le aplice în soluționarea litigiului dedus judecății și de care depinde soluția ce va fi pronunțată, iar nu cele care privesc etape ulterioare acestei analize, în astfel de cazuri lipsind chiar interesul născut și actual pentru invocarea excepției.
Întrucât prin recursul declarat nu se aduc argumente care să contrazică aplicabilitatea acestor texte legale în speță, el fiind axat pe considerente care țin de fondul excepției de neconstituționalitate, el va fi respins ca neîntemeiat, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. cu consecința menținerii încheierii recurate.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut și faptul că excepția ar fi devenit admisibilă abia în ipoteza în care ar fi fost invocată în recurs și numai dacă s-ar fi pus problema tardivității sau nulității acestuia din cauza nerespectării termenului impus de prev. art. 600 alin. 1 teza a III-a pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii din 14.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial C, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 EX./19.06.2008.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu