Sechestru judiciar. Decizia 1774/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1774/2008
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - CÂMPIA SA, împotriva încheierii comerciale nr. 1128/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect sechestru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, consilier juridic și reprezentantul intimatei, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 10.09.2008 s-au depus la dosar, de către recurentă concluzii.
Reprezentantul intimatei depune al dosar copii după 3 scrisori de trăsură, care vizează transportul de marfă pe căile ferate, având în vedere faptul că recurenta a transportat fier vechi, în perioada în care se instituia sechestrul judiciar care face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește scriptul depus la dosar, intitulat "Concluzii" reprezentantul intimatei arată că acestea ar putea constitui motive noi de recurs.
În ceea ce privește scrisorile de trăsură, reprezentanta recurentei arată că în dosarul instanței de fond există depuse acte din care rezultă faptul că se colectează fier vechi de pe fiecare secție, apreciind că nu se încalcă sechestrul judiciar instituit, aceste recoltări de fier vechi neavând nici o legătură cu sechestrul judiciar.
În ceea ce privește conținutul scriptului intitulat "Concluzii", reprezentanta recurentei arată că acesta ar conține o serie de elemente noi, motivat de faptul că preluarea avea să se facă succesiv, cuprinzând și un petit referitor la posesie.
Reprezentantul intimatei precizează că a arătat lapidar faptul că în ceea ce privește prima condiție de instituire a sechestrului - aspect dezbătut de recurentă în "Concluzii" - apreciază că nu reprezintă o dezvoltare a motivelor de recurs ci se constituie ca veritabile noi motive de recurs, motiv pentru care solicitarea sa vizează ca instanța să ia în considerare doar acele motive de recurs - formulate în termen - cu care a fost inițial învestită și să aprecieze totodată că fiind nule motivele de recurs conținute în scriptul intitulat "Concluzii".
Raportat la cererea formulată, reprezentanta recurentei arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, constată că deși a fost calificat ca răspuns la întâmpinare, prin conținutul său, recurenta solicită să se analizeze legalitatea și temeinicia și sub aspectul invocat în scriptul intitulat "Concluzii", aspect care constituie motiv nou de recurs, astfel că, raportat la data înregistrării, în temeiul art. 303, corelat cu art. 306. Pr. Civ. apreciază ca fondată excepția nulității motivelor de recurs cuprinse în scriptul intitulat "Concluzii", urmând aoa dmite, motiv pentru care analizarea recursului care face obiectul prezentei cauze urmează a se circumscrie motivelor inițiale cu care inițial a fost învestită instanța.
Nemafiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de sechestru judiciar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, precizând că va solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.
cu precizarea că, la acest moment, societatea recurentă, împreună cu alte societăți din domeniu sunt controlate de către același acționar.
Curtea rețina cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea nr. 1128/2008 din data de 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul cu număr unic -, s-a luat act de disjungerea în ședința publică din 21 mai 2008 cererii principale precizate, formulată de reclamanta-pârâtă L, Spațiul comercial 7. jud. C, împotriva pârâtei-reclamante CÂMPIA, având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la predarea către reclamanta-pârâtă a posesiei instalației și utilajelor situate în secția 4, astfel cum au fost individualizate prin contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 și a fost obligată pârâta-reclamantă să permită și să asigure reclamantei-pârâte accesul la și în Secția 4 situată în incinta Câmpia pentru a executa și/sau a face să fie executate lucrări specifice pentru dezafectarea, demontarea, manipularea, ridicarea, preluarea, cântărirea, transportul și evacuarea instalațiilor și utilajelor secției 4, astfel cum au fost individualizate prin contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, lucrările urmând a fi executate în conformitate cu prevederile contractuale, pe întreaga durată de derulare a contractului și în condițiile convenite de părți, precum și de disjungerea cererii reconvenționale, formulată de pârâta-reclamantă Câmpia împotriva reclamantei-pârâte, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/21 februarie 2008 încheiat cu reclamanta-pârâtă fără a avea aprobarea prealabilă a organelor statutare, precum și a cererii pârâtei-reclamante de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1312.civ. și de suspendare a judecării celor două cereri mai sus arătate pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, pentru soluționarea cererilor mai sus arătate s-a format un nou dosar pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, privind pe reclamanta-pârâtă și pe pârâta-reclamantă Câmpia, având ca obiect cererile mai sus descrise, termenul de soluționare a cererilor, dat în cunoștință reprezentanților părților, fiind 28 mai 2008, sala 249 Tribunalului Comercial, ora 8:00.
S-a admis cererea de instituire a sechestrului judiciar formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Câmpia și, în consecință: s-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra instalațiilor și utilajelor situate în Secția 4 din incinta pârâtei Câmpia, astfel cum aceste instalații și utilaje au fost individualizate prin contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, până la soluționarea irevocabilă a dosarului care s-a format ca urmare a disjungerii dispuse în ședința publică din 21 mai 2008, arătată la pct. 1, fost obligată reclamanta să consemneze până la data 28 mai, inclusiv, o cauțiune de 10.000 lei, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.
A fost desemnat administrator-sechestru și s-a încredințat paza bunurilor sechestrate, arătate la pct. 3, s-a stabilit în favoarea administratorului sechestru o remunerație de 10,71 lei/oră pentru fiecare persoană din subordinea administratorului sechestru care a asigurat paza bunurilor sechestrate, arătate la pct. 3, pe durata asigurării pazei acestor bunuri, a fost obligată reclamanta să plătească lunar administratorului sechestru remunerația stabilită și s-a dispus deplasarea unui executor judecătoresc la locul situării bunurilor sechestrate pentru a le da în primire administratorului sechestru, pe bază de proces verbal, un exemplar al procesului verbal urmând a fi înaintat Tribunalului Comercial Cluj, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această încheiere comercială, prima instanță a reținut că, ansamblul materialului probator aflat la dosar în limitele sesizării cu cererea de instituire a sechestrului judiciar, potrivit art. 598.proc.civ. ori de câte ori a existat un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea sa încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă aceasta măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Verificând îndeplinirea acestor condiții, instanța a reținut că în conformitate cu art. 1 din cadrul cap. II din contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 (21-25) vânzătoarea pârâtă s-a obligat să vândă iar cumpărătoarea reclamantă s-a obligat să cumpere bunurile rezultate din dezafectarea instalațiilor și utilajelor secției 4 situată în incinta Câmpia, cu excepția bunurilor descrise într-o anexă. Cantitățile de bunuri rezultate în urma procesului de dezafectare au fost stabilite la 15.000 tone metal (fier vechi) și 800 tone motoare electrice și transformatoare, pe care reclamanta s-a obligat să le ridice în termen de 210 zile de la plata avansului, sub sancțiunea de penalități de întârziere de 0,1% calculate la valoarea obligației neonorate. Conform art. 3 și 4 din aceeași convenție, pârâta Câmpia s-a obligat să asigure accesul în secția 4 în vederea preluării bunurilor dezafectate, iar reclamanta s-a obligat să le preia bunurile și să efectueze manopere de dezafectare în conformitate cu avizul de mediu și cu proiectul tehnic, mărfurile urmând a fi dezafectate, preluate și transportate de la sediul pârâtei de către reclamantă, pe cheltuiala sa. Conform art. 5 din contract, proprietatea asupra mărfurilor și riscurile se transmit de la pârâtă la reclamantă la data preluării mărfurilor.
Astfel cum a rezultat din corespondența comercială purtată între părți (10-20), la data de 25 martie 2008 pârâta a înțeles să sisteze activitatea de livrare a fierului vechi provenit din dezafectarea instalațiilor și utilajelor din secția 4 către reclamantă, invocând efectuarea de către autoritățile de mediu a unor verificări. La data de 18 aprilie 2008, pârâta a notificat reclamantei rezilierea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 (106-107), invocând impreviziunea ca motiv de desființare a convenției, în concret achiziționarea de către International a Combinatului B și modificarea planurilor investiționale aferente Câmpia, elaborarea de către acționarul majoritar a unui program de restructurare a tuturor societăților deținute de International pe teritoriul României, care implică o redirijare între companii a unor mijloace fixe și produse finite, noi modificări aduse în programul de modernizare a Câmpia de către acționarul majoritar pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de Planul de restructurare a ramurii metalurgice elaborat de UE, necesitatea atingerii nivelului de stabilit de UE și necesitatea evitării unor pierderi financiare care s-ar reflecta negativ în politica socială a companiei, implicând posibile disponibilizări.
Verificând natura juridică a bunurilor obiect al contractului mai sus arătat, instanța a reținut că, la momentul actual, bunurile care urmau a fi dezafectate au fost încă bunuri imobile prin destinația proprietarului, conform art. 468.civ. Cu toate acestea, în condițiile art. 1 din contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, pârâta s-a obligat să le schimbe destinația prin desprindere, tăiere, dezafectare, fapt care le modifică natura juridică în bunuri mobile, iar dreptul de proprietate asupra lor se transmite de la pârâta vânzătoare la reclamanta cumpărătoare la momentul desprinderii, tăierii sau dezafectării instalațiilor și utilajelor.
În condițiile în care obiectul procesului pe fond îl reprezenta chiar obținerea de către reclamantă a posesiei acestor bunuri, prin accesul în secția 4 și efectuarea operațiunilor de desprindere, tăiere și dezafectare a acestor utilaje și instalații, instanța a reținut că, pe fond, procesul poartă asupra posesiei unor bunuri mobile, fiind astfel îndeplinită prima condiție impusă de art. 598.proc.civ.
În ceea ce privește condiția necesității luării acestei măsuri asiguratorii pentru conservarea dreptului respectiv, instanța a avut în vedere faptul că, astfel cum a reieșit din analiza cauzei contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, scopul imediat care a determinat-o pe pârâtă să încheie această convenție a fost prefigurarea încasării prețului oferit de reclamantă, iar scopul imediat avut în vedere de reclamantă a fost acela de a intra în posesia instalațiilor și utilajelor dezafectate.
Prin notificarea de reziliere unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 de către pârâtă conform adresei de la 106-107, pârâta, a invocat un dezechilibru vădit între prestațiile reciproce și interdependente asumate de părți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, și-a manifestat intenția de a reintra în posesia instalațiilor și utilajelor pe care convenise să le vândă reclamantei, la ora actuală existând, astfel, două interese concurente în ceea ce privește posesia instalațiilor și utilajelor secției 4 din incinta pârâtei, al reclamantei, care s-a prevalat de contractul din 21 februarie 2008 și al pârâtei, care s-a prevalat de rezilierea unilaterală a acestui contract. Desigur, instanța nu a analizat la acest moment care dintre cele două interese au fost legitim, acesta fiind obiectul dosarului pe fond.
Cu toate acestea, având în vedere poziția expresă a pârâtei care, prin adresa nr. 198/18 aprilie 2008, învederat existența unui plan de restructurare a tuturor societăților deținute de International pe teritoriul României, care a implicat o redirijare între companii a unor mijloace fixe și produse finite, instanța a reținut existența unei posibilități reale și actuale de înstrăinare a instalațiilor și utilajelor din secția 4 de către pârâtă către o altă societate deținută de International pe teritoriul României până la finalizarea litigiului format ca urmare a disjungerii mai sus arătate (în cadrul căruia s-a invocat și o excepție de neconstituționalitate), aspect care a impus indisponibilizarea bunurilor mai sus arătate pentru conservarea posesiei asupra lor până la stabilirea persoanei îndreptățite să le posede.
În consecință, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 598.proc.civ. în temeiul art. 600 alin. 1.proc.civ. instanța a admis cererea de instituire a sechestrului judiciar formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Câmpia și, în consecință, s-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra instalațiilor și utilajelor situate în Secția 4 din incinta pârâtei Câmpia, astfel cum aceste instalații și utilaje au fost individualizate prin contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008, până la soluționarea irevocabilă a dosarului care s-a format ca urmare a disjungerii dispuse în ședința publică din 21 mai 2008, arătată mai sus. Instanța nu a putut dispune luarea acestei măsuri până la punerea în executare a hotărârii care s-a pronunțat în litigiul respectiv, pentru că, pe de o parte, a existat posibilitatea ca solicitarea reclamantei pe fond să fie respinsă printr-o hotărâre irevocabilă care nu va avea caracter executoriu, iar pe de altă parte în ipoteza pronunțării unei eventuale hotărâri irevocabile de admitere a cererii reclamantei, cauza instituirii prezentului sechestru judiciar ar dispărea, dreptul de a poseda bunul fiind irevocabil stabilit între părți.
În conformitate cu dispozițiile art. 600 alin. 1.proc.civ. instanța a obligat pe reclamanta să consemneze până la data 28 mai, inclusiv, o cauțiune de 10.000 lei, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului, conform art. 592 alin. 4.proc.civ. aplicat pentru identitate de rațiune. Instanța nu a putut avea în vedere la acest moment eventualele restituiri de sume între părți, deoarece analiza legalității acestor plăți a presupus analiza legalității contractului din 21 februarie 2008 și a rezilierii sale unilaterale de către pârâtă. Cu toate acestea, instanța a apreciat că, o astfel de cauțiune redusă a fost suficientă pentru a garanta o eventuală despăgubire a pârâtei în cazul unei eventuale respingeri a cererii principale, dată fiind utilitatea redusă a bunurilor sechestrate - bunuri dezafectate, fier vechi și motoare scoase din uz.
Având în vedere conflictul acut dintre părți, dar și ofertele de preluare a poziției de administrator sechestru depuse de reclamantă la dosar (210-216), în temeiul art. 600 alin. 2 și alin. 4.proc.civ. instanța a desemnat administrator-sechestru societatea comercială, persoană străină de conflict și, deci, neutră, și a încredințat paza bunurilor sechestrate, arătate mai sus., a stabilit în favoarea administratorului sechestru o remunerație de 10,71 lei/oră pentru fiecare persoană din subordinea administratorului sechestru care a asigurat paza bunurilor sechestrate, conform ofertei de servicii de la 215, pe durata asigurării pazei acestor bunuri. Dată fiind calitatea procesuală activă a, aceasta a fost obligată să plătească lunar administratorului sechestru remunerația mai sus stabilită.
În conformitate cu dispozițiile art. 600 alin. 2 teza a II-a proc.civ. instanța a dispus deplasarea unui executor judecătoresc la locul situării bunurilor sechestrate pentru a le da în primire administratorului sechestru, pe bază de proces verbal, un exemplar al procesului verbal urmând a fi înaintat Tribunalului Comercial Cluj.
Având în vedere dispozițiile art. 274.proc.civ. și principiul disponibilității în procesul civil, tribunalul a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată pentru soluționarea acestei cereri.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în termenul legal pârâta Câmpia solicitând, admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea cereri de sechestru judiciar.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că, otrivit p. art. 598 Cod procedură civilă cererea pentru înființarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să existe un proces privind proprietatea sau posesia bunului ce formează obiectul judecății;
- măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Pârâta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită admițând acțiunea cu motivarea ca au fost dovedite împrejurări care împiedică reala conservare a mașinilor și utilajelor din Secția 4, obiect al contractului de vânzare-cumpăra nr. 43/2008.
Așa cum a rezultat din clauzele contractului și părțile au recunosc, fierul vechi nu a reprezentat un bun mobil care poate fi predat în posesie. și utilajele din această secție a societății sunt imobile prin destinație, fiind încorporate în secția 4,atașate acesteia, fără să poată fi înstrăinate decât după operațiuni complexe de dezafectare, desprindere și tăiere. Tot potrivit contractului aceste activități presupun un termen de 7 luni, situație în care pericolul de degradare, dispariție și deteriorare este minim, aproape inexistent.
Reclamanta deși trebuia să dovedească necesitatea măsurii asiguratorii nu a depus dovezi din care să reiasă că pârâta în prezent desfășoare acțiuni de tăiere, dezmembrare sau deteriorare a bunurilor.
Faptul că pârâta livrează diverse cantități de fier vechi nu a justificat luarea unei masuri asiguratorii. Alăturat a depus înscrisuri din care a rezultat faptul că în prezent pârâta colectează fier vechi pe care apoi îl comercializează. Obiectul acestor contracte comerciale insa nu a fost marfa din. 4, ci fier vechi din alte secții ale societății valorificat conform unui plan stabilit de conducere.
Sentința este neîntemeiată și sub aspectul reținerii perspectivei de redirijare a mijloacelor fixe între companiile Grupului,ca motiv de admitere a măsurii asiguratorii.
Întreaga motivare a cererii de înființare a sechestrului judiciar s-a bazat pe adresa Campia nr. 198/18.04.2008. Informațiile cuprinse referitoare la planuri posibile de restructurare a societăților din cadrul Grupului au fost interpretate greșit de prima instanță ca fiind o intenție vădită de înstrăinare a bunurilor. Aceasta interpretare nu a avut suport real deoarece un program de restructurare nu poate valorifica bunuri dezmembrate, tăiate și transformate în fier vechi.
În plus, perspectivele sau planurile ulterioare ale acționarului majoritar, ipotetice și viitoare nu au fost suficiente pentru admiterea sechestrului judiciar mai ales că judecata acțiunii de fond avea termen la Tribunalul Cluj la data de 28.05.2008.
Ca urmare, s-a apreciat că în speță nu s-a justificat necesitatea măsurii privind conservarea mașinilor și utilajelor din 4 deoarece reclamanta nu a dovedit situații sau împrejurări care să reprezinte pericole certe și actuale de degradare, dispariție sau înstrăinare.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Deși recurenta s-a referit în mod expres cele două condiții cumulative pe care trebuia să le îndeplinească o cerere de instituire a unui sechestru judiciar, aceasta nu a dezvoltat și nu a argumentat în ce consta neegalitatea și netemeinicia hotărârii.
În ceea ce privește prima condiție necesară înființării sechestrului judiciar, respectiv existența unui proces asupra posesiei unui bun mobil sau imobil, aceasta nu a fost în nici un fel examinată de către recurentă.
Recurenta a pretins că fierul vechi nu a reprezentat un bun mobil care putea fi predat în posesie, că mașinile și utilajele din secția IV sunt imobile prin destinație.
Susținerea (reluată de recurentă din cuprinsul cererii sale reconvenționale depusă în dosarul de fond) a fost vădit eronată întrucât obiectul vânzării l-a reprezentat deșeurile rezultate din active, reclamanta asumându-și prin același contract obligația dezafectării (operațiuni care se execută prin societăți specializate).
Nu s-au contractat așadar active din categoria activelor imobilizate. Acest aspect rezultă nu doar din documentul ce ne-a fost prezentat nouă anterior semnării contractului și intitulat "LISTA MIJLOACELOR APROBATE PENTRU CASARE ÎN CA/06.03.2008 DE LA SECȚIA NR.4", ci și din Anunțul public de vânzare prin licitație și de sarcini precum și din Procesul verbal întocmit anterior vânzării (07.02.2008) cu ocazia desfășurării ședinței de licitație când participanții au subliniat necesitatea clarificării obiectului vânzării și a altor aspecte legate de taxele de mediu specifice tranzacțiilor cu deșeuri.
Nu în ultimul rând, întreaga documentație (spre exemplu Proiectul întocmit de ) și aprobările autorităților de mediu confirmă că nu a fost vorba de active ci de deșeuri rezultate din active casate, iar evidențele contabile ale recurentei a confirmat de asemenea că fiecare din utilajele și mașinile ce făceau obiect al dezafectării au fost active cu valoare distinctă de imobile (clădiri și teren).
S-a afirmat că reclamanta nu a dovedit necesitatea luării măsurii asigurătorii și că nu a dovedit situații sau împrejurări care să prezinte pericole certe și actuale de degradare, dispariție sau înstrăinare a bunurilor. De asemenea s-a pretins, în mod absurd, că reclamanta trebuia să depună dovezi din care să reiasă că la acel moment aceasta desfășura operațiuni de tăiere, dezmembrare sau deteriorarea bunurilor.
Necesitatea măsurii asigurătorii a fost în mod corect reținută de către prima instanță, aceasta coroborând întreaga probațiune administrată cu starea conflictuală existentă între părți generată de interesul contrar al părților în ce privește posesia instalațiilor și utilajelor obiect al Contractului de vânzare cumpărare.
Esențial pentru verificarea acestei condiții a fost existenta unui pericol real ca bunurile ce au făcut obiect al contractului de vânzare cumpărare să fie înstrăinate ori risipite de către pârâtă.
Este relevantă în speță, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, Adresa nr. 198 din 18 aprilie 2008 prin care reclamantei i-a fost notificată rezilierea Contractului de vânzare cumpărare motivată printre altele de elaborarea de către acționarul majoritar a unui program de restructurare a societăților deținute de Internațional, care a implicat o redirijare între companii a unor mijloace fixe și produse finite.
Acest înscris unilateral și abuziv emanat de la recurentă a scos în evidență în mod clar că acțiunea de interzicere a accesului reclamantei în vederea demontării utilajelor a fost generată de intențiile clare manifestate de acționari, prefigurând astfel pericolul de înstrăinare a utilajelor și instalațiilor din IV, obiect al Contractului.
Prin înscrisurile de care s-a prevalat recurenta în susținerea recursului, s-a învederat că aceasta desfășoară o amplă operațiune de colectare a fierului vechi din alte secții ale societății (pretinzând însă că nu ar fi vorba despre marfa din IV) ce a fost și urmează a fi valorificat în baza planurilor stabilite de conducere, aspect ce demonstrează în plus că în lipsa unei măsuri de conservare a bunurilor contractate, acțiunile de colectare ar putea cu ușurință să includă și bunurile obiect al contractului de vânzare cumpărare.
De altfel, dacă s-ar avea acces la documentele recurentei, s-ar putea proba că anterior instituirii sechestrului judiciar recurenta a expediat 3 (trei) garnituri de tren către Oțelul (unde funcționează o altă societate din același grup de societăți), astfel:
În 17 mai 2008 expediat un tren de marfă compus din 23 vagoane încărcate cu fier vechi rezultat și din dezafectarea ui IV ceea ce a înseamnat aproximativ 1.000 (unamie) tone;
În 26 mai 2008 expediat un tren de marfă compus din 24 vagoane încărcate cu fier vechi rezultat și din dezafectarea ui IV ceea ce a înseamnat aproximativ 1.200 (unamiedouăsute) tone;
În 27 mai 2008 era în curs de încărcare (într-o locație diferită de perimetrul unde s-a deplasat în data de 27 mai 2008 executorul judecătoresc) și a expediat în data de 29 mai 2009 un tren de marfă compus din 29 vagoane încărcate cu fier vechi rezultat și din dezafectarea ui IV ceea ce a însemnat aproximativ 1.300 (unamietreisute) tone; s-a precizat că încărcarea unei garnituri de tren poate 3-4 zile.
recurentei care, cunoscând hotărârea de instituire a sechestrului și anticipând că a urmat punerea în executare, s-a grăbit să încarce 3 garnituri de tren de marfă și să expedieze fierul vechi la societăți controlate de aceiași acționari, la care adăugăm modalitatea în care a înțeles să-și exercite drepturile procesuale pentru a tergiversa soluționarea fondului, ne îndreptățesc să prezumăm oportunitatea măsurii sechestrului.
Este de altfel logic că, dacă recurenta nu avea intenția de a înstrăina fierul vechi înainte de soluționarea fondului, nici nu ar trebui să fie deranjată de măsura sechestrului judiciar. Reclamanta a avansat sume importante până în prezent (taxă timbru la fond, onorarii avocațiale, onorariu executor, cauțiune, plata sechestrului judiciar) pe lângă plata în avans a contractorilor ce urmau să realizeze operațiuni de dezafectare, iar recurenta nu a făcut decât să încerce obstrucționarea continuă, atât în plan contractual cât și în plan procesual (suficient a se referi la inconsecvența procesuală - cere amestecat nulitatea și rezoluțiunea - și la faptul că a încercat să suspende judecata cu o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi civile care se aplică de 144 de ani).
Prin concluziile scrise formulate de pârâta Câmpia s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii atacate și rejudecând cauza în fond respingerea cererii de sechestru judiciar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
1. Conform dispozițiilor procedura consacrate în cuprinsul art. 598.pr.civ. Ori de cate ori exista un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competenta pentru judecarea cererii principale va putea sa încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta măsura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.
Din economia textului legal mai sus evocat rezultă că pentru a dispune asupra măsurii sechestrului judiciar trebuie avute în vedere două condiții prealabile: existența unui proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, măsura luată să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
În ceea ce privește prima condiție, judicios analizată de instanța de fond, recurenta nu a formulat nicio critică pertinentă din care să rezulte eventuala nelegalitate ori netemeinicie a sentinței recurate având în vedere și dispozițiile art. 3041pr.civ.
De altfel, instanța de fond a reținut corect că obiectul procesului pe fond îl constituie obținerea de la reclamantă a posesiei bunurilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părțile litigante, știindu-se faptul că una din obligațiile specifice unui astfel de contract implică individualizarea și predarea efectivă în proprietate și posesie a bunului vândut.
Cât privește natura juridică a bunului vândut Curtea reține că fierul vechi obiect al contractului dintre părți reprezintă un bun mobil susceptibil de a fi predat în posesie.
Că este așa, rezultă fără echivoc atât din voința concordantă a părților materializată în cuprinsul contractului dar și din documentația realizată în faza precontractuală: anunțul public de vânzare prin licitație, caietul de sarcini, procesu-verbal întocmit anterior vânzării.
Este real că simpla existență a unui proces cu privire la un bun nu justifică, prin ea însăși, instituirea unui sechestru judiciar, partea care solicită luarea acestei măsuri fiind obligată să dovedească necesitatea măsurii.
Necesitatea înființării sechestrului judiciar a rezultat în speță din pericolul de dezafectare și schimbare a destinației bunurilor respective, din aceea că paza juridică și de fapt era exercitată de pârâta recurentă singura care are puterea de direcție și control exclusiv asupra soartei materiale a bunurilor în litigiu. Această marjă exorbitantă în raport cu puterile de acțiune ale pârâtului necesită imobilizarea bunurilor pe timpul desfășurării procesului tocmai pentru a nu expune pe acesta din urmă unor consecințe greu de reparat în viitor dacă acțiunile desfășurate de pârâtă pe parcursul derulării procesului s-ar concretiza pe deplin.
Necesitatea poate rezulta nu numai din riscurile imense la care se expune reclamanta evocate anterior dar și din proasta administrare a acestor bunuri. Astfel, există la dosar suficiente date care să conducă la percepția conform căreia temerea subiectivă a reclamantei de a dispărea aceste bunuri ori de a fi delăsate este întemeiată. Este de menționat ampla acțiune de dezafectare a altor unități și transportul unei mari cantități de fier vechi către alte societății membre ale aceluiași grup din care face parte și reclamanta.
Așa fiind, pericolul de înstrăinare a acestor bunuri, proasta administrare a acestora precum și existența unui alt litigiu pe rol demarat de pârâtă privind nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare sunt tot atâtea argumente în susținerea tezei conform căreia sechestrul judiciar în cauză este o măsură legală și necesară, măsură care, în opinia Curții, profită ambelor părți litigante, fiind astfel și o măsură echitabilă. Pe de o parte, măsura sechestrului profită reclamantei pentru că astfel este la adăpost de orice tentativă de înstrăinare ori distrugere a bunurilor din partea pârâtei în a cărei pază juridică și de fapt se află bunurile și tot astfel poate exercita la rându-i o putere de direcție și control asupra acestora prin intermediul custodelui, iar pe de altă parte profită și pârâtei pentru că efectul măsurii vizează conservarea unei situații de fapt existente la data încheierii contractului pe care aceasta l-a denunțat ca fiind ineficace, conservându-se în cele din urmă dreptul asupra bunurilor din litigiu.
Așa fiind, Curtea găsește recursul ca nefondat urmând ca în temeiul art. 600 corelat cu art. 312 alin. 1.pr.civ. să-l respingă ca nefundat cu consecința menținerii în întregime a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în prezenta cauză în faza recursului, intimata rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta CÂMPIA - CÂMPIA - împotriva Încheierii comerciale nr. 1128 din 21.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./23.09.2008.
JUD. FOND..
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
