Sechestru judiciar. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 7/MF

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis

Grefier - - -

Pe rol judecarea recursului maritim fluvial declarat de recurenta pârâtă - - SRL, cu sediul în C,-, împotriva încheierii nr. 7/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - - - GRUP COM SA, cu sediul în I, str. -, - Administrativ, nr.23, parter,.2, având ca obiect sechestru judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta pârâtă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 13533/2008 depusă la dosar, pentru intimata reclamantă a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 27305/2008 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârâtă este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei conform 102/14.10.2008, respectiv suma de 220 lei conform chitanței nr. -/4.11.2008, timbru judiciar de 4,2 lei.

Pentru intimata reclamantă apărătorul ales depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 379 lei conform chitanței nr.-/9.12.2008, taxă judiciară aferentă fondului. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.

Pentru recurenta pârâtă apărătorul ales învederează instanței că societății nu i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond, sens în care solicită emiterea unei adrese către Tribunalului Constanța cu mențiunea de a înainta dovada de comunicare. Reprezentantul societății ar fi dorit să ia cunoștință de motivarea hotărârii în eventualitatea formulării de completări la motivele de recurs.

Curtea deliberând respinge cererea recurentei pârâte având în vedere că de la data înregistrării recursului și până în prezenta, recurenta avea posibilitatea să solicite de la Tribunalul Constanța comunicarea hotărârii.

Apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru recurenta pârâtă av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și prin rejudecare să se dispună respingerea acțiunii de sechestru judiciar formulată de reclamantă ca nefondată.

A criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul încălcării dreptului la apărare, deoarece la data de 6.08.2008, ora 11.00 apărătorul ales a depus la arhivă o cerere de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, deoarece la acea oră ședința de judecată se încheiase în condițiile în care ședința începea la ora 11.00, pe ordinea de zi erau 3 dosare, iar la 11.00 completul judecată terminase deja ședința și nu a dorit să amâne pronunțare așa cum a solicitat.

O altă critică adusă hotărârii vizează încălcarea art. 599 alin.2 pr.civilă, deoarece instanța competentă să soluționeze cauza este instanța în circumscripția căreia se află bunul. Bunul fiind eșuat în, instanța competentă era Tribunalul Tulcea.

A mai arătat recurenta că nu i-au fost comunicate actele care au stat la baza formulării prezentei acțiuni. Pârâta a primit prin fax un exemplar al acțiunii dar fără să fie trimise și documentele precizate în respectiva cerere.

Prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2007 de Judecătoria Tulcea în dosarul nr- le-a fost încuviințată cererea de punere sub sechestru judiciar a navei eșuată în Portul, sechestru care nu a putut fi înființat deoarece reprezentanții - - Grup SRL se aflau și se află pe nava comportându-se ca adevărați proprietari.

Față de motivele arătate prin cererea de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Având cuvântul pentru intimata reclamantă av. solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond a fiind legală și temeinică.

În ce privește critica privind soluționarea cererii de către o instanță competentă, arată că dispozițiile art. 592(1) Cod procedură civilă, prevăd că cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care judecă procesul. Reclamanta a făcut dovada că pe rolul Tribunalului Constanțaa fost înregistrată acțiunea având ca obiect revendicare a navei 2, ce formează obiectul dosarului nr-, privind pe - - Grup SRL și - SRL. Consideră că în mod corect Tribunalul Constanțaa soluționat în fond și cererea de sechestru judiciar.

În ce privește invocarea de către recurentă a hotărârii pronunțată de Judecătoria Tulcea, arată că societatea reclamantă nu a fost parte în acel dosar, hotărârea s-a pronunțat în contradictoriu cu o altă societate, hotărâre ce nu îi este opozabilă.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului maritim de față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 27.08.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamanta - - Grup Com SA a chemat în judecată pe pârâta - SRL solicitând instituirea sechestrului judiciar asupra navei 2 până la soluționarea irevocabilă a cererii ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Constanța.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de cumpărător, a încheiat cu - - Grup CF SA contractul de vânzare-cumpărare nr.15/25.06.2007 având ca obiect nava uzată 2. Vânzătorul dobândise dreptul de proprietate asupra navei în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.152/27.04.2007 încheiat cu - SRL, care, la rândul ei, îl deținea în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.68/07.09.2005 încheiat cu - Naval SA.

Acest din urmă contract s-a încheiat sub condiția ca - SRL să efectueze demersurile de scoatere la suprafață și de repunere pe linia de plutire a navei. Întrucât - SA nu a efectuat aceste demersuri, între societatea reclamantă și - Naval SA s-a încheiat un Protocol în baza căruia s-a convenit ca, în măsura în care reclamanta ar fi reușit să scoată epava la suprafață și să o aducă în stare de plutire în termen de 75 de zile de la data încheierii acestuia, să fie îndreptățită să o valorifice.

Reclamanta a mai arătat că la data de 27.08.2007 a finalizat operațiunile de ranfluare a epavei, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare nr.58/27.08.2008, împrejurare în care se legitimează ca proprietară a navei 2. Ca urmare a unor acțiuni frauduloase întreprinse de pârâtă, aceasta a intrat în posesia navei, situație care a justificat învestirea Tribunalului Constanța cu acțiunea ce are ca obiect obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și posesie nava 2.

Ulterior promovării acțiunii menționate, pârâta a început demararea unor acțiuni menite a determina mutarea navei într-un alt loc unde să poată fi dezmembrată și valorificată ca fier vechi.

Prin urmare, reclamanta a apreciat că, în cauză sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru instituirea sechestrului judiciar, întrucât există un proces asupra proprietății navei 2 ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Constanța, iar măsura solicitată este necesară pentru conservarea dreptului respectiv, în condițiile în care pârâta încearcă sustragerea bunului și valorificarea lui și se prevalează de un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu - SRL, la o dată ulterioară vânzării bunului către societatea reclamantă.

În drept, s-au invocat disp. art. 598 și urm Cod de procedură civilă.

Prin încheierea nr.7/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis cererea formulată de reclamanta - " - GRUP COM" SA, în contradictoriu cu pârâta - " " SRL și s-a instituit măsura sechestrului judiciar asupra navei 2 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Constanța. A fost stabilită în sarcina reclamantei o cauțiune în valoare de 7.500 lei ce urma a fi consemnată în termen de 5 zile de la data pronunțării hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 598 Cod procedură civilă, "ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv."

Din interpretarea normei legale enunțate rezultă că măsura sechestrului judiciar se poate lua numai asupra unui bun în legătură cu care are loc o judecată. Această condiție esențială este îndeplinită în cauză, cât timp reclamanta a făcut dovada existenței pe rolul Tribunalului Constanțaa acțiunii în revendicare a navei 2, ce formează obiectul dosarului nr- (filele 18-19).

S-a mai reținut că simpla existență a unui proces asupra proprietății navei 2 nu justifică prin ea însăși luarea măsurii, ci trebuie dovedită și necesitatea înființării sechestrului judiciar. În cauză, această necesitate rezultă din faptul că nava, deși aparent se află în proprietatea reclamantei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.15/25.06.2007, se află în detenția pârâtei, existând astfel riscul de dispariție ori înstrăinare a bunului.

Constatând îndeplinirea condițiilor de instituire a măsurii sechestrului judiciar prevăzute de dispozițiile art. 598.pr.civ. instanța a admis cererea și, în conformitate cu prevederile art. 600 alin 1.pr.civ. coroborate cu art. 7231alin 2.pr.civ. a obligat reclamanta la plata unei cauțiuni în valoare de 7.500 lei (5% din valoarea navei astfel cum este estimată în contractul de vânzare-cumpărare nr.15/25.06.2007).

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta - SRL care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

A susținut recurenta că i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece pârâta, prin apărătorul ales, a depus la fondul cauzei o cerere de amânare a pronunțării pentru concluzii scrise, având în vedere că ședința de judecată se încheiase la ora 11.10 în condițiile în care începea la ora 11.00, însă instanța a refuzat amânarea pronunțării.

A mai arătat recurenta că în cauză au fost încălcate art.599 alin.2 Cod procedură civilă deoarece instanța competentă să soluționeze cauza este instanța în circumscripția căreia se află bunul. Bunul fiind eșuat în, instanța competentă era Tribunalul Tulcea.

A învederat recurenta că nu i-au fost comunicate actele care au stat la baza formulării prezentei acțiuni. Pârâta a primit prin fax un exemplar al acțiunii dar fără să fie trimise și documentele precizate în respectiva cerere.

Totodată, recurenta a arătat că prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2007 de Judecătoria Tulcea în dosarul nr- le-a fost încuviințată cererea de punere sub sechestru judiciar a navei eșuată în Portul, sechestru care nu a putut fi înființat deoarece reprezentanții - - Grup SRL se aflau și se află pe nava comportându-se ca adevărați proprietari.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-316 și art.599 Cod procedură civilă.

Intimata reclamantă, prin apărătorul ales, a pus concluzii de respingere a recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la refuzul instanței de a amâna pronunțarea, Curtea constată că cererea formulată de către apărătorul ales al recurentei pârâte împreună cu delegația de reprezentare au fost primite de instanță după pronunțare, situație în care o astfel de cerere era lipsită de obiect. În orice caz, o atare situație nu ar putea produce reclamantei o vătămare ce nu ar putea fi acoperită în calea de atac, aceasta având posibilitatea de a invoca prin motivele de recurs, potrivit disp. art.304/1 Cod de procedură civilă, toate aspectele pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere.

De asemenea, recurenta a invocat faptul că nu a primit odată cu copia cererii de chemare în judecată și înscrisurile anexate acesteia. Acest aspect nu a fost învederat instanței de fond, prin cererea depusă pentru termenul de judecată din 23.07.2008 pârâta solicitând comunicarea cererii de chemare în judecată și acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, solicitări încuviințate de instanță. Curtea consideră că dreptul la apărare al pârâtei a fost respectat, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a mai arătat, o eventuală vătămare poate fi înlăturată în recurs, recurenta pârâtă având posibilitatea de a lua cunoștință de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de a produce toate dovezile pe care le consideră necesare.

Cu privire la competența teritorială a instanței, se reține că potrivit disp. art.598 alin.1 Cod de procedură civilă"Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului."

Reclamanta a făcut dovada că pe rolul Tribunalului Constanțaa fost înregistrată acțiunea având ca obiect revendicarea navei 2, acțiune ce formează obiectul dosarului nr-, astfel că în mod corect Tribunalul Constanțas -a pronunțat asupra cererii de sechestru judiciar.

Susținerea recurentei potrivit cu care competența aparține instanței locului în care se află nava, respectiv Tribunalului Tulcea, nu poate fi reținută având în vedere că o astfel de competență este impusă de disp. art.599 alin.2 Cod de procedură civilă doar în situația în care nu există un proces cu privire la bunul ce urmează a fi supus sechestrului, ipoteză ce nu se verifică în cauză.

Curtea apreciază, de asemenea, că instituirea sechestrului judiciar asupra navei în favoarea recurentei pârâte, prin încheierea din 29.11.2007 a Judecătoriei Tulcea, nu poate fi opusă intimatei reclamante atâta timp cât o atare măsură s-a dispus în contradictoriu cu - SRL, fiind justificată de un alt litigiu ce nu o privește pe reclamantă.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza disp. art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă - - SRL, cu sediul în C,-, împotriva încheierii nr. 7/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - - - GRUP COM SA, cu sediul în I, str. -, - Administrativ, nr.23, parter,.2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 10 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

jud.fond

red.dec.jud.

2 ex./05.01.2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru judiciar. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Constanta