Sechestru judiciar. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 788

Ședința publică de la 21 Mai 2009

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL prin administrator - DR.TR.S împotriva Încheierii din 14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - SOCIETATE ȘI COMERCIALĂ DE SPORTIVE ȘI DE PRODUCȚIE SOFTWARE CU TITLU P PRIN ADMINISTRATOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă prin avocat care a substituit pe avocat, lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus concluzii scrise.

Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:

Avocat pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului, învederând că, deși dispozițiile art.592 pr.civ. stabilesc că o cerere de sechestru asigurător este de competența instanței care soluționează fondul, art.152 din Legea 105/1992 prevede că instanțele române se pot pronunța la cerere asupra măsurilor asigurătorii, chiar dacă nu sunt competente să soluționeze fondul litigiului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta - SRL prin administrator judiciar - DR.TR.S, ca nefiind de competența instanțelor române.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 591 al. 1 și 2. pr. civ. creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune.

În speță, prin înscrisul legalizat sub nr. 2172/27.03.2009, s-a făcut dovada că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru a fi obligată la plata sumei de 1.019.489,09 Euro și dobânda legală, cerere adresată Tribunalului d e Primă Instanță din,.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor procedurale române, respectiv art. 592.pr.civ. cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care judecă procesul, iar în cazul de față, instanța care judecă procesul este Tribunalul d e Primă Instanță din.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - SRL prin administrator judiciar - DR.TR.S, care a invocat aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat că raportul juridic dedus judecății, are elemente de extraneitate, iar Legea 105/1992 reglementează la art.151 pct.7 că instanțele române sunt exclusiv competente să judece procese privind raporturi de drept internațional privat referitoare la imobile situate pe teritoriul României.

Același act normativ prevede la art.152 că instanțele din România pot să dispună măsuri asigurătorii în cazuri urgente spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdicția lor, chiar dacă nu sunt competente să soluționeze în fond procesul.

În raport de aceste dispoziții speciale, recurenta a arătat că instanțele române au competența de a dispune măsuri asigurătorii în raporturi juridice cu elemente de extraneitate și că dispozițiile art.591 alin.1 și 2.pr.civ. sunt îndeplinite; făcând dovada intentării acțiunii.

Recursul este fondat.

Instanța de fond a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor din România, pe motiv că cererea de chemare în judecată se află pe rolul unei instanțe din.

Tribunalul nu a aplicat dispozițiile Legii 105/1992 ce reglementează raporturile de drept internațional privat, care la art.152 prevede că instanțele române pot lua măsuri asigurătorii, chiar dacă nu sunt competente să judece fondul litigiului în cursul căruia se iau măsurile respective.

Pe de altă parte, potrivit art.151 pct.7 din aceiași lege, instanțele române sunt exclusiv competente să judece procese privind imobilele situate în România, ori cele două apartamente asupra cărora se solicită instituirea sechestrului se află pe teritoriul României.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a respins cererea ca nefiind de competența instanței române, urmând ca în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu art.312 alin 3 și 5.pr.civ. să se admită recursul, să se caseze încheierea și să se trimită cauza spre judecare, ocazie cu care se vor analiza îndeplinirea condițiilor legale pentru luarea măsurii solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta - SRL prin administrator - DR.TR.S cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul M împotriva Încheierii din 14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - SOCIETATE ȘI COMERCIALĂ DE SPORTIVE ȘI DE PRODUCȚIE SOFTWARE CU TITLU P PRIN ADMINISTRATOR cu sediul în O,-, județul

Casează Încheierea din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- și trimite cauza spre judecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

25 Mai 2009

Red.jud./22.05.2009

2 ex./

jud.fond

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Maria Necșulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru judiciar. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Craiova