Somație de plată. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
SENTINȚA NR.1/COM/2009-
Ședința publică din data de 02 martie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei comerciale formulată de creditoarea SC SRL cu sediul în O- județul B în contradictoriu cu debitoarea SC SA cu sediul în B,B-dul - nr. 11, Sector 6, având ca obiect emitere somație de plată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta creditoarei consilier juridic în baza procurii depuse la dosar, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu suma de 37 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, debitoarea a depus la dosar întâmpinare, după care:
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei creditoarei.
Reprezentanta creditoarei depune la dosar o precizare de acțiune arătând că își micșorează cuantumul pretențiilor 1.031.092,01 lei, depune la dosar facturi, calculul la zi a majorărilor de întârziere.
Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA raportat la obiectul acțiunii- somație de plată.
Reprezentanta creditoarei solicită respingerea excepției, raportat la valoarea obiectului cererii competența de soluționare aparține în primă instanță curții de apel.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin cererea de emitere a somației de plată înregistrată la instanță la 04.02.2009, legal timbrată, creditoarea SC SRL Oas olicitat în contradictoriu cu debitoarea SC SA B să se dispună emiterea unei ordonanțe în vederea achitării sumei de 1.217.272 lei, TVA inclus, reprezentând plăți restante și facturi neîncasate, cât și plata majorărilor de întârziere aferente acestei sume, în valoare de 62.653,69 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 18.0.5.2007 a încheiat cu debitoarea SC SA un contract de execuție nr. /1056/ și Actul adițional nr.1 din 17.03.2008, care prevăd cadrul legal stabilit de comun acord, referitor la execuție, confecție metalică zincată termic și livrarea către debitorul- beneficiar SC SA, pe bază de comenzi ferme scrise de debitoare, anexe la contract.
Astfel s-au emis facturile fiscale, evidențiate în tabelul de calcul al majorărilor de întârziere, în valoare de 1.022.917,65 lei, plus TVA, respectiv suma de 1.217.272 lei cu TVA inclus.
Art. 9.1 din Contract stipulează faptul că:" în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenței a obligațiilor de plată, beneficiarul se obligă să plătească, în afara sumei datorate, penalități pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 0,15 %/zi calendaristică, raportat la valoarea obligațiilor de plată neonorate". Art. 9.2 din același contract stipulează: "Penalitățile prevăzute mai sus nu pot depăși valoarea de 15 % din valoarea comenzii ferme" și facturate.
Calculul majorărilor de întârziere totalizează suma de 62.653,69 lei.
Creditoarea mai arată că suma de 1.279.925,69 lei reprezintă creanța certă, lichidă și exigibilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 82, 274 Cod procedură civilă și prevederile OG nr.5/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinare, debitoarea SC SA Bas olicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, debitoarea a arătat că la data de 18.05.2007 a încheiat cu creditoarea SC SA un contract de execuție nr. /1056/ și Actul adițional nr.1 din 17.03.2008 având ca obiect "execuția, zincarea termică și livrarea către beneficiar a confecțiilor metalice conform anexelor contractului".
Conform OG nr.5/2001 fac obiectul procedurii simplificate și urgente a somației de plată numai acele creanțe, care sunt certe, lichide și exigibile.
Debitoarea a mai achitat creditoarei suma de 35.000 lei conform OP nr.99/13.02.2009 din totalul sumei de 62.653,69 lei.
Mai arată că în cererea creditoarei este menționată o sumă reprezentând penalități de întârziere în valoare totală de 1.022.917,65 lei plus TVA, respectiv suma de 1.217.272 lei, sumă pe care debitoarea nu o recunoaște.
Această sumă nu este reală deoarece la data de 11.02.2009 a primit un fax de la creditoare- Situații clienți- facturi neîncasate pentru perioada 01.05.2007-28.02.2009 în valoare totală de 1.008.327,39 lei și nu de 1.217.272 lei.
Debitoarea arată că va încerca să achite și restul sumei rămase, respectiv 34.998,78 lei și nu 62.653,69 lei, așa cum s-a arătat în cererea de emitere a somației de plată.
Creanța restantă nu este cea solicitată de creditoare, neîndeplinind cerința de a fi certă.
În drept au fost invocate prevederile art.115 și următoarele Cod procedură civilă.
La termenul din 02.03.2009, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA având în vedere prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr.5/2001 cu raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă și art.10 pct. 1 Cod procedură civilă.
Creditoarea a solicitat respingerea excepției de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA ca neîntemeiată, apreciind că raportat la valoarea obiectului cererii competența de soluționare aparține în primă instanță curții de apel.
Examinând excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA, invocată din oficiu instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr.5/2001 privind procedura somației de plată, cererile privind somația de plată se depunla instanța competentă pentru judecarea fonduluicauzei în primă instanță.
Potrivit art. 2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă,tribunaluljudecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect au o valoare de peste 1 miliard lei
Cum în speță, cererea de emitere a somației de plată a fost formulată în vederea achitării sumei de 1.217.272 lei, reprezentând plăți restante și facturi neîncasate, la care se adaugă majorări de întârziere în valoare de 62.653,69 lei, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului.
În consecință în temeiul prevederilor art. 158 Cod procedură civilă, cu raportare la prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr.5/2001, art. 2 pct. 1 lit.a) Cod procedură civilă și art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea SC SRL O, în favoarea Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea SC SRL cu sediul în O- județul B împotriva pârâtei SC SA cu sediul în B,B-dul - nr. 11, Sector 6, în favoarea Tribunalului Bihor.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 02.03.2009.
Președinte Grefier
- - - -
Red.hot.Blaga
În concept la 03.03.2009
Tehn.red./4 ex.
04.03.2009
Emis 2 comunicări:
- creditoarea SC SRL - - județul B
- debitoarea SC SA -,B-dul - nr. 11, Sector 6, cod -
04.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
Din 04.03.2009
Către
TRIBUNALUL BIHOR
Vă înaintăm alăturat dosarul nr.- întrucât prin Sentința nr.1/COM/2009 s-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bihor.
Dosarul conține 112 file.
Președinte Grefier
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
Din 04.03.2009
Către
TRIBUNALUL BIHOR
Vă înaintăm alăturat dosarul nr.- întrucât prin Sentința nr.1/COM/2009 s-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bihor.
Dosarul conține 112 file.
Președinte Grefier
- - - -
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu