Somație de plată. Decizia 1225/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1225

Ședința publică de la 19 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Geta Sandu

JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană

Grefier - -

La ordine fiind pronunțarea în recursul declarat de SC SRL V împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă în dosarul nr-, avînd ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 12 octombrie 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;

- pentru a oferi recurentului posibilitatea de a depune la dosar note de concluzii scrise, Curtea a amînat pronunțarea pentru azi, 19 octombrie 2009. În termenul de pronunțare, recurentul "" Vat rimis la dosar note de concluzii scrise, după care

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului comercial d e față.

Prin încheierea de ședință din 18 mai 2009 fost respinsă cererea de suspendare formulată în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, de către pârâta "" SRL V, motivat de faptul că pretențiile ce fac obiectul dosarului nr- nu au legătură cu obiectul cererii de față, având ca obiect somație de plată.

Împotriva acestei încheieri, respectiv a dispoziției instanței de respingere a cererii de suspendare a formulat recurs pârâta SRL V criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu următoarea motivare:

La data de 19.03.2009 când reclam,anta "GAZ " a depus cererea de chemare în judecată pentru obligarea la plata unor servicii prestate în cadrul contractului nr. 11-2116/2005, încheiat cu recurenta în anul 2008 și s-a deschis dosarul de față pe rolul aceleiași instanțe exista dosarul nr-, ce avusese un termen de judecată la data de 06.04.2009 și are ca obiect solicitarea de a le fi plătită o sumă de 538.073,5 lei, în cadrul aceluiași contract.

Motivarea instanței de neadmitere a cererii de suspendare a judecării noului dosar este concisă: "Instanța respinge cererea de suspendare formulată de pârâtă, motivate de faptul că pretențiile ce fac obiectul dosarului nr- nu au legătură cu obiectul cererii de față".

În dosarul -, societatea recurentă a solicitat instanței Tribunalului Vaslui să oblige pârâta GAZ- la plata sumei de 538.073,57 lei pentru prejudiciu cauzat prin oprirea intempestivă a furnizării gazelor naturale și cheltuieli de repornire a instalațiilor afectate, totodată a solicitat și plata unei penalități în cuantumul "perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplată la termen a obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere", începând cu data de 09.01.2009 și până la plata efectivă, penalități prevăzute în contract.

A anunțat recurenta GAZ că nu poate plăti facturile pentru gaze naturale fără a discuta problema daunelor provocate de acțiunile Gaz SA fabricii prin adresa nr. 22/16.01.2009 și 57/21.01.2009. Aceeași a fost poziția recurentei și la concilierea din data de 05.02.2009, în procesul -verbal menționând: "cu privire la plata facturilor, reprezentând consumul de gaze din perioada noiembrie 2008 -ianuarie 2009, societatea își menține punctul de vedere arătat prin adresa nr. 68/02.02.2009 și anexe, și consideră că, la negocierea din data de 18.02.2009, va fi soluționată compensarea facturilor de gaze din valoarea pierderilor suferite de societate datorită întreruperii furnizării gazelor de către Gaz ".

"Gaz " invocă drept temei legal pentru cererea sa nr.OG 5/2001, pentru a plăti o taxă timbru de 40 lei și nu de 3.726,74 lei cât ar fi plătit dacă ar fi introdus, cum era și normal, o cerere reconvențională, conform prevederilor art. 119 Cod procedură civilă.

Iată că Gaz vrea ca, strecurându-se printre acte normative, să obțină titlu executoriu înaintea judecării cererii recurentei și fără a plăti, la nivelul normal, taxele de timbru. De aceea consideră că instanța de fond, la data depunerii cererii Gaz SA, 19.03.2009, trebuia ca dosarele, interpretând cererea Gaz ca o cerere reconvențională, fie să suspende judecarea cererii Gaz până la emiterea unei hotărâri definitive în dosarul nr-, așa cum a solicitat.

Față de cele reținute mai sus, consideră recurenta că până la o soluție definitivă și executorie a dosarului - se impune suspendarea cauzei dosarului nr- deoarece: sunt aceleași părți; se invocă prevederile aceluiași contract nr. 11-2116/2005, dintre părți.

Gaz putea face cerere reconvențională în dosarul - până la primul termen de judecată, 06.04.2009 (a depus cererea la 19.03.2009).

Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr- are ca obiect o somație de plată, întemeiată pe dispozițiile nr.OG 5/2001 și pe contractul nr. 11-2116/01.04.2005 încheiat între părți, având ca obiect furnizarea în regim reglementat de gaze naturale.

Or, pe calea somației de plată, conform art. 1 din nr.OG 5/2001, se urmărește, la cererea creditorului, executarea silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate printr-un contract constatat printr-un înscris și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Potrivit art. 10 din același act normativ, împotriva ordonanței de admitere a somației de plată, C interesat poate face contestație la executare potrivit Codului d e procedură civilă și poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu.

Așa fiind, având în vedere că somația de plată are caracterul de procedură urgentă și specială reglementată de lege în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a unor creanțe certe, lichide și exigibile constatate printr-un înscris, nu se poate dispune suspendarea judecății acesteia până la soluționarea unui alt litigiu între aceleași părți, pe calea dreptului comun, deoarece o asemenea suspendare ar fi contrară scopului pentru care a fost instituită și reglementată procedura somației de plată.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare a cauzei, toate motivele invocate în recurs pentru admiterea cererii de suspendare a cauzei în temeiul disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, fiind apărări de fond care pot fi valorificate de către recurentă în alt context procedural.

În consecință, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de "" V împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Vaslui - Secția civilă în dosarul nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

16.11.2009

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Somație de plată. Decizia 1225/2009. Curtea de Apel Iasi