Somație de plată. Decizia 822/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:822

Sedința publică din 10 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 3: Minodora

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta - SRL prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE SI împotriva sentinței comerciale nr.6322/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - AIR SISTEMS PRIN MANDATAR.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă la prima strigare a cauzei intimata prin dl. care depune procură generală de reprezentare, iar la a doua strigare a cauzei, recurenta prin lichidator judiciar reprezentat de dl. care depune împuternicire la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

La prima strigare a cauzei, se prezintă intimata prin dl. care depune procură generală de reprezentare.

Curtea constată că împuternicitul nu poate reprezenta în prezenta cauză societatea intimată, în baza unei procuri generale, după care, dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta prin lichidator judiciar care învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei pe cererea de repunere în termenul de recurs și pe recurs.

Recurenta prin lichidator judiciar, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, admiterea cererii de recurs, casarea sentinței atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele expuse în motivele de recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Prin sentința comercială nr. 6322/14.05.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea - SRL în contradictoriu cu debitoarea - AIR, reținând în motivare că judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul articolului 1551Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea de către creditoare a obligațiilor puse în sarcina sa de instanță, respectiv de a depune la dosar dovezi privind situația sa juridică, în ședința publică de la 5.09.2007.

La data de 18.04.2008 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea incidentului procedural al perimării care a fost admis, instanța de fond constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 248 alineat 1 și 3 Cod procedură civilă, în cauză nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură de la data suspendării, 5.09.2007

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea - SRL - în faliment, prin lichidator judiciar Lider Lichidare și Reorganizare care a solicitat și repunerea în termenul de recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 24.06.2008.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că prin sentința comercială nr. 1275 din 19.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială s-a dispus intrarea sa în faliment, în cauză fiind numit lichidator judiciar, astfel încât procedura de citare pentru data de 14.05.2008 a fost nelegal îndeplinită, față de recurentă, având în vedere dispozițiile articolului 87 punctul 5 Cod procedură civilă care prevăd obligativitatea citării reclamantului prin lichidator judiciar, fapt ce asigură o legală reprezentare a acesteia.

De asemenea, arată recurenta, nici pentru termenul de judecată din 5.09.2007 când instanța a dispus suspendarea cauzei recurenta reclamantă nu a fost legal citată.

În drept, articolul 304 punctul 5,9 Cod procedură civilă.

Recurenta a depus înscrisuri care atestă starea de faliment a acesteia și desemnarea lichidatorului judiciar.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, pentru termenul de judecată din 14.05.2008, procedura de citare cu creditoarea recurentă a fost nelegal îndeplinită, în sensul că aceasta nu a fost citată prin lichidator judiciar în conformitate cu dispozițiile articolului 87 punctul 5 din Legea nr.85/2006, precum și pentru faptul că citația a fost expediată pe numele - SRL și nu - SRL (fila 36) comunicarea fiind efectuată prin "afișare".

De altfel, după cum am arătat mai sus, sentința atacată a fost pronunțată tot față de creditoarea - SRL și nu față de - SRL.

Așa fiind, actele de procedură fiind îndeplinite cu neobservarea formelor legale au vătămat în mod vădit pe creditoarea recurentă, în sensul dispozițiilor articolului 105 alineat 2 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată cu încălcarea formelor de procedură fiind nelegală potrivit dispozițiilor articolului 304 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă.

Cum recurenta nu a avut cunoștință despre termenul de judecată datorită nelegalei citări a acesteia, termenul de recurs față de aceasta, de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de articolul 253 alineat 2 Cod procedură civilă nu a început să curgă față de aceasta, astfel încât cererea de repunere în termen este lipsită de obiect, recurenta creditoare aflându-se în cadrul termenului legal de recurs.

Pentru aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile articolului 304 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, articolului 312 alineat 3 și alineat 5 Cod procedură civilă admite recursul.

Casează sentința comercială nr. 6322/14.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - SRL prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE SI împotriva sentinței comerciale nr.6322/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - AIR SISTEMS PRIN MANDATAR.

Casează sentința comercială atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 10.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

7.10.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Decebal Taragan, Minodora

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Somație de plată. Decizia 822/2008. Curtea de Apel Bucuresti