Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 620/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1004
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana
GREFIER
*******************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoare debitoare SC SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B împotriva decizia comerciale nr.280/04.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea debitoare prin consilier juridic cu delegație depusă la dosar fila 9 și intimata creditoare prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței atașarea dosarului nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a Comercială, prin compartimentul registratură la data de 25 iunie 2009.
Contestatoarea, prin consilier juridic, depun e la dosar dovada numirii administratorului judiciar, respectiv soluția pronunțată de judecătorul sindic din programul Ecris.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea contestației pentru motivele din cererea introductivă. Astfel, suma pe care o datorează societatea contestatoare nu este exigibilă potrivit dispozițiilor art.3711Cod procedură civilă. În dosar există patru hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe civile în încercările intimatei de executare silită. Instanțele civile s-au pronunțat asupra respingerii cererii de încuviințare. La interpelarea instanței, arată că temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 3181Cod procedură civilă. Instanța de recurs a făcut aprecierea greșită cu privire la împrejurarea că societatea avea disponibil. În dosarul de fond există depuse extrase de cont din care rezultă că societatea a derulat importante tranzacții și nu putea fi în stare de insolvență. Judecătorul sindic a pronunțat hotărâre a admitere a contestației intimatei, iar aceasta din urmă a inițiat procedura de executare silită și a blocat conturile contestatoarei și a pus sechestru pe bunuri. Or, arată că judecătorul nu s-a aplecat suficient asupra cauzei iar prin decizia Curții de APEL BUCUREȘTI, aceasta și-a depășit competența întrucât deschiderea procedurii se dispune doar de judecătorul sindic potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.85/2006. Astfel, instanța de recurs a încălcat principiul de drept, motiv pentru care solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.280/04.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI și ca urmare a rejudecării cauzei, recursul să fie respins.
Intimata, prin apărător, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Astfel, motivele indicate de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă motivele contestației pot exista doar dacă hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Or, motivele contestatoarei nu se înscriu în sintagma greșelii materiale. Societatea contestatoare este intrată în insolvență prin hotărârea judecătorului sindic. Pentru aceste motive, solicită respingerea contestației.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială s-a înregistrat sub nr- din 12.03.2009, contestația în anulare formulată de către debitoarea SC SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B împotriva deciziei comerciale nr.280/04.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoare SC SA.
În motivarea contestației s-a invocat faptul că prin decizia comercială nr.280/04.03.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială admis recursul formulat de creditoarea SC SA B împotriva sentinței comerciale nr.3819/17.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, a fost modificată în tot hotărârea recurată și pe fond, s-a admis cererea creditoarei, în temeiul Legii nr.85/2006, s-a respins contestația debitoarei SC SRL, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare.
Astfel, invocând în drept dispozițiile articolului 3181Cod procedură civilă, articolului 317 pct. 1 și ale articolului 318 teza I Cod procedură civilă, contestatoarea a precizat că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, legată de o greșeală de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, întrucât întreaga judecată s-a făcut în legătură cu un document, care nu arată că plata trebuie făcută la anumită dată, convenția intervenită între părți și apoi actele adiționale menționând doar reglementarea pe cale comercială a debitului restant, ceea ce înseamnă că orice chestiune cu caracter comercial putea fi avută în vedere de părți.
S-au mai invocat ca motive ale contestației în anulare și faptul că incapacitatea de plată a debitoarei contestatoare nu a putut fi dovedită, ci a fost vorba despre o interpretare restrictivă a actelor dosarului și o înțelegere defectuoasă a stării de fapt, dovedindu-se neaplecarea instanței asupra fondului cauzei.
Contestatoarea mai apreciază că instanța de control judiciar și- depășit competența atunci când a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare, în considerarea dispozițiilor articolului 11 din Legea nr.85/2006, care stabilește principalele atribuții ale judecătorului-sindic, între care și pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii, ceea ce înseamnă că numai judecătorul-sindic putea să o facă, nicidecum instanța de recurs.
Examinând contestația în anulare formulată de către debitoarea SC SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B în raport cu motivele invocate, cu actele și lucrările dosarului, de dispozițiile articolului 317 pct.1, articolului 318 teza 1 Cod procedură civilă și ale articolului 3181Cod procedură civilă, invocate atât în scris cât și în fața instanței, Curtea apreciază că nu este întemeiată contestația în anulare, având în vedere următoarele considerente: prin decizia atacată cu nr.280/04.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială a admis recursul formulat de societatea creditoare SC SA B împotriva sentinței comerciale nr.3819/17.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, a fost modificată în tot hotărârea recurată și pe fond s-a admis cererea creditoarei, în temeiul Legii nr.85/2006, s-a respins contestația debitoarei SC SRL, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare.
Sub aspectul criticii formulate de contestatoare, potrivit dispozițiilor articolului 3181Cod procedură civilă, Curtea reține că în Codul d procedură civilă nu există o astfel de reglementare.
În ce privește dispozițiile articolului 317 pct.1 Cod procedură civilă invocate, acestea prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate, cu contestație în anulare pentru motivul că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s- judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
Deși și-a întemeiat în drept contestația în anulare și pe acest text legal, în considerentele contestației nu se face vorbire de acest motiv, ci numai de faptul că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, potrivit dispozițiilor articolului 318 teza I Cod procedură civilă, astfel că este neîntemeiată critica formulată potrivit articolului 317 pct. 1 Cod procedură civilă.
Neîntemeiat este și motivul bazat pe dispozițiile articolului 318 teza I Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În speță, nu suntem în prezența unei greșeli materiale, evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății, în cazul verificării acestor greșeli nefiind necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația în anulare nu poate fi primită întrucât se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.
Greșeala materială nu poate să fie nici rezultatul interpretării unui text de lege cum se invocă în speță, pentru că practic, s-ar ajunge la judecarea din nou aceluiași recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă și ale articolului 320 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de către debitoarea SC SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoare debitoare SC SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B cu sediul în B, sector 3,-, -/3,. 2,. 4,. 39, împotriva decizia comerciale nr.280/04.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA cu sediul ales în B la #. și Asociații",-, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
2.07.2009
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana