Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1137/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1137
Ședința publică de la 21 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de " & " împotriva deciziei civile nr. 4/A din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul recurentei " & " B, lipsă fiind intimații și -..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 4-lea termen de judecată.
La data de 21 2009 s-a comunicat, prin fax, din partea intimatei răspunsul la motivele de recurs depuse la dosarul cauzei.
Apărătorul recurentei, avocat, depune la dosar copia rechizitoriului din 12 iunie 2009 dat în dosarul nr. 166/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, privind împrumutul de 100.000 euro.
Fiind interpelat, apărătorul recurentei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărătorul recurentei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, motivând că hotărârea Tribunalului Vaslui este nelegală și netemeinică.
În susținerea recursului, apărătorul recurentului invocă dispozițiile art. 304 punctul 3 și punctul 9 din Codul d e procedură civilă, motivând că decizia dată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Apărătorul recurentei susține că, în raport de natura juridică a titlului executoriu și față de Decizia nr. XV din 05.02.2007 a Secțiilor Unite ala Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a prezentei cauze revine Secției comerciale a Tribunalului Vaslui, mai exact completelor specializate în judecarea litigiilor comerciale.
În cuprinsul acestei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că "în ce privește instanța competentă să soluționeze căile de atac în contestațiile la executare nu există o practică neunitară, divergențele de opinie apărând în ceea ce privește secția din cadrul instanței de control judiciar la care trebuie să se înregistreze asemenea cauze". Totodată precizează că, potrivit dispozițiilor art. 329 alineat 3 Cod procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Raportat la speța de față, avocat consideră că în mod greșit instanța de apel, verificându-și din oficiu competența, a apreciat că respectivele dispoziții nu obligă instanța - în sensul judecării prezentei cauze de către un complet specializat de litigii comerciale - apreciind că poate soluționa apelul și calificându-l ca litigiu civil.
A doua critică pe care o susține apărătorul recurentei vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 493 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 32 din Codul Familiei.
Raportându-se la aceste dispoziții legale, doctrina și jurisprudența au statuat că nu se află în prezența unei exceptări de la urmărirea silită a bunurilor, care ar atrage anularea întregii executări începute, ci numai în fața unui impediment temporar, de natură doar să întârzie urmărirea. Totodată, raportându-se la prezumția de comunitate asupra bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, instituită de art. 30 din Codul familiei, instanța de apel a pierdut din vedere situațiile de excepție, prevăzute de legiuitor în art. 32 Codul Familiei. Pentru unele creanțe, anume prevăzute de lege, pot fi urmărite bunurile comune, fără a fi necesară o prealabilă împărțeală a lor, iar în speța de față acele creanțe apar a fi colective, ambii soți trebuie să fie considerați debitori. Prin rechizitoriul din 12 iunie 2009, care a fost depus la termenul de astăzi, s-a lămurit soarta acestei sume de 100.000 euro.
De asemenea, apreciază apărătorul recurentei că suma de 100.000 euro - pe care debitorul a încasat-o de la societatea recurentă și de la reprezentanții acesteia în perioada 2006-2007 - a devenit un bun comun și a fost folosită ca atare, de ambii intimați, conducând la sporirea comunității de bunuri. Apreciază că restituirea acestei sume este o obligație comună a soților, deoarece comune sunt nu doar bunurile dobândite în cursul căsătoriei, ci și obligațiile corelative, astfel încât contestația formulată de este în mod evident neîntemeiată.
Față de aceste susțineri, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei nr. 4/A/ 20.01.2009 a Tribunalului Vaslui și - pe fond - respingerea contestației formulate de intimata.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 255 din 29 ianuarie 2008, Judecătoria Bârlada respins excepția tardivității formulării contestației la executare și a respins contestația la executare formulată de în contradictoriu cu intimata " and "
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că a luat cunoștință de conținutul publicației de vânzare din 13.09.2007, cu privire la imobilul grajd, transformat în fabrică de ulei cu depozit pentru - soarelui și cu teren aferent în suprafața de 648,15. din comuna, jud. V, la data de 18.09.2007, conform comunicării aflate la fila 6 dosar fond.
Contestația la executare a fost introdusa la data de 03.10.2007, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă, motiv pentru care excepția tardivității este nefondată.
Din conținutul contestației formulate rezultă că din publicația de vânzare emisă la data de 13.09.2007 și comunicată la data de 18.09.2007, contestatoarea a luat cunoștință că se efectuează acte de executare asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei ei cu numitul.
Examinand publicația de vânzare a constatat judecătoria că s-a pornit executarea asupra imobilului grajd, transformat în fabrică de ulei cu depozit pentru - soarelui, cu teren aferent în suprafată de 648,15. din comuna, jud. V, proprietatea debitorului.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă data dobândirii respectivului imobil, astfel încât nu s-a putut verifica dacă avea calitatea de bun comun, în sensul art. 30 Codul familiei. Conform art. 33 alin. 1 si alin. 2 Codul familiei, creditorii personali ai unuia dintre soți nu pot urmări bunurile comune decât după executarea celor proprii. În cauză, neexistând dovada că imobilul grajd, transformat în fabrică de ulei cu depozit pentru -soarelui, cu teren aferent în suprafată de 648,15. din com., jud. V, este bun comun, în mod legal Biroul Executorului Judecatoresc a pornit executarea asupra acestui bun, proprietatea debitorului.
Având în vedere că nu a făcut dovada că actul de executare contestat privește un bun comun, instanța a apreciat că dispozițiile referitoare la executarea silită au fost respectate.
Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea, Tribunalul Vaslui admițând apelul și schimbând hotărârea judecătoriei, prin decizia civilă nr. 98A din 11 iunie 2008. Prin decizia nr. 512 din 03 noiembrie 2008 Curtea de APEL IAȘI - Secția comercială a admis recursul " and ", a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui - Secția comercială.
În rejudecare, Tribunalul Vaslui - prin decizia civilă nr. 4A din 20 ianuarie 2009 - a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea Judecătoriei Bârlad.
Tribunalul a admis contestația formulată de împotriva intimaților " & " V și și a dispus anularea tuturor formelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc în dosarul de executare nr. 143/2007, privind executarea silită a imobilului situat în com., jud. V compus din casă de locuit, garaj și teren aferent în suprafață de 1007,06. și p. moară cu teren intravilan (344,79. p. ).
S-a menținut dispoziția din sentință cu privire la excepția tardivității.
Instanța de apel a reținut - în motivarea deciziei - că potrivit art. 30 Codul familiei "bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune". Potrivit art. 30 alin. 3 Codul familiei calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Din certificatul de căsătorie depus la dosar (fila 13) rezultă că apelanta - contestatoare s-a căsătorit cu la data de 19 mai 1988.
Din actele depuse la dosar, atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, inclusiv din dosarul de executare, rezultă că celor doi soți li s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2000. Nu are importanță că titlul de proprietate a fost eliberat doar pe numele unuia dintre soți, respectiv al lui. Se poate observa că suprafața de teren menționată a fost dobândită prin constituirea dreptului de proprietate și nu ca urmare a reconstituirii, pentru ca acest bun să aibă caracter de bun propriu în condițiile art. 31 lit. "b" din Codul Familiei.
Din procesul de licitație pentru imobilul reprezentând grajd rezultă că acesta a fost adjudecat de către -., la data de 31.12.1991, deci în timpul căsătoriei celor doi soți, astfel încât în mod eronat a reținut instanța de fond că nu rezultă din actele depuse la dosar data dobândirii bunurilor supuse executării. Fabrica de ulei a fost construită prin transformarea acelui grajd, în baza unei autorizații de construcție eliberată în 2006, dată ce se situează tot în timpul căsătoriei. Din factura nr. 2/1992 și dispoziția de livrare - aviz de expediere rezultă că și moara identificată în cartea funciară nr. 119/A4 este dobândită în timpul căsătoriei, fiind bun comun. Casa de locuit a fost construită în 1996, așa cum rezultă din autorizația eliberată sub nr. 6/14.03.1996, fiind dobândită în timpul căsătoriei.
Așa cum rezultă din actul de adjudecare nr. 143/2007, aflat la fila 21 din dosarul de executare, intimata " & " Baa djudecat atât casa de locuit (C1) cu terenul aferent de 1007,06. cât și garajul (C2)
Conform unui alt act de adjudecare, cu același număr, aflat la fila 87 din dosarul de executare, rezultă că și moara proprietate comună a celor doi soți a făcut obiectul executării, fiind adjudecată de către intimată.
De fapt, din cele două extrase de carte funciară depuse la dosar de apelantă, la termenul din 11.06.2008, rezultă că intimata " & " și-a intabulat dreptul de proprietate pentru moara și terenul aferent de 344,79. precum și pentru casa de locuit și terenul aferent de 1007,06. în baza actului de adjudecare nr. 143/2007.
Rezultă cu certitudine faptul că executarea silită s-a format împotriva unor bunuri proprietate comună a celor doi soți.
Intimata " & " B este un creditor personal al lui -..
Datoriile soților sunt comune numai dacă legea, prin art. 32 lit. "a - d" Codul familiei le califică astfel. În consecință, orice alte datorii sau cheltuieli ale fiecăruia dintre soți vor fi considerate datorii personale ale acestuia.
Potrivit art. 33 al. 1 Codul familiei, creditorii personali vor putea urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor, nu și pe cele cuprinse în comunitatea matrimonială. Când bunurile proprii ale debitorului sunt neîndestulătoare, în limitele necesare acoperirii restului de creanță, creditorul personal este îndreptățit să solicite, pe cale judecătorească, partajarea bunurilor comune (art. 33 alin. 2 Codul familiei). În acest fel, bunurile care vor fi atribuite soțului debitor devin proprii ale acestuia, ceea ce permite continuarea urmăririi asupra patrimoniului al debitorului personal.
Întrucât creditorii nu pot urmări bunurile comune ale soților pentru datoria unuia dintre ei, oricare dintre soți are interesul de a scoate de sub urmărire, pe calea contestației la executare, bunurile din comunitate.
Potrivit art. 399 al. 1 Cod procedură civilă "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație, de către cei interesați sau vătămați prin executare", a conchis tribunalul.
Împotriva deciziei a declarat recurs " & " B, arătând că hotărârea din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Recurenta învederează că, în raport de natura juridică a titlului executoriu, precum și de statuările cuprinse în Decizia nr. XV din 05.02.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,competența de soluționare a prezentei cauze revenea Secției comerciale a Tribunalului Vaslui, mai exact completelor specializate în judecarea litigiilor comerciale.
Prin Decizia nr. XV/05.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a fost soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 din Codul d e procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, referitor la stabilirea competenței de soluționare a contestațiilor la executare, în primă instanță și în căile de atac, având ca obiect hotărâri judecătorești pronunțate în litigii comerciale, precum și în alte titluri de natură comercială.
În cuprinsul acestei decizii, a reținut că: "cu privire la instanța competentă să soluționeze căile de atac în contestațiile la executare nu există practică neunitară, divergențele de opinie apărând în ceea ce privește secția din cadrul instanței de control judiciar la care trebuie să se înregistreze asemenea pricini".
În acest sens, instanța supremă a statuat că: "în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă sau contestația la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secția comercială - dacă aceasta există - a instanței competente", apreciind totodată că nu poate fi primit punctul de vedere exprimat în unele hotărâri, conform căruia, atunci când este vorba despre o contestație la executare propriu-zisă, natura litigiului rămâne fără relevanță.
Recurenta susține că - potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă - dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate de - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, acestea fiind ținute să aplice întocmai statuările făcute de instanța supremă.
Față de natura titlului executoriu ( de plată autentificat sub nr. 204/30.01.2007 de -), consideră recurenta că legala competență de soluționare a apelului declarat de intimata revenea completelor specializate în judecarea litigiilor comerciale la Tribunal
În acest sens, învederează recurenta că greșit instanța de apel, verificându-și din oficiu competența, a apreciat că "respectivele dispoziții (din decizia de casare) nu obligă instanța în sensul judecării prezentei cauze de un complet specializat de litigii comerciale" și că poate proceda la soluționarea apelului, calificându-l ca litigiu civil (pag. 1 paragraful penultim din decizia recurată).
" & " mai susține că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 401 alin. 2 Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text legal: "Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului". Termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 2 Cod procedură civilă este un termen procesual de decădere, care nu înlătură - însă - dreptul terțului prejudiciat, în ipoteza în care a pierdut acest termen, de a-și realiza dreptul pe calea unei acțiuni separate, în cazul de față pe calea acțiunii în revendicare.
Învederează recurenta că acest termen nu a fost respectat în cauză, contestatoarea formulând cererea după expirarea lui. Momentul în care contestatoarea a luat cunoștință de executarea pe care o contestă este anterior celui reținut în hotărârea instanței de fond, data de 18.09.2007 (data comunicării publicației de vânzare) - pag. 2 paragr. 1-2. Recurenta arată că toate actele de executare efectuate în cadrul urmăririi silite imobiliare care purta asupra imobilelor moară și teren aferent în suprafață de 344,79. (intabulat în nr. 552 loc. ), respectiv fabrică de ulei cu depozit pentru -soarelui și teren aferent în suprafață de 648,15. (intabulat în nr. 553 loc. ) au fost comunicate soților și la domiciliul comun al acestora, din comuna, județul
În aceste condiții, contestatoarea avea cunoștință de executarea silită ce făcea obiectul dosarului execuțional nr. 143/2007 al anterior datei de 18.09.2007, cererea formulată neconstituind decât un alt mod de zădărnicire a eforturilor societății creditoare de recuperare a prejudiciului suferit ca urmare a faptelor culpabile ale debitorului, cu concursul și consimțământul tacit al soției sale,. În aceste condiții, decizia de respingere a excepției tardivității de către instanța de fond și menținerea acestei soluții de către instanța de apel este una nelegală, hotărârile pronunțate fiind date cu încălcarea dispozițiilor art. 401 Cod procedură civilă.
Recurenta mai pretinde că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 493 Cod procedură civilă și a nesocotit prevederile art. 32 Codul familiei.
În acest sens, învederează creditoarea că art. 493 Cod procedură civilă stabilește că"Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietatea comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora".
Raportându-se la aceste dispoziții legale, doctrina și jurisprudența au statuat că în ipoteza descrisă de art. 493 Cod procedură civilă (și art. 33 Codul familiei) nu ne aflăm în prezența unei exceptări de la urmărirea silită a bunurilor, care ar atrage anularea întregii executări începute, ci numai despre instituirea unui impediment temporar, de natură să întârzie doar urmărirea. (, - Tratat de executare silită - pag. 320). În aceste condiții, hotărârea instanței de apel, de anulare a întregii executări silite începute împotriva debitorului, este nelegală.
Totodată, raportându-se la prezumția de comunitate asupra bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, instituită de art. 30 Codul familiei, instanța de apel a pierdut din vedere situațiile de excepție, prevăzute de legiuitor în art. 32 Codul familiei. În acest sens, susține recurenta că pentru unele creanțe, anume prevăzute de lege, pot fi urmărite bunurile comune, fără a fi necesară o prealabilă împărțeală a lor. Este vorba de acele creanțe ce apar a fi corelative unor obligații comune ale soților; ca atare ambii soți trebuie să fie considerați debitori, față de natura creanței, obiectul urmărit de soțul nemijlocit obligat și împrejurările în care a luat naștere creanța.
" & " arată că suma de aproximativ 100.000 Euro, pe care debitorul a încasat-o de la societate și de la reprezentanții acesteia în perioada 2006-2007, devenit un bun comun și a fost folosit ca atare de soții, conducând la sporirea comunității de bunuri. Este evident că - în mod corelativ - și obligația de restituire a acestei sume, dată fiind cronologia desfășurării evenimentelor, este o obligație comună a celor doi soți, astfel încât contestația formulată de este în mod evident neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, prezumția de comunitate instituită de legiuitor prin art. 30 Codul familiei privește patrimoniul soților văzut în complexitatea sa, atât în ceea ce privește latura sa activă cât și cea pasivă. Astfel, comune sunt nu doar bunurile dobândite în cursul căsătoriei, dar și obligațiile corelative (de ex.: de plată a prețului acestor bunuri, de restituire a acestor bunuri, etc.).
Intimații nu au formulat întâmpinare, în termenul stabilit de art. 308 alineat (2) Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Tribunalul Vaslui nu a încălcat dispoziții de ordine publică privitoare la competență, tribunalul fiind competent material - conform art. 2 punctul 2 Cod procedură civilă - să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. Curtea constată că tribunalul nu a înfrânt dezlegarea problemelor de drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XV/2007, invocată de recurentă, articolul 329 alineat 3 Cod procedură civilă fiind pe deplin respectat. În speță, corect a constatat tribunalul că instanța nu are secție comercială, casarea primei decizii din apel operând pentru greșita compunere a completului de judecată (trei judecători, în loc de 2, cum era corect). Mai mult, este de reținut că litigiul de față este o contestație la executare propriu-zisă, fiind aplicabil punctului 1 al Deciziei 2007(4) a și nu punctul nr. 2.
În ce privește pretinsa tardivitate a contestației la executare, raportat la dispozițiile art. 401 alineat 2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recurenta nu a formulat apel împotriva sentinței Judecătoriei Bârlad, prin care s-a respins excepția tardivității, această excepție neputând fi valorificată în recurs, "omisso medio", deoarece se prezumă că intimata din contestația la executare - prin neformularea apelului - a achiesat la soluția judiciară de respingere a excepției.
Curtea de apel constată - de asemenea - că, în pofida susținerilor contrare ale recurentei, tribunalul a interpretat și aplicat judicios dispozițiile art. 493 Cod procedură civilă.
În ce privește Codul familiei, prevederile relevante, legate de comunitatea de bunuri, au fost - în egală măsură - interpretate și aplicate corect situației de fapt stabilite.
Instanța de recurs reține că nu există niciun element de fapt care să conducă la concluzia pretinsă de recurentă și anume aceea că suma încasată de de la societate a servit sporirii comunității de bunuri, pentru a fi incident art. 32 din Codul familiei. Raportat considerentelor expuse Curtea, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge recursul, menținând decizia Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de " & " B împotriva deciziei civile nr. 4A din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -,
-
14.10.2009
2 ex.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
