Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1218/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1734/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1218
Ședința publică de la 07 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.1574 din data 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele SC ROMANIA SA - prin LICHIDATOR JUDICIAR, DIRECȚIA GNERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, SC SA, SC SA, LB AG GERMANIA, SC SA, SC SA și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea apărătorului lichidatorului judiciar a intimatei - debitoare cerere pentru imposibilitate de prezentare și întâmpinare, în trei exemplare.
Curtea, deliberând, respinge cererea lichidatorului judiciar a intimatei - debitoare privind imposibilitatea de prezentare, ca neîntemeiată.
Constatând că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 proc. civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.1574/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la raportul nr.6 întocmit de lichidatorul al debitoarei SC ROMANIA SA.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut, că suma de 15.859,37 lei a fost reținută de lichidatorul judiciar cu titlu de cheltuieli de lichidare pentru punerea în executare a sentinței comerciale nr.517/13.02.2006 Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială (onorariu de 2000 lei pentru executorul judecătoresc), pentru plata onorariului de 1000 lei pentru expertul desemnat în dosarul nr- la Tribunalul Bacău unde debitoarea este reclamantă, pentru plata onorariului pentru expertul contabil din dos nr.15/2007 aflat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă R, pentru plata sumei de 19,5 lei cu titlu de transfer bancar, pentru plata comisionului lunar pentru gestionarea contului de lichidare al debitoarei și pentru plata cheltuielilor de lichidare provizionate și publicarea actelor în
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea, în esență, pentru următoarele motive:
Suma provizionată nu se înscrie în prevederile art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 care fac referire la cheltuieli aferente vânzării bunului.
Justificarea sumelor provizionate prezentată de către lichidatorul judiciar depășește cu puțin cuantumul de 3000 lei.
În opinia recurentei, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat contestația, fără să țină seama de faptul că aceste sume nu reprezintă strict cheltuieli aferente vânzării bunului, ci privesc cheltuieli generale de procedură ce pot fi achitate din valorificarea bunurilor asupra cărora se poartă litigiile.
Lichidatorul judiciar depune întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.121 alin.1 din Legea nr.85/2006 fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, art.19 alin.2, art.23 și 24.
Stabilind distribuirea cu prioritate a taxelor și cheltuielilor aferente vânzărilor bunurilor respective legiuitorul a avut în vedere necesitatea constituirii unor fonduri de rezervă în vederea desfășurării, în continuare, a procedurii de lichidare.
Astfel, au fost provizionate, pe lângă plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, art.19 alin.2, art.23 și 24 din lege, și sume necesare administrării conturilor bancare deschise până la finalizarea lichidării și închiderea procedurii, respectiv sume achitate cu titlu de comision pentru transferarea sumelor rezultate din vânzarea bunurilor în conturile creditorilor.
Recurenta susține neîntemeiat faptul că sumele provizionate sunt cheltuieli generale de procedură ce pot fi achitate din valorificarea bunurilor asupra cărora se poartă litigiile.
Astfel, nu se poate face o delimitare între bunuri existențe în patrimoniul debitoarei și bunuri litigioase ale acesteia, procedura lichidării judiciare fiind unitară, având ca obiect valorificarea tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei în vederea achitării creanțelor creditorilor.
Ca atare, sumele previzionate sunt necesare și utile desfășurării în continuare a procedurii de lichidare, sumele rămase în această categorie la finalizarea procedurii urmând a fi distribuite tot în contul creanțelor creditorilor, în ordinea de preferință stabilită de lege.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1574 din data 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele SC ROMANIA SA - prin LICHIDATOR JUDICIAR, DIRECȚIA GNERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, SC SA, SC SA, LB AG GERMANIA, SC SA, SC SA și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07.11.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red. Jud.RZ. - 11.11.2008
Tehnored. - 12.11.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția VII- Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina