Spete contestatie la executare comercial. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 933/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Sentința comercială nr.13

Ședința publică de la 1.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

**************

Pe rol pronunțarea asupra contestației la executare formulată de contestatoarea SC TRANS SRL, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 11.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 18.01.2010, apoi la 25.01.2010, apoi la 1.02.2010, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr- din 23.09.2008 SC TRANS SRL a formulat în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B contestație la executare silită pornită de prin somația nr. 7782/02.09.2008 comunicata la data de 08.09.2008, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze actul de executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației la executare petenta a arătat că somația menționată nu realizează informarea debitorului în conformitate cu prevederile art. 41 raportat la art. 58 din OUG nr. 51/1998 rep. deoarece intimata nu a comunicat titlul executoriu în baza căruia a fost emis actul de executare.

Adresa nr. 2247/1/04.08.2003 comunicată contestatoarei de către la data de 30.11.2005 făcea trimitere la o alta creanță izvorâta dintr-un bilet la ordin și o convenție de scontare, în valoare de 47.578.22 USD, și reprezintă o somație cambiala împotriva căreia, petenta a formulat opoziție la executarea ce face obiectul dosarului - aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, cu termen la data de 24.09.2008.

Pentru acest motiv contestatoarea apreciază că somația nr. 7782/2.09.2008 reprezintă un act începător de executare și nu are legătură cu adresa nr. 2247/1/04.08.2003.

Petenta a invocat împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor, față de dispozițiile articolului 13 alineat 5 din OUG nr. 51/1998, de 7 ani, creanța fiind preluată la data de 21.07.1999.

A mai arătat contestatoarea că termenul de prescripție de 7 ani nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită era deja prescris.

Ori, în speță, debitul este rezultat dintr-un bilet la ordin emis în favoarea contestatoarei la data de 18.10.1996 de către SC SRL (devenită SC SRL), scadent la 18.10.1997, iar contestatoarea a girat respectivul bilet la ordin către SA.

Potrivit articolului 94 din Legea nr.58/1934, acțiunile posesorului împotriva giranților și împotriva trăgătorului se prescriu în termen de 1 an de la data scadenței, astfel încât, cum petenta avea calitatea de girant, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a prescris în termen de 1 an de la data scadenței, respectiv la 18.10.1998, ceea ce înseamnă că la 21.07.1999, data încheierii contractului de cesiune, dreptul de a cere executarea silită împotriva girantului era deja prescris, ceea ce atrage incidența dispozițiilor articolului 13 alineat 5 din OUG nr.51/1998, teza a II

A mai susținut contestatoarea și că nu a făcut dovada notificării în scris a debitorului cedat în termen de 10 zile de la data cesiunii de creanță, potrivit articolului 13 alineat 2 din OUG nr.51/1999, petenta neprimind nici o înștiințate până la 31.07.1999 și nici ulterior, fapt ce atrage nulitatea executării silite începute de

În drept, dispozițiile OG nr.51/1997 modificată și completată.

Petenta a depus înscrisuri în susținere.

Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău față de dispozițiile articolului 45 din OUG nr.51/1998, precum și excepția lipsei competenței materiale a instanței, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că prin adresa nr. 7782/2.09.2008 a continuat executarea începută prin somația nr. 2257/4.08.2003, comunicată petentei la 30.11.2005.

creanței este de 47.578,22 USD și face trimitere la același contract de cesiune, nr. -/21.07.1999, privind pe debitorul cedat SC (fostă SC SRL). A apreciat intimata că petenta nu invocă motive de nevalabilitate a Ordinului 170/2008, contestând de fapt executarea în sine începută prin adresa nr. 2247/4.08-.2003, față de care însă există autoritate de lucru judecat prin pronunțarea sentinței comerciale nr. 57/15.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI pronunțată în dosarul nr- aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și față de dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Bacău și în care este pornită executarea silită împotriva executării silite începute de prin adresa nr. 2247/4.08.2003.

Intimata a susținut că prezenta contestație la executare este tardivă, conform articolului 401 litera b Cod procedură civilă, față de comunicarea titlului executoriu, contestatoarea recunoscând că a primit titlul prin adresa nr. 693/9.12.2005 în care menționează că trebuia să acționeze împotriva societății emitente și nu împotriva girantului.

În ceea ce privește faptul că nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței prevăzute de articolul 13 alineat 2 din OUG nr. 51/1999, respectiv dovada notificării în scris a debitorului cedat în termen de 10 zile de la data cesiunii de creanță, intimata a arătat că notificarea se adresează debitorului cedat, ori petenta SC TRANS SRL nu este debitor cedat, ci girant, așa încât nu avea cum să fie notificată nici în interiorul termenului de 10 zile și nici ulterior.

Intimata a depus înscrisuri în susținerea întâmpinării.

Prin sentința civilă nr. 2791 din 13.03.2009 Judecătoria Bacăua admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Bacău și, față de dispozițiile articolului 45 din OUG nr.51/1998 republicată, articolului 158 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

Astfel, s-a format pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială dosarul nr- din 22.04.2009.

Cauza a fost suspendată prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 18.05.2009 în baza dispozițiilor articolului 242 punctul 2 Cod procedură civilă și repusă pe rol, la cererea contestatoarei la data de 11.01.2010.

Contestatoarea a depus la dosar sentința comercială nr. 166/20.11.2009a Curții de Apel Bacău - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal prin care Curtea de Apel Bacăua anulat orice formă de executare silită pornită de în baza avalizat, bilet la ordin constatat nul prin hotărâre irevocabilă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Excepția invocată de către intimata, de autoritate de lucru judecat față de existența dosarelor nr- și nr. 1169/180/208, este neîntemeiată. Dintre dosarele menționate, primul este finalizat prin decizia comercială nr. 14/13.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială, având ca obiect executarea silită începută de la data de 30.11.2005 prin Ordinul nr. 1527/25.10.2006 pentru suma de 1593,46 lei, instanța de judecată soluționând contestația pe excepție, respingând contestația ca tardiv formulată, fără a intra în cercetarea fondului (sentința comercială nr.57/15.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, menținută prin decizia comercială nr. 14/13.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială).

În ceea ce privește dosarul nr. - al Judecătoriei Bacău, al cărui obiect îl constituie opoziția la executare în temeiul Legii nr.58/1934, acesta are un obiect diferit față de cel al prezentului dosar, iar soluția pronunțată nu este definitivă și irevocabilă, aspecte ce rezultă din considerentele sentinței comerciale nr. 166/2009, astfel încât și această excepție de autoritate de lucru judecat este neîntemeiată.

Și excepția de tardivitate a formulării prezentei contestații, raportată la dispozițiile articolului 401 litera b Cod procedură civilă și executarea începută prin adresa nr. 2247 din 4.08.2003 comunicată la data de 30.11.2005 nu este întemeiată, întrucât a inițiat noi forme de executare silită după somația nr. 2247/2003, respectiv Ordinul nr. 1527/25.10.2006, astfel încât termenul de formulare a contestației la executare trebuie raportat la actul de executare emis și comunicat și nu la un act începător și nefinalizat.

Pe de altă parte, prin prezenta contestație la executare se invocă excepția prescripției extinctive a dreptului intimatei de a cere executarea silită.

Cum excepția prescripției extinctive este o excepție de fond, dirimantă, care face inutilă cercetarea fondului cauzei, putând fi invocată oricând pe cale de acțiune sau de excepție, atât de către părți, cât și de către instanță din oficiu, contestatoarea este în drept să invoce, această excepție, oricând, în cadrul executării silite.

Curtea reține că, prin considerentele sentinței comerciale nr. 166/20.11.2009 a Curții de Apel Bacău, s-a reținut de către instanță că Biletul la ordin în temeiul căruia a fost pornită executarea silită împotriva contestatoare a fost contestat nul prin sentința civilă nr. 6433/22.05.1998 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă și irevocabilă.

De asemenea, potrivit propriei susțineri a intimatei, aceasta nu a notificat petenta în termenul de 10 zile de la data cesiunii de creanță efectuată la data de 21.07.1999, apreciind că aceasta nu este debitor cedat, ci girant.

Curtea nu poate însă să rețină cele susținute de către petentă prin adresa de înaintare a sentinței comerciale nr. 166 din 20.11.2009 a Curții de Apel Bacău în legătură cu nulitatea titlului executor, în absența unor probatorii administrate în acest sens pe parcursul judecării prezentei contestații și față de momentul procedural la care a fost invocată, respectiv după rămânerea cauzei în pronunțare, astfel încât Curtea se va pronunța pe aspectele invocate de către petentă prin petitul cererii ce face obiectul prezentului litigiu.

Astfel, Curtea constată întemeiată excepția invocată de către contestatoare, de prescripție extinctivă a dreptului intimatei de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de către Biletul la Ordin emis la data de 18.10.1996 de către SC SRL (fostă SC SRL), în favoarea petentei SC TRANS SRL, scadent la 18.10.1997 și girat în favoarea SA.

Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 94 alineat 2 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, astfel cum a fost modificată și completată, "Acțiunile posesorului împotriva girantului și împotriva trăgătorului se prescriu printr-un an socotiți de la data protestului făcut în timp util sau de la data scadenței în caz de stipulațiune, fără cheltuieli.

Articolul 106 alineat 1 din aceeași lege menționează că sunt aplicabile, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozițiunile relative la cambie, privind - prescripțiunea (articolului 94).

Așa fiind, rezultă că prescripția împotriva girantului SC TRANS SRL s-a împlinit printr-un an socotit de la data scadanței, respectiv la data de 18.10.1998, astfel încât, la dat cesiunii de creanță dintre SA și, respectiv la data de 21.07.1999, dreptul de a cere executarea silită împotriva girantului era deja prescris, fapt ce atrage incidența dispozițiilor articolului 13 alineat 5 din OUG nr.51/1998 teza a II a, în sensul că prescripția specială de 7 ani nu se aplică în speță creanței preluate de către întrucât dreptul de a cere executarea silită era deja prescris la data preluării creanței.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 94 alineat 1 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, coroborat cu articolul 106 alineat 1 din aceeași lege, astfel cum a fost modificată și completată și dispozițiile articolului 13 alineat 5 din OUG nr.51/1998 republicată, articolului 45 din OUG nr.51/1998.

Respinge excepțiile invocate de către intimata de autoritate de lucru judecat și de tardivitate a formulării contestației, ca neîntemeiate.

Admite excepția prescripție dreptului intimatei de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de emis la data de 18.10.1996 și scadent la data de 18.10.1997.

Admite contestația la executare.

Anulează formele de executare silită pornită de către prin somația nr. 7782/2.09.2009.

Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 291,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulat de contestatoarea SC TRANS SRL, cu sediul în B,-, Județ B, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1.

Anulează formele de executare silită pornită de către AVAS prin somația nr. 7782/08.09.2009.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 291,3 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 1.02.2010.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

10.02.2010

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti