Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1374/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație la executare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1374
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației la executare silită și lămurire înțeles a deciziei nr. 832 din 7.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- formulată de petenții - - cu domiciliul în municipiul D, str. -.- nr.10, -.2,.17, județul B și în municipiul D,-,.2, județul B și cu domiciliul în municipiul D, -, -.I,.8, județul La apelul nominal a răspuns avocat - pentru contestatori, lipsă fiind intimații - -, Administrația Finanțelor Publice Municipală B, Primăria Municipiului B, - - B, și. |
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost atașat la prezenta cauză dosarul nr- în care s-a pronunțat decizia contestată.
Instanța constatând contestația în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta contestatorilor a solicitat admiterea contestației, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării deciziei contestate și încetarea executării silite începute împotriva contestatorilor. A arătat că prin decizia nr.832 din 7 iunie 2007 a Curții de Apel Suceavas -a admis recursul creditoarei - -, s-a modificat sentința Tribunalului Botoșani nr.80/13.03.2007 și în rejudecare s-a admis cererea de atragere a răspunderii personale, fiind obligați pârâții să suporte din averea personală, pasivul rămas neacoperit al debitoarei - - B; în dispozitivul deciziei nu a fost menționată suma respectiv valoarea creanței pentru acoperirea căreia a fost începută procedura executării silite și nici nu au fost nominalizate persoanele obligate a acoperi din averea personală pasivul debitoarei trecându-se doar termenul generic de " pârâți "; suma trebuia precizată întrucât contestatorii au primit somație de plată pentru întreaga sumă; cererea de atragere a răspunderii personale a fost formulată doar împotriva pârâtului în calitate de administrator și că el este cel care trebuie plătească. A mai arătat că prin cererea formulată de lichidator, li s-a cerut contestatorilor atragerea răspunderii personale pentru suma de 1713,1 lei lui - - și pentru suma de 2724,6 lei lui; că este exclus ca acestora să le fie atrasă răspunderea personală pentru alte sume decât cele stabilite de lichidatorul judiciar; că lichidatorul nu dorește efectuarea executării silite față de contestatori deoarece în ce îi privește pe aceștia "ne-am clarificat debitele"; întrucât datoriile contestatorilor au fost stinse ulterior sentinței pronunțate, executarea silită împotriva lor trebuie să înceteze.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației de față, constată:
În dosarul nr. 44/F/2004 (-) al Tribunalului Botoșani privind procedura insolvenței debitoarei - B, creditoarea - - a solicitat atragerea răspunderii materiale personale a pârâtului, fost administrator al debitoarei, pentru suma de 480.182.000 lei ROL pasiv neacoperit al acesteia.
O cerere similară a fost formulată și de creditoarea Administrația Finanțelor Publice B, împotriva pârâților i și, cu privire la un pasiv de 26.212 lei RON creanțe bugetare.
Ulterior, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat introducerea în calitate de pârâți și a numiților:, -, și, care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență - pentru fiecare, lichidatorul stabilind suma din pasiv, pentru care trebuie să răspundă.
Prin sentința nr. 80/13.03.2007, judecătorul sindic a respins ca nefondate cererile de atragere răspundere materială formulate de cele două creditoare.
Prin Decizia nr.832/7.06.2007 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, însă, fost admis recursul declarat de creditoarea - -, a fost modificată sentința și s- admis cererea de atragere, în sensul că pârâții au fost obligați să suporte din averea personală, pasivul rămas neacoperit al debitoarei.
Prin contestația adresată Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, contestatorii: și au solicitat încetarea executării silite a lor începută în dosarul execuțional nr. 235/19.05.2009 al D și lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, respectiv a dispozitivului Deciziei nr. 832/7.06.2007 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. -.
În principal, în motivarea contestației, contestatorii au invocat situația că prin decizia 832/7.06.2007, au fost obligați alături de ceilalți pârâți la plata pasivului neacoperit al debitoarei, fără a se preciza cuantumul sumei pentru care răspund, deși lichidatorul judiciar a precizat acest cuantum pentru fiecare dintre pârâți ( 310 dosar tribunal), răspunderea lor neputând fi astfel, solidară. Au învederat că executarea silită nu-i privește și pe ei, în legătură cu care lichidatorul judiciar s-a exprimat prin sintagma"ne-am clarificat debitele"folosit în cererea de executare silită - ci numai pe pârâții, și, conform adresei trimise de acesta către " ".
Motivele invocate de contestatori nu îndeplinesc condițiile prev. de art. 399 al. 1 și 400 al. 2 Cod pr. civilă privind contestația la executare.
Aceasta deoarece conform art. 142 al. 1 și 2 - Legea 85/2006, executarea silită a persoanelor prev. la art. 138 al. 1, se efectuează de către executorul judecătoresc conform prevederilor legii, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziție de către lichidator.
Ca atare în speță, BEJ " " căruia lichidatorul judiciar i-a transmis adresa de la fila 432 ( dosarul Tribunalul Botoșani ), va proceda în dosarul de executare nr. 358/2007 la executarea deciziei nr. 832/2007 a Curții de Apel Suceava pe baza documentației transmise de lichidatorul judiciar și conform cererii de executare a acestuia, cerere în care cu privire la cei doi recurenți acesta a precizat că executarea silită nu-i privește.
De urmare, se va respinge ca nefondată contestația la executare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația la executare silită și lămurire înțeles a deciziei nr. 832 din 7.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- formulată de petenții - - cu domiciliul în municipiul D, str. -.- nr.10, -.2,.17, județul B și în municipiul D,-,.2, județul B și cu domiciliul în municipiul D, -, -.I,.8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/7.07.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena