Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1389/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 805/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1389

Ședința publică de la 2.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și, în contradictoriu cu intimata - lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.871/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentele sector 5 prin consilier juridic cu delegație la dosar, prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 59 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurenta prin avocat solicită proba cu acte, depunând la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, câte un exemplar fiind comunicat părților adverse.

Părțile nu doresc termen pentru a lua cunoștință de înscrisul depus.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recursuri.

Recurenta sector 5 prin consilier juridic solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de partea adversă.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și respingerea recursului formulat de sector 5.

Intimata prin avocat solicită admiterea recursului formulat de sector 5 și respingerea recursului formulat de recurenta ca nefundat, fără cheltuieli de judecată, învederând că recurenta s-a împrumutat cu o sumă foarte mare de societate, că apreciază că aceste împrumuturi sunt nelegale și că nu există dovada că din aceste sume au fost plătiți creditorii.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 871 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca nefondată contestația creditorului SECTOR 5 B, cu privire la creanța trecută de lichidatorul judiciar, a admis cererea reclamantului în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC SRL în contradictoriu cu pârâta; a anulat contractele de împrumut încheiate la data de 20.07.2007, respectiv 20.08.2007 între pârâții SC SRL în calitate de împrumutator și în calitate de împrumutat; a dispus repunerea părților în situația anterioară și a dispus restituirea de către pârâta în averea debitoarei SC SRL a sumei de 410.000 lei, sumă care va fi actualizată cu rata inflației la data plății.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență faptul că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, a depus cererea de completare a creanței în sumă de 91.165 lei tardiv, potrivit dispozițiilor articolului 64 alineatele 1 și 3 din Legea nr.85/2006 și că prin încheierea celor două contracte de împrumut de către intimata (asociat majoritar și director general al societății debitoare) atât în calitate de reprezentant al societății debitoare cât și în calitate de împrumutat, au fost încălcate dispozițiile articolului 1444, 153 și 272 din Legea nr.31/1990 republicată, care interzic efectuarea unor astfel de operațiuni de către directori, administratori, asociați care dețin cel puțin 20% din valoarea capitalului social.

Împotriva acestei sentințe comercială, atât creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B cât și pârâta, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 au declarat separat recurs, pentru soluționarea cărora la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 31.03.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.

Recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B consideră că sentința atacată este nelegală deoarece suma de 91.165 lei neînscrisă în tabelul creditorilor, a fost stabilităabiaprin Raportul de inspecție fiscală nr. 28534/18.07.2008,încheiat ulterior termenului stabilit de instanță pentru depunerea cererilor de admitere a creanței,astfel încât judecătorul sindic în mod greșit a respins contestația,că respectiva cerere a fost tardiv formulată.

În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, admiterea contestației și înscrierea la masa credală a sumei de 91.165 lei (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).

Recurenta - pârâtă consideră că sentința recurată este nelegală deoarece instanța de fond nu a observat faptul că cele două împrumuturi contractante din averea debitoarei în sumă de 410.000 lei nu au avut drept scop fraudarea creditorilor, ci dimpotrivă, asigurarea funcționalității societății.

În concluzie, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.

Intimata legal citată, a formulat două întâmpinări corespunzătoare celor două recursuri, prin care a solicitat argumentat în fapt și în drept respingerea recursurilor ca nefondate (articolul 299 și următoarele. Cod procedură civilă).

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că cele două recursuri sunt nefondate pentru următoarele motive:

Referitor la recursul declarat de recurenta - creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.

Prin sentința comercială nr. 630/12.02.2008 (Dosar nr-) pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.

Prin sentința comercială nr. 1681/8.04.2008 pronunțată tot în Dosarul nr-, a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei, pentru lichidarea averii debitoarei judecătorul - sindic numind lichidator pe.

În temeiul dispozițiilor articolului 61 alineat 1 din Legea nr.85/2006, administratorul lichidatorul - judiciar, ca urmare a deschiderii procedurii, insolvenței a notificat recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B cu privire la deschiderea procedurii insolvenței declanșat împotriva debitoarei, precizând în mod expres termenul limită până la care se puteau depune cererile de admitere a creanțelor.

Pe parcursul desfășurării procedurii colective și concursual, în termenul limită stabilit prin sentința comercială nr. 630/12.02.2008, 31.03.2008 recurenta a formulat declarație de creanță, pentru suma de 270.653 lei, sumă cu care a fost înscrisă în tabelul preliminar, tabelul preliminar completat și în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei (filele 35, 46, 155 vol.1).

Prin sentința comercială nr. 1681 din 8.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială judecătorul - sindic dispunând intrarea în faliment a debitoarei a stabilit termenul limită de întocmire a tabelului suplimentar la 25.05.2008 și de întocmirea a tabelului definitiv consolidat la 23.07.2008.

La data de 21.05.2008 recurenta a formulat o precizare la cererea de admitere a creanțelor pentru suma de 86.836 lei, sumă cu care creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, a fost înscrisă în tabelul suplimentar al obligațiilor debitorului (fila 148).

La termenul din 7.10.2008recurenta a formulat o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat înscrierea la masa credală șia sumei de 91.165 lei,stabilită prin decizia de impunere nr. 183 din 23.07.2008 emisă în urma Raportului de inspecție fiscală nr. 28534/18.07.2008 ( fila 236 vol.1).

În raport determenul limită stabilitde judecătorul sindic,31.03.2008înăuntrul căruia recurenta - creditoare avea dreptul și totodată obligația de a depune cererea completată și precizată de admitere a creanțelor, de dispozițiile articolului 62 alineat 1 litera b din Legea nr.85/2006 precum și dedata formulăriicererii precizatoare a declarației pentru suma de 91.165 lei,7.10.2008,Curtea apreciază că, judecătorul - sindic în mod corect a respins contestația creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, considerând tardivă solicitarea acesteia.

În consecință, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 62 alineat 1 litera b din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5

Referitor la recursul declarat de pârâta, Curtea reține următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor articolului 80 alineat 1 din Legea nr.85/2006, administratorul/lichidatorul judiciar poate formula acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți realizate de debitor prin actele menționate la literele a-

Conform prevederilor articolului 80 alineat 2 din același act normativ: "Următoarele operațiuni, încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:

a)cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale, atunci când debitorul este o societate cu. răspundere limitată;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului.

La datele de 20.07.2007 respectiv 20.08.2007 între debitoare în calitate de împrumutător și recurenta pârâtă în calitate de împrumutat s-au încheiat două contracte de împrumut pentru sumele de 150.000 lei și 260.000 lei (filele 216, 219 vol.1).

Recurenta - pârâtă, asociat majoritar, cu 75% deși capitalul social al societății debitoare și director general al acesteia a semnat cele 2 contracte atât în calitate de reprezentant al debitoarei cât și în calitate de împrumutat, contractele conținând clauze în favoarea împrumutatului, fraudarea creditorilor fiind astfel evidentă, prezumția legală relativă instituită de articolul 85 alineat 3 din Legea nr. 85/2006, nefiind răsturnată de către debitor.

Coroborând dispozițiile legale menționate cu faptul că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada susținerilor potrivit cărora sumele împrumutate ar fi fost folosite pentru plata datoriilor debitoarei, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 80 alineat 1 și alineat 2 literele a și b din Legea nr.85/2006, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și, în contradictoriu cu intimata - lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.871/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 2.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

19.11.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1389/2009. Curtea de Apel Bucuresti