Spete contestatie la executare comercial. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.14/COM
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurentul - cu domiciliul în C,-, -T3,.A,.8, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-creditor SC COM SERV SRL - cu sediul în B,-, -B,.A,.1, intimatul-debitor SC SRL. prin lichidator - C,-, -S6,.D,.34, jud.C și intimatul-terț poprit CEC SUCURSALA - cu sediul în C, str.-, nr.18, jud.C, împotriva deciziei civile nr.17/COM/5.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație la executare validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
După reluarea cauzei, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, timbrat; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr. 6610/14.04.2008 a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC COM SERV SRL în contradictoriu cu debitoarea SC SRL,prin lichidator judiciar și terțul poprit CEC Sucursala C cu obligarea terțului poprit la plata către creditoare a sumei de 21,640 lei datorată debitoarei. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel intervenientul solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și în temeiul disp. art.297 teza a II-a rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii de validare a popririi.
Prin rezoluția judecătorului de serviciu care a primit cererea de apel, s-a pus în vedere apelantului să depună taxa de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii, recurenta fiind citată cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 05.11.2008.
La termenul de judecată din 05.11.2008. apelantul nu a depus taxa de timbru respectivă, astfel încât instanța a invocat excepția netimbrării apelului.
Prin sentința civilă nr.17/COM/2008, Tribunalul Constanța a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că apelantul nu a timbrat cererea, deși i s-a pus în vedere acest lucru.
Impotriva acestei soluții, a declarat recurs, susținând că în mod greșit s-a admis excepția netimbrării cererii sale și s-a anulat apelul ca netimbrat, fără a se avea în vedere că problema timbrajului s-a avut în vedere de către instanța inițial investită, iar după termenul din 19.09.2008, nu a mai primit nici o citație.
Mai mult decât atât, a achitat taxa de timbru la 9.10.2008, dar nu a depus dovada acesteia, întrucât nu a avut cunoștință de termenul de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Prin rezoluția judecătorului de serviciu i s-a pus în vedere apelantului să timbreze cererea cu 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, acesta fiind citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 9), pentru termenul din 19.09.2008, dar nu și-a îndeplinit această obligație.
Intrucât la termenul din 19.09.2008 s-a constatat natura comercială a cauzei, s-a dispus trimiterea dosarului secției comerciale, fără, însă, a se pune în discuție sancțiunea anulării cererii ca netimbrate.
Ulterior acestei soluții, cauza a fost înregistrată pe rolul secției comerciale, ocazie cu care judecătorul de serviciu i-a pus în vedere apelantului achitarea taxei de timbru.
Apelantul a fost citat pentru termenul din 5.11.2008 cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantumul stabilit (fila 4), dar acesta nu s-a conformat.
Procedura de citare a fost îndeplinită legal, în conf.cu disp.art.92 pct.4 Cod procedură civilă, respectiv prin afișare, întrucât nu a fost găsită nici o persoană dintre cele prevăzute la pct.3.
Conform art.20 din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceasta nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
In speță, instanța de apel corect a aplicat sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, întrucât apelantul nu a achitat taxa de timbru.
Susținerea recurentului, în sensul că a achitat taxa de timbru, dar nu a reușit să o depună la dosar este neîntemeiată, întrucât chitanțele depuse au ca deponent o altă persoană ( ), iar, pe de altă parte, cuantumul menționat în chitanțele invocate în apărare menționează un cuantum diferit decât cel dispus de instanță, astfel că această situație conduce la concluzia că taxele respective de timbru achitate nu au legătură cu prezenta cauză.
Mai mult decât atât, apărătorul apelantului nu a avut nici o delegație în dosarul având ca obiect apel, astfel că susținerile recurentului nu sunt întemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul aert.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul comercial d eclarat de recurentul - cu domiciliul în C,-, -T3,.A,.8, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-creditor SC COM SERV SRL - cu sediul în B,-, -B,.A,.1, intimatul-debitor SC SRL. prin lichidator - C,-, -S6,.D,.34, jud.C și intimatul-terț poprit CEC SUCURSALA - cu sediul în C, str.-, nr.18, jud.C, împotriva deciziei civile nr.17/COM/5.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Jud.apel: -
Red.jud.-
12.02.2009
Tehnored.-gref.
4ex./23.02.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Revi Moga, Nicolae Stanciu