Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1800/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1461

Ședința publică de la 04.11.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta - SRL împotriva decizie comerciale nr. 1013R din data de 25.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ELECTRIC GRUP SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR - LICHIDATOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocați cu delegație la fila 3 din dosar și, cu delegație la fila 52 din dosar, intimata prin avocat cu delegație la fila 48 din dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se învederează instanței că s-au atașat dosarele de fond.

Curtea acordă părților cuvântul pe cereri prealabile și pe probe.

Părțile prin avocați, arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat în afara celor de la dosar.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de revizuire.

Revizuenta prin avocat, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, schimbarea în tot a deciziei comerciale nr. 1013R din data de 25.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, și ținând seama de înscrisul nou doveditor depus la dosar să se pronunțe o hotărâre de respingere a recursului formulat de recurentă. Solicită să se constate că cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 5. respectiv existența unui înscris doveditor noi, descoperit ulterior pronunțării hotărârii, care nu a putut fi prezentat instanței de recurs datorită faptului că a fost reținut de partea adversă, iar dacă instanța de recurs ar fi avut cunoștință de acel înscris, instanța de recurs ar fi constatat că recurenta nu putea promova și susține cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Revizuenta prin avocat, solicită de asemenea admiterea cererii de revizuire, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire. Creanța a fost achitată și fără discuție dacă la timpul potrivit intra în posesia actelor depuse la dosar în această fază procesuală nu se ajungea la această situație.

Intimata prin avocat, arată că este de acord cu admiterea cererii de revizuire, astfel cum a depus concluzii și la termenul anterior. Problemele fiind reglate în mod amiabil între părți, fiind o regretabilă eroare care poate fi îndreptată pe cale judecătorească. Depune note scrise la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr.552/- creditoarea - Electric Grup SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL solicitând instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei motivat de faptul că are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 6.969.927,64 lei, creanță ce nu poate fi recuperată deoarece debitoarea se află în incapacitate de plată.

Prin sentința comercială nr.417 din 04.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgius -a admis contestația formulată de debitoarea - SRL iar cererea formulată de creditoarea - Electric Grup SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia comercială nr.1013/2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială s-a admis recursul declarat de recurenta - Electric Grup SRL împotriva sentinței comerciale nr.417/2008 a Tribunalului Giurgiu, a modificat în tot sentința nr.417/2008 a Tribunalului Giurgiu în sensul că s-a respins contestația debitoarei - SRL și a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei - SRL.

În motivarea deciziei instanța a reținut în esență că debitoarea - SRL se află în stare de insolvență, creanța creditoarei - Electric Grup SRL este o creanță certă, lichidă și exigibilă iar aprecierea bonității societății debitoare din partea unor organisme de creditare nu echivalează cu existența disponibilităților bănești, insuficiența acestora neputând fi suplinită nici prin primirea unui credit, dacă nu se dovedește acordarea lui chiar pentru plata creanței pretinse.

La data de 23.07.2009, debitoarea - SRL în contradictoriu cu creditoarea - Electric Grup SRL a solicitat instanței în raport de dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă revizuirea deciziei comerciale nr.1013/R/25.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta arată că după pronunțarea deciziei comerciale nr.1013/R/2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a fost notificată prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați " și " cu privire la cesiunea de creanță încheiată de creditoarea - Electric Grup SRL în calitate de cedent și - SRL în calitate de cesionar, cesiunea având ca obiect creanța în valoare de 5.347.478,07 lei pe care cedentul - Electric Grup SRL o deține împotriva debitorului cedat - ca rest de plată din facturile nr.361/20.09.2007, nr.368/17.10.2007 și penalități de întârziere la factura nr.342/14.08.2007.

Esențial de subliniat este faptul că cesiunea de creanță a intervenit între părți la data de 15.01.2008 iar creanța cesionată este creanța care a stat la baza formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea - Electric Grup SRL împotriva debitoarei - cerere ce s-a finalizat prin decizia comercială nr.1013/R/2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI.

Actul de cesiune a fost descoperit la data de 21.07.2009, după pronunțarea deciziei comerciale nr.1013/R/2009 și prin urmare actul de cesiune este un "înscris nou doveditor" în raport de care se impune revizuirea deciziei comerciale nr.1013/2009 conform art.322 pct.5 Cod procedură civilă.

Este indiscutabil că, în raport de actul nou descoperit, - Electric Grup SRL nu ar fi avut nici interesul și nici legitimarea procesuală cerută de lege pentru a putea promova cererea de deschidere a procedurii insolvenței în contra - SRL pentru o creanță cedată, împreună cu accesorii și garanții.

Pe același raționament, intimata - Electric Grup SRL nu ar fi avut nici interesul și nici calitatea procesuală de a promova și susține recursul soluționat prin decizia nr.1013R/25.06.2009 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva - SRL.

În condițiile în care cesiunea de creanță a avut loc înainte de deschiderea procedurii insolvenței, iar actul de cesiune nu a fost cunoscut de instanță și de debitoare, se impune revizuirea deciziei comerciale nr.1013/R/2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI, schimbarea deciziei menționate în sensul respingerii recursului formulat de - Electric Grup având în vedere dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii de revizuire au fost depuse la dosar acte, respectiv contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 15.01.2008 între - Electric Grup SRL în calitate de creditor-cedent și - SRL în calitate de creditor-cesionar, notificare.

Intimata - Electric Grup SRL a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea cererii de revizuire și confirmă situația de fapt expusă de revizuientă în sensul că anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, - Electric Grup SRL cesionase creanța sa, împreună cu toate accesoriile sale, către un terț, respectiv către - SRL.

Analizând cererea de revizuire în raport de probatoriul administrat și dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, respectiv descoperirea unor înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, înscrisuri ce nu au putut fi prezentate în instanță fiind deținute de partea potrivnică iar înscrisurile descoperite și invocate de revizuientă să aibă un caracter determinant.

În speța de față înscrisul nou în sensul dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă îl reprezintă contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 15.01.2008 între creditoarea - Electric Grup SRL în calitate de cedent și - SRL în calitate de cesionar, având ca obiect creanța în cuantum de 5.347.478,07 lei pe care cedentul o deține împotriva debitorului cedat - SRL reprezentând rest de plată la facturile nr.361/20.09.2007, nr.368/17.10.2007 și penalități de întârziere la factura nr.342/14.08.2007, împreună cu toate accesoriile acesteia.

Facturile menționate au fost emise de cesionar în baza contractului cadru de subantrepriză din 17.07.2007 având ca obiect lucrări de construcții, montaj de rețea apă potabilă, canalizare pluvială, canalizare menajeră, lucrări ce urmau a fi efectuate în orașul, județul

Odată cu dreptul de creanță și de la momentul semnării cesiunii au fost transmise și garanțiile acesteia, respectiv dreptul de a percepe penalități de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea sumelor neachitate conform art.15 din contract, precum și toate drepturile ce rezultă din eventualele executări silite împotriva debitorului cedat.

Contractul de cesiune menționat, deși a fost încheiat la data de 15.01.2008 a fost comunicat debitorului cedat la data de 21.07.2009 prin notificarea nr.1655 (fila 14), după pronunțarea deciziei comerciale nr.1013/R/25.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială.

În aceste condiții este evident că acest înscris reprezintă un înscris nou doveditor, reținut de creditoarea - Electric Grup SRL și comunicat debitorului cedat - SRL după pronunțarea deciziei comerciale nr.1013/R/2009 a cărei revizuire se solicită.

Acest înscris, respectiv contractul de cesiune de creanță are un caracter determinant, adică este de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată anterior, întrucât începând cu data de 15.01.2008 - Electric Grup SRL nu mai avea calitatea de creditor al - condiție esențială pentru promovarea și admiterea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței.

De altfel, - Electric Grup SRL a promovat cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL la data de 24.03.2008, după încheierea cesiunii de creanță din data de 15.01.2008.

La data promovării cererii petenta - Electric Grup SRL nu mai avea calitatea de creditor al - SRL.

Cererea - Electric Grup SRL a fost admisă prin decizia nr.1013R/25.06.2009 prin care s-a deschis procedura falimentului împotriva - SRL fără ca instanța și debitorul să cunoască faptul că la data de 15.01.2008 - Electric Grup SRL cesionase creanța în valoare de 5.347.478,07 lei RON și accesoriile către - debitor cedat fiind - SRL.

Creanța în cuantum de 5.347.478,05 lei născută din facturile fiscale nr.361/20.09.2007, nr.368/17.10.2007 și penalități de întârziere la factura nr.342/14.08.2007 precum și accesoriile și garanțiile acestora au făcut obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de - Electric Grup SRL împotriva debitoarei - deși - Electric Grup SRL nu avea calitate de creditor, condiție esențială în raport de dispozițiile art.2 pct.6 din Legea nr.85/2006.

Având în vedere art.322 pct.5 Cod procedură civilă Curtea va admite cererea de revizuire a deciziei comerciale nr.1013/R/25.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata - Electric Grup SRL.

Prin actul de cesiune încheiat la data de 15.01.2008 între - Electric Grup în calitate de cedent, și - în calitate de cesionar, debitor cedat fiind - se face dovada că - Electric Grup SRL nu mai avea calitate de creditor al - nu avea o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva - context în care pentru restabilirea legalității și fără a încălca principiul securității raporturilor financiare stabilite prin hotărâre irevocabilă, Curtea va schimba în tot decizia comercială nr.1013R/25.06.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială în sensul că respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - Electric Grup SRL împotriva sentinței comerciale nr.417/04.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgiu.

În temeiul art.278 Cod procedură civilă, ținând cont de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Curtea ia act că revizuienta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de revizuire formulată de revizuienta - SRL cu sediul ales la Cabinet de avocat în B,-,.202,.A,.15, sector 6, împotriva deciziei comerciale nr.1013R din data de 25.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ELECTRIC GRUP SRL cu sediul în B, șos. B-T, nr.41, -.B,.3, parter, județul I, prin administrator judiciar - LICHIDATOR cu sediul în B,-, -orp 90,.1,.58, sector 6.

Schimbă în tot decizia comercială nr.1013R din 25.06.2009 în sensul că:

Respinge recursul formulat de recurenta - Electric Grup SRL prin administrator judiciar - LICHIDATOR, împotriva sentinței comerciale nr.417/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ca nefondat.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 17.11.2009

Tehnored. - 17.11.2009

Nr.ex.: 5

Recurs: Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială

Președinte: I

Judecător:

Judecător:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Bucuresti