Spete contestatie la executare comercial. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.15
Ședința publică de la 12 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 3: Rodica Zaharia
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentele DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.3827/3.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentele DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 prin consilier juridic cu delegația aflată la fila 25 dosar și - SRL prin avocat cu împuternicirea avocațială aflată la fila 24 dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială a înaintat la dosar contestația formulată de Direcția Venituri Buget Local sector 2, conform dispoziției instanței de la termenul anterior.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentelor.
Recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 prin consilier juridic solicită admiterea recursului propriu, modificarea sentinței atacate, admiterea contestației sector 2 și înscrierea creanței sale în tabelul definitiv. Cu privire la recursul formulat de - SRL pune concluzii de admitere.
Recurenta - SRL prin avocat solicită admiterea recursului propriu, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru continuarea judecății, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul formulat de sector 2, pune concluzii de admitere.
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin sentința comercială nr.3827/03.07.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins ca tardiv formulată contestația creditoarei - SRL și ca neîntemeiată contestația creditoarei Direcția Venituri Buget Local Sector 2 B în contradictoriu cu debitoarea - SRL.
Pentru a pronunța această sentință,
Cu privire la admiterea excepției tardivității contestației formulate la data de 17.04.2009 de creditoarea - SRL împotriva creanței BRD Generale SA, înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei (excepție invocată de BRD Generale SA), tribunalul a reținut dispozițiile art.73 din Legea insolvenței, precum și că termenul stabilit prin sentința comercială nr.1518/28.03.2008 pentru definitivarea tabelului de creanțe a fost 18.06.2008, apreciind ca neîntemeiate susținerile conform cărora administratorul judiciar nu a procedat legal la notificarea creditoarei, ori cea potrivit căreia termenul de depunere a eventualelor contestații curge de la data înscrierii creditorilor la masa credală.
Tribunalul a mai arătat că dispozițiile art.7 alin.3 teza a Il-a au fost respectate, fiind asigurată condiția publicității, că debitoarea nu a depus la dosar o listă a creditorilor, administratorul judiciar trimițând o notificare în condițiile art.61 alin.3 din lege, rap. la art.7 din lege, prin publicarea într-un ziar de largă circulație și în, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei și ridicarea dreptului de administrare, procedura notificării acestei creditoare fiind considerată îndeplinită prin publicarea în, aceeași fiind situația și altor prezumtivi creditori care nu au putut fi identificați și față de care procedura notificării deschiderii procedurii este considerată îndeplinită prin publicarea în, că potrivit art.7 alin.7 creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor sunt prezumați că au în cunoștință termenele prevăzute la art.62 ori la art.107, 108 sau 109, după caz, și nu vor mai fi citați.
S-a mai reținut de către tribunal că - SRL a formulat declarație de creanță încă de la data de 6.02.2009, arătând că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de - lei, fiind prezumată că avea cunoștință de termenul limită de depunere a creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și în consecință a contestațiilor aferente, că nu se poate primi susținerea potrivit căreia creditoarea nu ar fi avut cunoștință de procedura deschisă împotriva debitoarei anterior datei de 6.03.2009, iar faptul că ulterior deschiderii procedurii insolvenței, persoanele notificate vor fi citate și li se vor comunica actele de procedură prin intermediul nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare, întrucât potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun în vederea unor situații specifice, prevederile art.7 alin.(1) din Legea nr.85/2006 găsindu-și justificarea în specificul procedurii insolvenței, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii, apărând și ca o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor. Tot astfel, legiuitorul a prevăzut expres anumite termene limită în cadrul cărora creditorii ori părțile interesate pot să-și exercite dreptul de a formula contestații.
S-a mai arătat și că beneficiind de asistență juridică calificată, creditoarea și-a întemeiat contestația pe art.73 din lege, care stabilește un termen limită imperativ aplicabil atât creditorilor, cât și pentru orice altă "persoană interesată" (nu exclusiv participanți la procedură), că termenul pentru înregistrarea contestațiilor conform art.73 expira cu 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe, fiind nerelevant momentul luării la cunoștință și că nu a fost formulată și probată în cauză o cerere de repunere în termen în acord cu dispozițiile art.103 alin.l Cod pr.civ.
În ceea ce privește contestația formulată de creditoarea Direcția Venituri Buget Local Sector 2 instanța a reținut că prin adresa nr.14847/12.02.2009, aceasta a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei și a creanței de 6107 lei reprezentând impozit asupra mijloacelor de transport (6102 lei si 5 lei cheltuieli de executare), că din fișa matricolă rezultă că mijloacele de transport au figurat înregistrate încă din anii 2006 - 2007, prin urmare creanța s-a născut anterior deschiderii procedurii insolvenței, creditoarea nefiind titularul unei creanțe ce a luat naștere ulterior deschiderii procedurii pentru a fi aplicabile dispozițiile art.41 alin.4, că declarația de creanță este nu numai tardivă prin raportare la data publicării notificării în Buletinul procedurilor de insolvență, dar și a termenului de formulare a declarațiilor de creanță - 25.05.2008 stabilit prin sentința comercială nr.1518/28.03.2008, fiind formulată și cu nerespectarea dispozițiilor art.41 privind adăugarea accesoriilor la creanțele născute anterior deschiderii procedurii și a dispozițiilor art.109, întrucât debitoarea nu și-a continuat activitatea.
S-a mai arătat că nu se pot eluda dispozițiile art.41 din legea insolvenței, prin formularea pe parcursul procedurii de precizări la declarațiile de creanță prin care să se tindă la adăugarea de accesorii, ori reactualizarea creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, un argument fiind faptul că la data de 5.05.2008, în termen legal a fost formulată declarație de creanță pentru impozitul asupra mijloacelor de transport pentru suma de 626 lei, ce a fost verificată de administratorul judiciar și înscrisă în tabelul definitiv, însă ulterior, la data de 12.02.2009, după aproape un an de la deschiderea procedurii se încearcă prin formularea unei noi declarații de creanță a fi eludată dispoziția ce instituie interdicția adăugării de sume accesorii.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și - SRL.
În motivarea recursului său, recurenta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 arătat că la 05.05.2008 a depus declarație de creanță, solicitând înscrierea la masa credală cu suma de 626 RON, reprezentând impozit asupra mijloacelor de transport, conform procesului-verbal de constatare din 21.04.2008, că potrivit art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006 majorările de întârziere au fost calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței - 28.03.2008, că la 17.02.2009 s-au depus actualizări ale debitului în sensul înregistrării precizărilor la declarația de creanță, arătând că la 10.02.2009 societatea figura cu un debit de 6.107 RON (impozit asupra mijloacelor de transport - 6.102 RON și 5 RON cheltuieli de executare), că în cursul procedurii a fost notificată de administratorul judiciar care i-a adus la cunoștință că precizările la declarația de creanță sunt netemeinice, întrucât mașinile au fost înstrăinate anterior deschiderii procedurii.
Recurenta a mai susținut că a fost respectat termenul stabilit prin sentința comercială nr.1518/28.03.2008, declarația de creanță fiind depusă la 05.05.2008, iar faptul că ulterior deschiderii procedurii creanța a fost actualizată pentru 2009, nu poate fi asimilată cu depunerea unei noi declarații în afara termenelor stabilite de judecătorul sindic, că față de art.261 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal era firesc ca în 2008 debitul să fie într-un anumit cuantum, iar în anul 2009 să fie majorat prin adăugarea debitului curent anului 2009, suma de 626 RON fiind cuprinsă în suma de 6.107 RON precizată la data de 17.02.2009, creanța născându-se anterior deschiderii procedurii, că au fost respectate dispozițiile imperative ale legii, însuși legiuitorul prevăzând că după data deschiderii procedurii vor putea curge creanțele curente conform art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006, că în același spirit sunt și dispozițiile art.122/l din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, art.1, pct.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicat și ale Legii nr.277/2009. Prin urmare, debitul pentru anul curent se adaugă în continuare pentru anul fiscal de referință până la închiderea procedurii, iar în privința majorărilor de întârziere, precizările la declarația de creanță au fost întocmite în baza Procesului verbal de constatare încheiat la 10.02.2009, unde se menționează că majorările de întârziere sunt calculate până la 28.03.2008.
S-a mai arătat că atât Legea nr.85/2006 cât și OG nr.92/2003 reglementează starea majorărilor de întârziere, fără a se putea deduce din aceasta că debitul curent nu ar trebui perceput, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", că administratorul judiciar trebuia să facă dovada că mașinile ce apar în evidențele fiscale ar fi fost înstrăinate anterior deschiderii procedurii, însă acesta s-a rezumat la susținerea că au fost înregistrate cereri în anulare pentru autoturisme, fără să probeze că au ieșit din patrimoniul debitoarei și nici în notificare nu se face referire la acestea, deși avea obligația să pună la dispoziția organului fiscal toate documentele pentru stabilirea stării de fapt fiscale a debitoarei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea contestației și încrierea creanței sale în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei cu suma de 6.107 RON.
În motivarea recursului său, recurenta - SRL a arătat că judecătorul sindic a dat o interpretare greșită art.7 alin.3 teza finală și art.73 alin.2 din Legea insolvenței, că termenul din 6.06.2009, când s-a dispus înscrierea creanței sale în tabelul preliminar precedat celui la care a formulat contestație, respectiv 3.07.2009, că nu a avut calitatea de creditoare îndreptățită să participe la procedură până la înscrierea creanței în tabelul preliminar și că de vreme ce a fost considerată ca fiind formulată în termen cererea de creanță (după data stabilită în sentința de deschidere), contestația nu putea fi formulată decât tot în termen.
Recurenta a mai arătat că nu a fost notificată, că nu a avut cunoștință despre dosarul nr-, iar despre cererile de anulare a unor vânzări făcute de debitoare a aflat abia în iulie 2009, că în lipsa punctului inițial de curgere a termenului, înscrierea trebuie considerată în termen, de aceasta legându-se și respectarea termenului de contestare, că nu se poate prezuma cunoașterea tuturor termenelor stabilite în procedură pe considerentul că a fost înregistrată cererea de admitere a creanței, întrucât ar însemna ca în caz depășire justificată a datei stabilite în sentința de deschidere a procedurii, ca în speță, să fie tardivă orice contestație care nu este depusă odată cu cererea de creanță, însă nefiind recunoscută calitatea de creditor nu se poate formula contestație.
S-a mai susținut că potrivit art.7 alin.3 termenul curge de la publicarea în doar pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista trimisă de debitor și nu se referă la orice creditor nenotificat sau care este lipsă în listă, textul referindu-se la imposibilitatea fortuită de identificare a creditorilor și nu datorată relei credințe a debitoarei, aceasta însemnând că orice creditor nenotificat și nemenționat în lista creditorului este de bună credință, deci în termen să se înscrie la masa credală până la definitivarea tabelului, aceasta fiind și situația sa.
Recurenta a mai invocat că fiind admisă ca și creditoare trebuie să aibă aceleași drepturi ca ceilalți creditori, că au fost admise creanțe la fiecare termen, că odată ce o creanță a fost admisă este dreptul creditoarei să conteste cu 10 zile înainte tabelul nedefinitiv, că întrucât toate contestațiile se rezolvă la același termen, depunerea contestației nu provoacă întârzierea procedurii, că potrivit art.73 alin. 2 din Legea insolvenței orice contestație este tardivă dacă nu este depusă cu 10 zile înainte de data definitivării tabelului, însă legea permite ca la fiecare termen să se depună declarații de creanță, operând prorogări succesive ale termenelor stabilite prin sentința inițială, astfel că raportarea celor 10 zile nu trebuie făcută la termenul stabilit inițial, ci la cea prorogată pentru definitivare, că art.73 trebuie privit prin prisma celorlalte dispoziții legale privind desfășurarea procedurii de insolvență, în special al art.62, care deși fixează termene limită pentru înscrierea creanțelor, le condiționează de aducerea la cunoștința creditorilor prin notificare, că data stabilită inițial fiind prorogată, inclusiv contestarea tabelului se poate face în funcție de termenul astfel prelungit și că nu se pune problema repunerii în termen, întrucât în lipsa notificării termenul nu a curs.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepției tardivității și trimiterea cauzei primei instanțe pentru continuarea judecării pe fond a contestației.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin recursul formulat recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 critică neînscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei a declarației sale de creanță precizată la data de 12.02.2009 și înregistrată la instanță la data de 17.02.2009.
Curtea reține că, inițial, la data de 5.05.2008 recurenta a formulat declarație de creanță pentru suma de 626 lei reprezentând impozit asupra mijloacelor de transport cu care intimata-debitoare figura în evidențele fiscale, această creanță fiind verificată de administratorul judiciar și înscrisă în tabelul definitiv.
Ulterior, prin adresa nr.14847/12.02.2009 înregistrată la instanță la data de 17.02.2009, recurenta a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei a creanței de 6107 lei reprezentând impozit asupra mijloacelor de transport (6102 lei și 5 lei cheltuieli de executare). Astfel cum se arată prin chiar cererea de recurs, suma de 6107 lei reprezintă actualizarea pentru anul 2009 declarației de creanță de 626 lei înscrisă în tabelul definitiv.
Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, iar măsura neînscrierii în tabelul obligațiilor debitoarei a creanței de 6107 lei dispusă de administratorul judiciar este legală. Mijloacele de transport au figurat înregistrate în evidențele fiscale încă din anii 2006 - 2007, încât creanța s-a născut anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, actualizarea declarației de creanță contravine dispozițiilor art.41 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, care instituie interdicția adăugării de sume accesorii creanțelor născute anterior dechiderii procedurii, precum și art.109 din aceeași lege, întrucât debitorul nu și-a continuat activitatea.
De asemenea, nu sunt aplicabile dispozițiile art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006, întrucât creanța este anterioară deschiderii procedurii.
Curtea mai reține că fiind lege specială, Legea nr.85/2006 se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile Codului Fiscal și ale Codului d e procedură fiscală, în temeiul principiului conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
În speță nu era necesar a se dovedi de către administratorul judiciar că autoturismele ce apar în evidențele fiscale au fost înstrăinate anterior deschiderii procedurii, întrucât legea nu permite înscrierea creanței în tabel, prin urmare susținerile recurentei sunt nefondate.
Cu privire la recursul declarat de recurenta - SRL Curtea reține că, în mod corect, tribunalul a admis excepția tardivității contestației formulată de această creditoare împotriva creanței BRD Generale SA înscrisă în tabelul definitiv al, judecătorul sindic făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr.85/2006, întrucât prin sentința comercială nr.1518/28.03.2008 s-a stabilit termenul de 18.06.2008 pentru definitivarea tabelului de creanțe, iar contestația a fost formulată la data de 17.04.2009.
Într-adevăr, recurenta a formulat declarație de creanță ulterior datei de 18.06.2008 stabilită prin sentința de deschidere a procedurii, însă după înregistrarea cererii de admitere a creanței, potrivit art.7 alin.7 din Legea nr.85/2006, aceasta este prezumată că avea cunoștință de termenul limită de depunere a creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și implicit a contestațiilor aferente. Potrivit acestui text de lege, creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor sunt prezumați că au în cunoștință termenele prevăzute la art.62 ori la art.107, 108 sau 109, după caz, și nu vor mai fi citați.
Nu poate fi primit argumentul recurentei că întrucât, până la data de 6.06.2009 când s-a dispus înscrierea creanței sale în tabelul preliminar, nu a avut calitatea de creditoare îndreptățită să participe la procedura insolvenței, abia la următorul termen din 3.07.2009 putând formula contestație. Potrivit textelor legale sus-enunțate există prezumția legală că aceasta avea cunoștință de termenul limită de depunere a creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și implicit a contestațiilor aferente, fiind nerelevant momentul luării la cunoștință de către recurentă a faptului înscrierii în tabel a creanței BRD Generale SA.
Potrivit art.73 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, dispoziții pe care recurenta și-a întemeiat contestația, debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe. Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.
Atfel cum rezultă din textul sus-enunțat, aceste dispoziții stabilesc în mod imperativ un termen limită cu privire la înregistrarea contestațiilor, aplicabil atât creditorilor, cât și pentru orice altă "persoană interesată" (nu exclusiv participanți la procedură), care expiră cu 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe. De altfel, însăși recurenta prin cererea de recurs arată că potrivit art.73 alin.2 din Legea insolvenței, orice contestație este tardivă dacă nu este depusă cu 10 zile înainte de data definitivării tabelului.
Nefondat susține recurenta că administratorul judiciar nu a procedat în mod legal la notificarea sa și că termenul de depunere a eventualelor contestații curge de la data înscrierii creditorilor la masa credală.
În raport de dispozițiile art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, recurentei îi este opozabilă notificarea efectuată de administratorul judiciar prin presă și prin Buletinul procedurilor de insolvență, de la acest moment începând să curgă și termenele speciale prevăzute de legea insolvenței, atât pentru formularea declarațiilor de creanță, cât și a contestațiilor aferente.
Nu în ultimul rând, față de faptul că recurenta și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.73 din Legea nr.85/2006, aceasta avea posibilitatea să formuleze contestație în calitate de parte interesată, nicidecum în calitate de creditoare - participant la procedură.
Aprecierile tribunalului referitoare la repunerea în termen sunt fondate, recurenta formulând contestația cu depășirea termenului legal.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.3827/3.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială în contradictoriu cu intimata - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Jud.dr.
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 10.02.2010
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. Tribunalul București -Secția a VII-Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu, Rodica Zaharia
