Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR.1505

Sedința publică din 11 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.2553/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata creditoare prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Recurenta debitoare prin apărător, depune dovada achitării taxei de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei, acestea fiind anulate de C, după care, depune la dosar înscris reprezentând copie sentință civilă.

Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților pe recurs.

Recurenta debitoare prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii creditoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimata creditoare solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. oral concluziile scrise depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială în data de 2.01.2009 creditoarea SC SRL a solicitat aplicarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, arătând că are față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 51.788,23 lei, conform contractului de proiectare nr.68A/25.09.2007 încheiat între părți.

Prin sentința comercială nr. 2553/12.05.2009 cererea creditoarei a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, iar debitoarea a fost obligată la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art.8 alin 2 din Legea nr.85/2006 debitoarea SC SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, motivul invocat fiind cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, consideră recurenta, întrucât în mod eronat s-a apreciat că debitoarea ar fi fost în culpă procesuală.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În mod corect judecătorul sindic a obligat-o pe debitoare la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă această parte nu a căzut în pretenții, prin admiterea cererii creditoarei. Împrejurarea că cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect( nu ca fiind lipsită de obiect) justifică măsura dispusă, acțiunea culpabilă a debitoarei - prin neexecutarea obligației datorate - determinând demararea procesului, în vederea valorificării sumelor neachitate.

Plata debitului a fost efectuată după prima zi de înfățișare, debitoarea recunoscându-și culpa atunci când a solicitat acordarea unui alt termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Dacă ar fi recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile creditoarei (pe care, de altfel, le-a achitat ulterior integral) debitoarea ar fi putut beneficia de dispozițiile art.275 Cod procedură civilă.

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.2553/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./10.12.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Bucuresti