Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1582/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DosarUL nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1582
Ședința publică de la 25 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea SC SA Tîrgu J, împotriva Deciziei nr. 116/15 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ REGIONALĂ SUD VEST OLTENIA C și intimatul executor JUDECĂTORESC.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av. care substituie pe Av. pentru recurenta-contestatoare SC SA Tîrgu J, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederând că recursul este declarat și motivat în termen, după care:
Av. depune împuternicirea avocațială nr. -/24 2008, delegația de substituire și chitanța nr. -/25 2008.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului de față.
Av. substituient al apărătorului ales Av. al recurentei-contestatoare SC SA Tîrgu J solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei instanței competente pentru judecarea apelului.
Critică sentința recurată, întrucât instanța în mod absolut nelegal a judecat în complet de recurs, deși calea de atac declarată era apel.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 116/15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant SC SA Tîrgu J împotriva sentinței 783/8 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr. 1499/2004 având ca obiect contestația la executare formulată de contestatoarea SC SA Tîrgu J împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. 305/E/2004 aflat pe rolul BEJ în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia
În considerentele deciziei s-a reținut faptul că litigiul în baza căruia s-a instituit sechestrul asigurător asupra Complexului Turistic, ce a derivat din contractul de finanțare încheiat între părți nu s-a tranșat definitiv și irevocabil, însă, în primă instanță, cauza s-a soluționat în favoarea creditoarei intimate Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia Totodată, s-a reținut faptul că prin sentința nr. 221/22.12.2006 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr. 264/31.10.2007 a Curții de APEL CRAIOVA nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1007/99, bunul în discuție aparținând la momentul promovării acțiunii debitoarei Asociația de Turism SA.
Împotriva deciziei nr. 116/ 15 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- a declarat recurs contestatoarea SC SA Tîrgu J, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Într-o primă critică, recurenta-contestatoare a invocat faptul că instanța în mod nelegal a judecat cauza în complet de recurs, deși calea de atac declarată era apel. În acest sens, recurenta a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 401 alin. 2 pr. civ., deoarece are calitatea de terț față de executare și invocă un drept de proprietate.
O altă critică a recurentei contestatoare s-a referit la faptul că a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului nr. 1007/24.09.1999, cerere admisă în mod definitiv și irevocabil. Totodată, s-a invocat faptul că în litigiul dintre Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia C și Asociația de Turism SA recurenta nu este parte, iar pe rolul Tribunalului Gorj se află o cauză având ca obiect procedura insolvenței, în cadrul căreia Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia C este înscrisă creditor cu suma care este în litigiu.
Analizând criticile formulate de recurenta-contestatoare SC SA Tîrgu J, Curtea apreciază că sunt fondate având în vedere următoarele considerente:
Astfel, Curtea constată că recurenta-contestatoare SC SA Tîrgu J care calitatea de terț față de executare, în condițiile în care părți în acțiunea având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra Complexului sunt Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia C și debitoarea Asociația de Turism SA. În speță sunt incidente dispozițiile art.401 alin. 2 pr. civ. în condițiile în care recurenta-contestatoare care are calitatea de terț față de executare invocă un drept de proprietate.
Art. 402 alin. 2 pr. civ. stipulează faptul că hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001și art. 401 alin. 2 pr. civ.
Cum în speță, după cum s-a arătat, ne aflăm în situația reglementată de art. 401 alin. 2 pr. civ., Curtea apreciază că apelul este calea de atac împotriva sentinței nr. 783/8 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg.
Deoarece Tribunalul Gorja pronunțat decizia nr. 116/ 15 septembrie 2008 în complet de recurs și nu de apel, cum era în mod corect, Curtea apreciază că a dat o hotărâre nelegală.
Ca atare, Curtea apreciază că este fondată prima critică invocată în motivele de recurs de contestatoare și aplicând dispozițiile art. 304 pct. 1 pr.civ. va admite recursul, va casa decizia nr. 116/15 septembrie 2008 și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecata apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatoarea SC SA Tîrgu J, cu sediul în Tîrgu J,-, județul G, împotriva Deciziei nr. 116/15 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ REGIONALĂ SUD VEST OLTENIA C, cu sediul în C,-, județul D și intimatul EXECUTOR JUDECĂTORESC, cu sediul în Tîrgu J,-, județul
Casează decizia 116/15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-.
Trimite cauza aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, ca instanță comercială, pentru soluționarea apelului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, | Judecător, Mateucă | Judecător, |
Grefier, |
26 2008
Red. Jud. /8.12.2008
Jud. Fond.
Ex. 4 tehnored. 11.12.2008]
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu