Spete contestatie la executare comercial. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ nr. operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică din 5 februarie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Nasz Csaba Bela
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 2206/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - 2000 SRL A prin lichidator judiciar A și creditoarea intimață Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Finanțelor Publice A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2206/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și în consecință s-a aprobat raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A și în baza art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - 2000 SRL A
În baza art. 135 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a notificat sentința de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați dispunându-se radierea debitoarei - 2000 SRL A,
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Procedura în ceea ce o privește pe debitoare, a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 64/1995 lege care permitea și creditorilor să formuleze acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale bazate pe disp. art. 137 din 64/1995.
Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei întocmit și depus la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar la 30.03.2006 a rezultat că nu au fost identificate acte sau operațiuni intrând sub incidența prev. art. 137 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În mod cu totul eronat creditoarea contestatoare susține că lichidatorul judiciar a formulat propunerea de închidere a procedurii conform disp. art. 131 din lege dar s-a formulat propunerea de închidere a procedurii potrivit art. 132 al.2 din Legea nr. 85/2006, ținând cont de faptul că sumele propuse prin planul de distribuție au fost distribuite efectiv către creditori, activul societății fiind astfel complet lichidat.
Referitor la prematuritatea formulării propunerii de închidere a procedurii invocate de contestatoare, pe motivul necesității punerii în discuția creditorilor a incidenței art. 138 din lege se precizează că a fost convocată Adunarea Generală a Creditorilor la data de 19.03.2008 prin care creditoarele prezente, A în calitate de membru și președinte al comitetului creditorilor și ITM A au arătat că nu sunt de acord cu formularea acțiunii prin care să fie atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 dar au solicitat ca acțiunea să fie promovată de către lichidatorul judiciar, apreciind că o astfel de acțiune poate fi introdusă de către comitetul creditorilor numai în situația în care răspunderea persoanelor la care se referă acțiunea amenință să se prescrie.
Analizând raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență debitoarei întocmit și depus la dosarul cauzei la 30.03.2006 a rezultat că nu au fost identificate acte sau operațiuni intrând sub incidența prev. art. 137 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar pentru termenul din 17 septembrie 2008 rezultat că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile necesare în vederea identificării inventarierii și valorificării elementelor de activ patrimonial, sumele încasate fiind distribuite în temeiul art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente care au fost reținute de judecătorul sindic
potrivit art. 129 alin. 2 din Legea 85/2006 s-au respins obiecțiunile ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în condițiile dispozițiilor art. 304, pct 9, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de AVAS și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care - 2000 SRL le are de achitat creditorilor.
În motivare se arată că instanța a apreciat în mod eronat asupra pricinii supusa judecații în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru următoarele considerente:
Atât punerea n discuția părților a incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cât și eventuala formulare a unei cereri de chemare în judecata întemeiată pe dispozițiile mai sus invocate nu pot fi considerate tardive.
Dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, care statuează posibilitatea acoperirii unei părți din pasivul debitoarei de către persoanele care au făcut parte din fosta conducere, nu prevăd nici un termen în care se poate formula cererea de atragere a răspunderii a acestora.
În conformitate cu dispozițiile art. 153, alin 3 din Legea 85/2006, "La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă."
Noul text de lege stabilește prin articolul 139 un termen de prescripție de 3 ani în care se poate formula o cerere în condițiile art. 138 din Lege.
Momentul de la care începe să curgă acest termen este"data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii."
Având în vedere faptul că raportul privind cauzele care au dus societatea la starea de insolvabilitate a fost depus la dosarul cauzei la 30.03.2006, cei trei ani de prescripție în care se putea aborda aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, se împlinesc pe 29.03.2009.
Aspectul prescripției, invocat de instanța de fond, reprezintă o excepție de procedura, care trebuia pusă în discuția pârtilor, aspect care nu a avut loc.
Din motivarea hotărârii atacate rezultă că în discuția pârtilor a fost pusă doar prematuritatea închiderii procedurii, nu și excepția prescripției invocată din oficiu de către judecătorul sindic.
Consideră ca inadmisibilă modalitatea abordată de către judecătorul sindic
de a respinge o solicitare cu care a fost investită, folosind motivele de fapt
specifice ale excepției tardivității, fără ca aspectele ce țin de această excepție (de
ordine publică) să fie puse în discuția pârtilor.
Formularea unei cereri de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 1 38 din Legea nr. 138 din Legea nr. 85/2006, ar fi fost nu numai necesară, ci și admisibila.
Pornind de la însăși izvorul creanței AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, se constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS.
Astfel, lichidatorul judiciar avea datoria de a caută modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pornind chiar de la aspectul mai sus prezentat.
În cauză a formulat întâmpinare fostul lichidator al debitoarei Casa de Insolvență A prin care arată că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Mun. A, constatându-se faptul că debitoarea figurează cu două autoturisme marca, valorificate în timpul procedurii. Totodată în averea debitoarei au fost identificate, inventariate și valorificate bunuri de natura stocurilor și a obiectelor de inventar, motiv pentru care a fost întocmit în temeiul prevederilor art. 122 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței un plan de distribuție, în cadrul căruia o parte din creanța recurentei a fost acoperită. În aceste condiții lichidatorul judiciar a întocmit în temeiul prevederilor art. 129 din Legea cadru Raportul final precum și situațiile financiare finale, comunicate tuturor creditorilor debitoarei.
În acest sens menționează faptul că în temeiul prevederilor art. 132 din Legea cadru a fost propusă închiderea procedurii ținând cont de faptul că sumele prin Planul de distribuție au fost distribuite efectiv către creditori, activul societății fiind astfel complet lichidat.
Totodată menționează faptul că, în condițiile prevederilor art. 59 (1) din Legea 85/2006 a fost întocmit Raportul privind Cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport în cadrul căruia nu au fost reținute incidente în cauză prevederile art. 138 din Legea cadru, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
Față de prevederile art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora "O procedură de faliment va fi închisa atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora, astfel, considerând că sentința comercială nr. 2206/ 29,10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului
- 2000 afostpronunțată cu respectarea condițiilor de legalitate
stabilite de art. 132 legea 85/2006, motiv pentru care solicită respingerea
recursului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ca
nefondat și nelegal.
Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, potrivit dispozițiilor art. 304, 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că acesta este nefondat.
Criticile creditoarei recurente se concentrează pe modul de soluționare de către Tribunal a problematicii angajării răspunderii patrimoniale a părților vinovate de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, invocând în acest sens cu titlu generic art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel relevă că creditoarea recurentă a formulat motivele de recurs fără a analiza complet sentința civilă recurată. Astfel, Tribunalul a respins, în mod judicios, obiecțiunile formulate de creditoare împotriva Raportului final întocmit de lichidator, nemulțumită fiind de nemenționarea în acest raport a cauzelor, împrejurărilor și persoanelor care au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Asupra acestor obiecțiuni judecătorul sindic a statuat argumentat, dispunând pe fond respingerea lor.
În recurs creditoarea aduce critica potrivit căreia Tribunalul prin judecător sindic a invocat din oficiu tardivitatea un ei eventuale cereri de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138, tardivitate tratată pe temeiul prescripției extinctive.
Curtea, în urma examinării sentinței recurate, constată că Tribunalul nu a invocat din oficiu o astfel de excepție, și nu a avut de soluționat această excepție, întrucât nu a fost ridicată de părți. Dimpotrivă, Tribunalul își motivează dispoziția de respingere a obiecțiunilor, iar nu a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor, aceasta neexistând, pe elemente ce țin de netemeinicia reproșurilor aduse de creditoare lichidatorului judiciar.
În plus Curtea mai relevă că creditoarea face confuzie între raportul final, cerut de art. 129 și 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, și raportul de constatare a cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, prevăzut de art. 59 alin. 1 din aceeași lege.
Această constatare rezultă din faptul că creditoarea critică raportul final, cu elemente ce țin de raportul constatator al cauzelor.
Pe de altă parte, Curtea constată că creditoarea recurentă avea ea însăși exercițiul cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei, dat fiind regimul juridic rezervat acestei cereri prin Legea nr. 64/1995, și totuși creditoarea deși a cunoscut poziția lichidatorului de a nu introduce această acțiune, s-a mulțumit să formuleze obiecțiuni la raportul final.
Prin urmare, Tribunalul în mod corect s-a pronunțat doar asupra obiecțiunilor formulate, câtă vreme numai acestea au făcut obiectul judecății.
Așa fiind, se va respinge recursul creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 2206/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 2206/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 5 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. - - - - - - -
GREFIER,
Red./20.02.2009
Tehnored /02.03.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
2 ex.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Nasz Csaba Bela, Cătălin
