Spete contestatie la executare comercial. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr. 2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.174/
Ședința publică din 25 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Csaba Bela
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva sentinței civile nr. 2850/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Plus, reprezentată prin lichidator judiciar Activ A având ca obiect contestație împotriva tabelului de creanțe.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura este completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2850/05.12.2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada respins contestația formulată de creditoarea B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva măsurii lichidatorului judiciar de a respinge înscrierea acestei instituții în tabelul creditorilor debitoarei Plus cu suma de 7.616 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că B, reprezentat prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a formulat contestație împotriva măsurii luate de lichidatorul judiciar de a nu înscrie, în temeiul art. 11 pct. 6 din nr.OG 47/2007, această instituție în tabelul creditorilor societății debitoare cu suma de 7.616 lei reprezentând diferențe calculate ca urmare a unei erori în interpretarea legii, constând în majorări calculate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006.
În susținerea contestației s-a arătat că art. 11 pct. 6 din nr.OG 47/2007 dă posibilitatea la interpretări, astfel încât trebuie avut în vedere efectul pe care a dorit legiuitorul să îl producă acest articol, și anume să se calculeze majorări de întârziere până la intrarea în vigoare a Legii insolvenței, adică 20.07.2006, și nu până la data intrării în vigoare a nr.OG 47/2007, cum greșit a interpretat lichidatorul judiciar.
Analizând contestația formulată, tribunalul a reținut că art. II pct. 6 din nr.OG 47/2007 statuează că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii datorate de către contribuabilii aflați în insolvență, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 și vor depune diligențe pentru înscrierea creanțelor în tabelul creditorilor. Este de reținut că textul menționat nu face referire la creanțele născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, ci la creanțe născute anterior intrării în vigoare a nr.OG 47/2007. Dacă legiuitorul ar fi dorit să se calculeze obligații fiscale accesorii până la intrarea în vigoare a Legii insolvenței, ar fi făcut mențiuni în acest sens în mod expres în conținutul ordonanței amintite, iar Ordinul Ministrului Finanțelor Publice invocat de contestatoare cu nr. 1186/2006 este abrogat prin Ordinul aceluiași ministru nr. 797/23.07.2007.
Judecătorul-sindic a mai reținut că, potrivit art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, articol la care se face referire și în cuprinsul nr.OG 47/2007, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii proceduri, singura excepție, prevăzută de alineatul 3, fiind aplicabilă în situația în care a fost propus un plan de reorganizare și acesta a fost confirmat, ceea ce nu este cazul în speță, creditoarea contestatoare fiind în eroare asupra derulării procedurii sau interpretează complet greșit prevederile legale, cu atât mai mult cu cât chiar art. 1221Cod procedură fiscală statuează că, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței, nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere, textul ce este în concordanță cu art. 41 din Legea insolvenței.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recursul creditoarea contestatoare B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând casarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și admiterea contestației sale, așa cum a fost ea formulată, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Dacă formularea art. II pct. 6 din nr.OG 47/2007 dă posibilitatea la interpretări (atât lichidatorul judiciar, cât și judecătorul-sindic apreciind și interpretând acest text în sensul lipsirii lui de eficiență), trebuie avut în vedere efectul pe care a vrut legiuitorul să îl producă acest articol, și anume să se calculeze majorări de întârziere până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, și nu până la intrarea în vigoare a nr.OG 47/2007, cum greșit au interpretat practicienii. Recurenta a învederat faptul că acest lucru a mai fost legiferat și prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1186/11.07.2006, în prezent abrogat, care, la art. 6, prevedea clar că "până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit art. 118 alin. 4 din nr.OG 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru obligațiile fiscale neplătite în termen, atât înainte cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează majorări de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment".
În temeiul rolului activ al judecătorul-sindic, creditoarea solicită să se constate că cererea prin care a solicitat completarea declarației de creanță nu este o cerere nouă, pentru că ea a fost depusă în termen și admisă în baza art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ceea ce a pretins primei instanțe fiind o completare a declarației de creanțe întemeiată pe prevederile art. 75 alin. 1 din același act normativ.
În drept a invocat prevederile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. II pct. 6 din nr.OG 47/2007 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de creditoarea contestatoare Agenția Națională de Administrare Fiscală B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul-sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu dispozițiile incidente în cauză.
Astfel, art. II pct. 6 din nr.OG 47/2007 prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii datorate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de către contribuabilii aflați în stare de insolvență, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, și vor depune diligențe pentru înscrierea creanțelor în tabelul creditorilor.
Recurenta a interpretat aceste dispoziții legale în sensul că se calculează majorări de întârziere pentru creanțele bugetare până la intrarea în vigoare a noii Legi a insolvenței,
adică până la data de 20 iulie 2006, interpretare care, atât în opinia judecătorului-sindic, cât și în opinia Curții, este eronată.
În acest sens, Legea nr. 64/1995, aplicabilă în derularea procedurii până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, prevedea în art. 45 că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 118 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală prevedeau, anterior modificărilor aduse prin nr.OG 47/2007, că pentru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
În speță, nu s-a făcut această dovadă de către instituția recurentă, iar din actele dosarului rezultă, de asemenea, că debitoarea nu este și nici nu a fost supusă procedurii reorganizării judiciare, prevăzute de Legea nr. 64/1995. În aceste condiții, alin. 4 al art. 118 este inaplicabil în cauză, întrucât textul de lege se referea la procedura reorganizării judiciare. Din dispozițiile acestui articol, care folosește sintagma de "reorganizare judiciară", și nicidecum pe aceea de "reorganizare judiciară și faliment", se reține că legiuitorul s-a referit strict la reorganizarea activității debitoarei pe baza unui plan, care, în speță, nu a avut loc. Astfel, norma menționată nu derogă de la dreptul comun în materie reglementat de Legea insolvenței, ci reprezintă o reluare a prevederilor art. 92 alin. 7 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu nuanțarea că legea fiscală se aplică doar în cazul dobânzilor și penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale, numai în situația în care a fost propus și confirmat un plan de reorganizare, sau, altfel spus, societatea debitoare s-ar afla în procedura de reorganizare judiciară, ceea ce nu este cazul în speță.
Prevederile art. 45 din Legea nr. 64/1995 arătau în mod expres că nici o dobândă majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu poate fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, după data deschiderii procedurii, fără a distinge după natura creanțelor, respectiv dacă acestea sunt sau nu bugetare. Rezultă, deci, că creanța instituției bugetare constând în majorări de întârziere la debitul inițial, calculate după deschiderea procedurii și până la data intrării debitoarei în faliment, nu poate fi primită de lichidator pentru a fi înscrisă în tabelul de creanțe, motivat de faptul că legea nu permite adăugarea accesoriilor calculate după data deschiderii procedurii, întrucât s-ar încălca caracterele concursual, egalitar și unitar ale procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, în prezent Legea nr. 85/2006.
Susținerile creditoarei recurente, cum că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 118 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală care permit calculul accesoriilor creanței până la data intrării în faliment pentru creanțele bugetare sunt lipsite de temei legal, întrucât aceste prevederi trebuie interpretate în corelație cu cele ale art. 92 alin. 7 din Legea nr. 64/1995, republicată, astfel că, accesoriile pot fi calculate numai în cazul în care a fost întocmit un plan de reorganizare al debitoarei și el a eșuat, debitoarea intrând în faliment.
În condițiile în care participă la procedura colectivă și concursuală prevăzută de Legea insolvenței, toți creditorii, inclusiv cei bugetari, trebuie să se supună în mod necondiționat prevederilor acestui act normativ, procedurii speciale menționate neputându-i fi aplicate dispoziții dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanțelor, așa cum este Codul d e procedură fiscală.
Cum orice derogare de la regulile stabilite prin legea a cărei aplicare se face trebuie prevăzută chiar în dispozițiile respectivului act normativ, iar Legea insolvenței, reglementând procedura de executare colectivă, nu face, în principiu, diferențe de tratament după natura creanțelor înseamnă că sunt aplicabile pentru toți creditorii prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată), care interzic calcularea de accesorii la creanțe după data deschiderii procedurii.
În ceea ce privește art. 6 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1186 din 11 iulie 2006 privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment de către organele fiscale competente și propunerile de numire a lichidatorilor acesta, pe lângă faptul că acesta trebuie interpretat în același mod ca și prevederile art. 118 alin. 4 din nr.OG 92/2003, este de observat că, la solicitarea Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 867 din 25 mai 2007, acesta a fost abrogat prin Ordinul Ministrului Finanțelor și Economiei nr. 797 din 23 iulie 2007, astfel că el nu mai poate fi luat în seamă.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cum fără temei susține recurenta, neputând fi vorba despre o eroare esențială pentru a obține modificarea tabelelor definitive de creanță, o anume interpretare a unor norme juridice neputând constitui o asemenea eroare. Mai mult, potrivit art. 1221din Codul d e procedură fiscală (în forma modificată prin nr.OG 47/2007), pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței, ceea ce constituie un argument în plus pentru interpretarea art. II pct. 6 din nr.OG 47/2007 în sensul necalculării majorărilor de întârziere pentru creanțele bugetare după data deschiderii procedurii insolvenței.
Față de cele arătate, constatând că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinței atacate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală B, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 2850/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Plus, reprezentată prin lichidator judiciar Activ
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /10.03.2008
Dact./13.03.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător-sindic
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Petruța Micu, Csaba Bela
