Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1795/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1795

Ședința publică de la 17.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu

JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulate de către contestatoarea, împotriva deciziei comerciale nr. 1013R/25.06.2009 pronunțată de Curtea de B - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ELECTRIC GRUP, societate în insolvență, reprezentată de administrator judiciar Activ Lichidator

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței faptul că societatea contestatoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar, dar a depus o cerere de renunțare la judecata contestației în anulare.

Întrucât nu a fost îndeplinită cerința timbrajului, Curtea reține dosarul, spre soluționarea contestației în anulare, prin prisma acestui aspect.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia comercială nr. 1013R/25.06.2009, Curtea de B - Secția a VI-a Comercială a admis recursul declarat de către recurenta ELECTRIC GRUP, prin administrator judiciar Activ Lichidator, împotriva sentinței comerciale nr. 417/04.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata și a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins contestația debitoarei, ca neîntemeiată și a admis cererea creditoarei ELECTRIC GRUP, prin administrator judiciar Activ Lichidator, deschizând procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei și dispunând trimiterea dosarului primei instanțe, în vederea luării primelor măsuri.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recurenta-creditoare a dovedit în mod concludent existența în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile asupra debitoarei-intimate, al cărei cuantum îl depășea pe cel minim reglementat de lege, dar și că probele administrate nu au relevat deținerea de către debitoare a unor disponibilități bănești în conturi, de natură a acoperi creanța dovedită a fi certă.

Împotriva acestei decizii, a promovat contestație în anulare, solicitând anularea sa și, rejudecând recursul, respingerea acestuia, ca nefondat și, în subsidiar, admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Giurgiu; totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării deciziei contestate, în temeiul art. 3191.proc.civ.

În motivare, contestatoarea a făcut o scurtă prezentare a situației de fapt și a afirmat că decizia contestată a fost dată de către judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; a fost invocat, astfel, motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2.proc.civ.

În dezvoltarea motivului invocat, contestatoarea a citat dispozițiile art. 6, 11 și 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 și a afirmat că interpretarea acestora relevă faptul că numai judecătorul-sindic din cadrul tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul are competența exclusivă și absolută de a pronunța sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

În aceste condiții, contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu are competența de a adopta măsura deschiderii procedurii insolvenței, prin însăși decizia de admitere a recursului, fără a încălca dispozițiile de ordine publică privitoare la competența judecătorului-sindic, iar opinia contrară nu poate fi primită, în condițiile în care Legea nr. 85/2006, ca lege specială, derogă de la dreptul comun constituit de Codul d e procedură civilă.

În ceea ce privește rejudecarea recursului, contestatoarea a solicitat respingerea acestuia, ca lipsit de interes, afirmând că după ce a fost pronunțată decizia contestată, a achitat intimatei sumele datorate; în subsidiar, a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei Tribunalului Giurgiu, în cadrul căruia activează judecătorul-sindic competent să pronunțe o eventuală sentință de deschidere a procedurii.

Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea efectelor deciziei atacate, arătând că între părți nu mai există raporturi conflictuale, atât timp cât a achitat intimatei suma pe care aceasta a pretins-o, dar și că este cel mai mare contribuabil la bugetul județului G și printre primii 30 de mari contribuabili la bugetul de stat, derulând în prezent lucrări de infrastructură cu aproape 1.400 de salariați, având o cifră de afaceri pe anul 2008 de cca. 200.000.000 euro și contracte în derulare, pentru următorii 3 ani, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, ceea ce asigură existența unor lichidități permanente.

Contestația în anulare nu a fost timbrată, astfel încât, prin rezoluția de primire a dosarului, contestatoarei i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei și un timbru judiciar de 0,45 lei, citația care i-a fost expediată la sediul ales purtând această mențiune.

Contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a timbra contestația în anulare, astfel încât la termenul de astăzi, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 1 și art. 3 lit. e) și g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată și rectificată, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Pe de altă parte, nr.OG 32/1995 a instituit obligativitatea aplicării și a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. 2 al art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea acestei legi stabilește că instanțele judecătorești - cu totul excepțional -, pentru motivele menționate în rezoluție, pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Art. 20 alin. 3 din lege statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Or, în speță, constatând că exercitarea căii de atac a contestației în anulare și solicitarea de suspendare a executării deciziei contestate sunt supuse cerinței timbrării, prin rezoluție, contestatoarei i s-a pus în vedere cuantumul taxei de timbru și al timbrului judiciar pe care era obligată să le achite, însă aceasta nu a înțeles să își îndeplinească obligația de timbrare - necesară pentru legala învestire a instanței -, motiv pentru care, în baza textelor de lege citate mai sus, Curtea va anula contestația în anulare, ca netimbrată, în cauză fiind vorba de o nulitate necondiționată de vătămare, care intervine pentru nerespectarea cerinței legii.

Totodată, Curtea subliniază că timbrarea contestației în anulare trebuie analizată prioritar față de o posibilă incidență a vreunui caz de suspendare a judecății, întrucât înseși dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 prevăd că neplata până la termenul stabilit a taxei de timbru atrage sancțiunea anulării cererii; rezultă, așadar, că legea specială se aplică și în situația lipsei părților de la dezbateri.

Pe de altă parte, deși contestatoarea a depus astăzi la dosar o cerere de renunțare la judecata contestației în anulare, Curtea nu va lua act de această manifestare de voință, atât timp cât nu a fost îndeplinită cerința prealabilă a timbrării căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulate de către contestatoarea, cu sediul ales în B,-, sector 1, împotriva deciziei comerciale nr. 1013R/25.06.2009 pronunțată de Curtea de B - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ELECTRIC GRUP, cu sediul în B, Șos. B - T, nr. 41, -. B, parter,. 3, jud. I, societate în insolvență, reprezentată de administrator judiciar Activ Lichidator

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - I -

GREFIER,

- -

Red. Jud. /4 ex./20.01.2010

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1795/2009. Curtea de Apel Bucuresti