Spete contestatie la executare comercial. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 219
Ședința publică de la 12.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de către recurenta, împotriva sentinței comerciale nr. 4076/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de Dl. și intimata, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei depune la dosar un set de înscrisuri, comunicând un exemplar de pe acestea și reprezentantului recurentei, care precizează că a luat cunoștință de conținutul acestora și că nu solicită amânarea cauzei.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii sale, respingerii contestației debitoarei și deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei. Totodată, solicită restituirea cauțiunii consemnate la prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat, precizând că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4076/07.10.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis contestația formulată de debitoarea și a respins cererea creditoarei, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 05.03.2007 între, în calitate de cedent, reprezentată de, în calitate de administrator și, în calitate de cesionar, reprezentată tot de către, în calitate de administrator, cedentul a cedat cesionarului dreptul de creanță împotriva debitorului, în valoare nominală de 119.645 lei.
În continuare, prima instanță a mai reținut că ulterior, la data de 28.03.2007, a chemat în judecată, solicitând obligarea sa la plata sumei de 119.645 lei, dar prin sentința comercială nr. 14790/10.12.2007 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea. Apelul declarat împotriva sentinței comerciale menționate anterior a fost admis prin decizia comercială nr. 185/07.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială; pe cale de consecință, sentința atacată a fost schimbată în tot, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 116.654,16 lei, cu titlu de dobândă legală și 3.645,10 lei - cheltuieli de judecată.
Judecătorul-sindic a mai constatat că a declarat recurs împotriva deciziei din apel, care are termen de judecată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25.11.2008.
În altă ordine de idei, instanța de fond a mai constatat că la data de 08.07.2008, creditoarea a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați și să înmâneze un act adițional la contractul de cesiune din data de 05.03.2008, încheiat la data de 12.03.2008, între, în calitate de cedent, reprezentată de, în calitate de administrator și, în calitate de cesionar, reprezentată tot de, administrator, potrivit căruia contractul de cesiune intră în vigoare și strămutarea creanței din patrimoniul în patrimoniul urma a avea loc la data când creanța cedată devenea certă, lichidă și exigibilă prin hotărâre judecătorească. Judecătorul-sindic a luat act de afirmația debitoarei, potrivit căreia actul adițional este unul întocmit pro-causa, după ce reprezentanții au luat cunoștință de motivele recursului promovat de
Reținând, în concluzie, că debitoarea a contestat nu doar existența, ci și întinderea creanței reclamate de către creditoare, apreciind că apărările părților nu pot fi valorificate decât pe calea dreptului comun, dar și că existența pe rolul instanței supreme a recursului declarat împotriva deciziei comerciale nr. 185/07.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială face creanța invocată să fie necertă, iar să nu fie creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, judecătorul-sindic, în aplicarea art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, a admis contestația debitoarei și a respins cererea creditoarei, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul respingerii contestației debitoarei și admiterii cererii sale, de deschidere a procedurii insolvenței împotriva
În motivare, recurenta a arătat că în mod nelegal prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința certitudinii creanței și că nu ar fi un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, întrucât creanța sa rezultă din însăși decizia comercială nr. 185/07.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, ea constituindu-se în dobândă legală aferentă unui debit principal, achitat de către debitoare și, așadar, recunoscută de aceasta.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 31 alin. 1, coroborat cu art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006, rice creditor care o creanță certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 30 de zile, care depășește valoarea prag stabilită de lege, poate să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvență, adresând tribunalului competent o cerere introductivă, în care urmează să precizeze cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii, existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului și declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
În speță, contrar primei instanțe și în acord cu recurenta, Curtea constată că, în ce privește creanța de care se prevalează recurenta, sunt îndeplinite cerințele legii.
Potrivit art. 379 alin. 3.proc.civ. "Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."
Între intimata, în calitate de contractant și, în calitate de subcontractant, s-au derulat raporturi contractuale, reglementate de contractul de subantrepriză nr. 819/2000, care a prevăzut obligația intimatei de a plăti subcontractantului contravaloarea lucrărilor pe care acesta urma a le executa.
Se mai reține că părțile au convenit reținerea din preț a unor garanții bancare și de bună execuție, de câte 5%, dar și că, o dată cu împlinirea perioadei de garanție, intimata trebuia să restituie, la data de 24.05.2004, către garanțiile pe care le reținuse. Cum aceste sume au fost restituite mai târziu, intimata datorează dobânda legală.
Așa fiind, este limpede că suma de care se prevalează recurenta rezultă din acte recunoscute de către debitor, ceea ce conferă creanței caracterul de certitudine.
În întărirea acestei concluzii, se cuvine subliniată existența deciziei comerciale nr. 185/07.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, prin care intimata-debitoare a fost obligată să achite suma totală de 120.299,26 lei, reprezentând dobândă legală și cheltuieli de judecată.
Recursul declarat împotriva acestei decizii,definitivă și executorie, aflat în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială nu poate conduce spre concluzia la care în mod nelegal a ajuns judecătorul-sindic, potrivit căreia creanța nu ar mai fi certă.
În continuare, Curtea ia act de existența contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 05.03.2007 între, în calitate de cedent și, în calitate de cesionar, prin care cedentul a cedat cesionarului dreptul de creanță împotriva debitorului, în valoare nominală de 119.645 lei.
La data de 08.07.2008, recurenta a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați și să înmâneze un act adițional la contractul de cesiune din data de 05.03.2008, încheiat la data de 12.03.2008, între, în calitate de cedent și, în calitate de cesionar, potrivit căruia contractul de cesiune intră în vigoare și strămutarea creanței din patrimoniul în patrimoniul urma a avea loc la data când creanța cedată devenea certă, lichidă și exigibilă prin hotărâre judecătorească.
Împrejurarea, subliniată de către judecătorul-sindic, a existenței aceleiași persoane, ca administrator atât al societății cedente, cât și al celei cesionare, nu este de natură, prin ea însăși, să confere actului de cesiune un caracter nelegal, de vreme ce legea îngăduie unei persoane să fie administrator la mai multe societăți comerciale, iar alte motive de nelegalitate nu au fost susținute.
Pe de altă parte, Curtea constată că și cerința exigibilității creanței este îndeplinită, cel puțin din perspectiva caracterului executoriu al hotărârii judecătorești prin care a fost recunoscută.
Iar caracterul lichid al creanței este neîndoielnic și necontestat.
Totodată, Curtea mai constată și că valoarea prag a creanței, de 10.000 lei, este depășită.
În schimb, intimata a răsturnat prezumția de insolvență instituită de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 drept o stare a patrimoniului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența debitorului este una dintre condițiile indispensabile pentru aplicarea procedurii generale prevăzute de această lege.
Or, extrasele de cont bancar emise de la BRD - Generale și de la Bank denotă faptul că în conturile recurentei se regăsesc sume care depășesc nivelul creanței reclamate de către recurentă.
Cum procedura insolvenței nu poate fi declanșată dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a putea plăti creanța, nici măcar în cazul în care acesta ar fi de rea-credință - întrucât ar putea fi demarată executarea silită -, Curtea constată că sentința atacată, sub aspectul dispozitivului său, este una legală și temeinică, impunându-se să fie păstrată, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. și art. 8 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat, subliniind însă că prezentele considerente le vor substitui pe cele ale instanței de fond.
Pe de altă parte, va respinge cererea recurentei, privind restituirea cauțiunii consemnate în fața primei instanțe la data de 25.09.2008, în temeiul art. 33 alin. 3 din lege, constatând că recurenta trebuie să se adreseze judecătorului-sindic pentru rezolvarea acestui petit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta, împotriva sentinței comerciale nr. 4076/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
Respinge cererea recurentei, privind restituirea cauțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./25.02.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă, Aurică Avram
