Spete contestatie la executare comercial. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.270/C/2009 -
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
*******
Pe rol fiind pronunțarea recursului comercial formulat de pârâtul domiciliat în,-,.5, jud. B în contradictoriu cu intimata creditoare-""SRLcu sediul în,-, jud. B, intimata pârâtă -" "SRL cu sediul în,- D, jud. B, intimata debitoare -" COM"SRL,-, jud. B, J -, CUI - - prin lichidator - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - O,-,.7, jud. B și intimata reclamantă-""-cu sediul în O,-, jud. B împotriva sentinței nr.629/F din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere -.
Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 18 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 25 iunie 2009 și 2 iulie 2009.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.629/F din 19 martie 2009, Tribunalul Bihora respins ca tardivă cererea de înscriere creanță formulată de către - SRL, cu sediul în localitatea,- bis, județul
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - - în formularea cererii de anulare transfer patrimonial, invocată de pârâta - COM SRL.
S-a respins cererea de anulare transfer patrimonial formulată de reclamanta - -, cu sediul în O,-, județul B, împotriva pârâtelor - COM SRL, cu sediul în,-, județul B și - SRL, cu sediul în,-, județul B, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
A fost admisă cererea de antrenare răspundere formulată de către Comitetul creditorilor împotriva pârâtului, cu domiciliul în O,-, -. 5, județul B, obligând pârâtul să aducă la masa de creanțe suma de 112.146,57 lei pe care o va suporta din averea proprie.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Analizând excepția invocată atât de către pârâtă prin întâmpinare, cât și de către lichidatorul judiciar instanța a constatat că aceasta este întemeiată sub aspectul dispozițiile art. 11 alin. 1 litera "h" din 85/2006, conform căruia competența materială în judecarea cererilor de anulare a transferurilor patrimoniale aparține judecătorului sindic. În consecință, prin sentința civilă nr. 1424/08.11.2007 Judecătoria Beiușa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Examinând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii, instanța a constatat că Judecătoria Beiușa calificat corect acțiunea formulată de reclamantă prin prisma faptului că la data formulării ei se deschisese procedura falimentului față de debitoare. Este adevărat și că reclamanta la acea dată nu cunoștea acest aspect, cererea sa de înscriere creanță în dosarul de faliment fiind formulată abia la data de 17.05.2007 ( fila 259 volumul I ) și admisă prin sentința nr. 554/F/26.10.2007 în urma soluționării contestației sale la tabelul preliminar de creanțe.
Abia la data de 03.04.2008 a fost desemnat Comitetul creditorilor în prezenta cauză, reclamanta fiind desemnată președinte al acestuia ( fila 220 volumul II ).
În drept, conform art. 81 alineatul 1 din Legea nr. 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, poate fi introdusă de administratorul judiciar sau lichidator în termenul prevăzut de acest text legal. Conform alineatului 2 al aceluiași articol, Comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acțiune, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu o face.
Așadar, calitatea procesuală activă în formularea acestor acțiuni este clar și limitativ stabilită, în ordinea prevăzută de lege.
La data de 08.01.2008, printr-o cerere adresată instanței în scris, creditoarea reclamantă a solicitat să se pună în vedere lichidatorului judiciar să formuleze și să depună la judecătorul sindic, în temeiul art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, o acțiune pentru anularea a două acte frauduloase - transferuri de drepturi patrimoniale către terți încheiate de debitoare, printre care și contractul cu nr. 174/26.01.2007 având ca obiect spațiul comercial reprezentând măcelărie situat în, str. -. -, nr. 27 ( fila 135 ). Rezultă că, implicit, reclamanta a recunoscut că nu are calitate procesuală în formularea acestor cereri.
Întrucât nici lichidatorul judiciar și nici Comitetul creditorilor nu și-au însușit cererea formulată de către reclamantă, instanța a constatat că aceasta nu are calitate procesuală activă în promovarea cererii, motiv pentru care a admis excepția invocată și a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
La data de 08.10.2008 Comitetul creditorilor, prin președinte, a formulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului debitoarei, pârâtul, solicitând judecătorului-sindic să dispună ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de pârât.
În motivarea cererii, s-a arătat că din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei rezultă că în evidențele acesteia figura la data deschiderii procedurii disponibilități în valoare de 695 lei, din care administratorul a predat lichidatorului suma de 500 lei, diferența refuzând să o depună pe motiv că nu are această sumă. Suma de 21.101 lei reprezintă avans ridicat de către administrator din casieria unității care nu a fost justificat cu acte și pe care acesta refuză să o restituie pe motiv că nu o are. Așadar, s-a apreciat că se impune atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 alineatul 1 litera a din Legea nr. 85/2006, acesta folosind bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
S-a mai arătat că din cuprinsul aceluiași raport mai rezultă că nu s-a condus evidența contabilă în conformitate cu legea în sensul că nu s-a putut identifica dacă s-a încasat sau nu prețul vânzării spațiului comercial situat în B,-, vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 582/30.03.2005, operațiune care nu a fost oglindită în contabilitate și pentru care nu s-a întocmit nici o factură fiscală, nu s-a putut stabili modalitatea de stingere a unor datorii către furnizori în luna iunie 2004 când s-au lichidat furnizori sub denumirea "", în sumă de 3978,17 lei, fără a avea anexate documente justificative aferente acestei înregistrări, nu s-a putut stabili modalitatea de scoatere din gestiune a unor mijloace fixe în luna noiembrie 2006, în valoare de 64.347 lei, care s-a făcut fără a avea la bază nici un document justificativ. Față de aceste aspecte, s-a apreciat că se impune atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 alineatul 1 litera d din Legea nr. 85/2006, întrucât acesta a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
S-a mai arătat că prejudiciul cauzat creditorilor prin faptele mai sus arătate se ridică la suma de 112.146,57 lei.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare. Prezent la termenul de judecată din 12.03.2009 a solicitat respingerea cererii cu motivarea că întreaga vină aparține contabilei societății.
Examinând cererea de antrenare răspundere, instanța a reținut din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întocmit de lichidatorul desemnat în cauză, că nu s-a condus evidența contabilă în conformitate cu legea, în sensul că nu s-a putut identifica dacă s-a încasat sau nu prețul vânzării spațiului comercial situat în B,-, vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 582/30.03.2005, operațiune care nu a fost oglindită în contabilitate și pentru care nu s-a întocmit nici o factură fiscală, nu s-a putut stabili modalitatea de stingere a unor datorii către furnizori în luna iunie 2004 când s-au lichidat furnizori sub denumirea "", în sumă de 3978,17 lei, fără a avea anexate documente justificative aferente acestei înregistrări, nu s-a putut stabili modalitatea de scoatere din gestiune a unor mijloace fixe în luna noiembrie 2006, în valoare de 64.347 lei, care s-a făcut fără a avea la bază nici un document justificativ. De asemenea, administratorul societății a folosit în interes propriu creditele persoanei juridice, respectiv suma de 195 lei disponibil în casieria debitoarei și suma de 21.101 lei ridicare avansuri care nu au mai fost decontate ( filele 293-302 volumul I ). La solicitarea lichidatorului de restituire a acestor sume, administratorul a motivat că nu le are. Aceste constatări sunt reluate și prin raportul de activitate din 10.01.2008 ( filele 127-128 ).
Din declarațiile date în scris lichidatorului judiciar de către contabila societății debitoare rezultă că pentru nici una din operațiunile arătate în alineatul precedent nu s-au întocmit documente contabile justificative (filele 303-305 volumul I ). Contabila a dat declarații pe care și le-a tot schimbat în legătură cu aceste operațiuni. Cert este că nu s-au întocmit documente contabile.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 582/30.03.2005 rezultă că vânzarea spațiului comercial situat în B,-, s-a făcut de către debitoare chiar către administratorul său, pârâtul din prezenta cerere, care a avut calitatea de cumpărător ( fila 314 volumul I ). Prețul de vânzare este indicat ca fiind 94.300 lei.
Faptele descrise mai sus se încadrează în dispozițiile art. 138 alineatul 1 literele a și d din Legea nr. 85/2006, iar vinovat de săvârșirea lor este pârâtul care a folosit bunurile persoanei juridice în interes propriu și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a făcut să dispară unele documente contabile. Instanța a constatat că raportul de inspecție fiscală depus de pârât în apărarea sa, se referă la perioada 01.09.2002-31.12.2005 și a avut ca obiect verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Și prin cuprinsul său se reține că agentul economic controlat nu a respectat prevederile legale cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate. Oricum, prin acest act pârâtul nu dovedește o altă situație de fapt decât cea reținută în baza probelor analizate mai sus.
S-a mai reținut că, nu poate fi primită nici susținerea pârâtului conform căreia răspunderea exclusivă pentru neconducerea contabilității revine contabilei față de dispozițiile art. 10 alineatul 1 din Legea nr. 82/1991 republicată conform cărora răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului. Alineatul 2 prevede de asemenea în mod expres că administratorii răspund de organizarea și conducerea contabilității în condițiile legii.
Fiind îndeplinite în cauză și condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul constând în creanțele nerecuperate de către creditori față de debitoare conform tabelului definitiv de creanțe ( fila 158 volumul II ), vinovăția pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în temeiul și a art. 998-999 Cod civil, instanța a admis cererea și, în consecință, a obligat pârâtul să aducă la masa de creanțe suma necesară acoperirii acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând instanței admiterea recursului și anularea sentinței atacate cu recurs, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în ceea ce privește suma de 21.101 lei care apare în acte ca fiind ridicată din casierie de recurent, nu este o sumă pe care, recurentul nu ridicat-o, aceasta putându-se verifica tot prin declarațiile date de contabilul societății, care avea datoria de a-l anunța, astfel consideră că acest aspect reprezintă o neglijență din partea acestuia.
Cu privire la reținerea instanței de fond cu privire la spațiul comercial situat în B, vândut în baza unui contract de vânzare, cu suma de 35.000 RON, această sumă nu a fost încasată de recurent, deoarece imobilul era grevat de o ipotecă de I la BCR, sumă care a diminuat din linia de credit pe care-l avea la această bancă.
Recurentul mai face referire și la sumele de 3978,17 lei care apare în contabilitate ca stingere a unor furnizori, operațiune care de asemenea este strict contabilă, precum și suma de 64.347 lei care reprezintă valoarea unor mijloace fixe scoase din gestiune și care de asemenea se justifică prin declarațiile date de contabil în fața lichidatorului.
Consideră recurentul că, instanța de fond a apreciat greșit Legea nr.82/1991, prin care a reținut că administratorul unui SRL răspunde de aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, sarcină care cade explicit în atribuțiile contabilului societății, angajat cu carte de muncă.
La alin.1 din art.10 al Legii nr.82/1991 administratorul organizează și conduce activitatea contabilă, asta însemnând în opinia recurentului că administratorul are obligația de a angaja un contabil cu studii specifice și de a asigura întreg materialul logistic, pentru ca acesta să-și poată desfășura activitatea.
De asemenea, mai arată și că, nu poate ca și administrator să răspundă în fața organelor de control pentru activitatea de contabilitate pe care, arată că nu o cunoaște, neavând studii pentru așa ceva.
Mai arată că, doamna, în decursul anilor cât a activat la -""SRL, au fost nenumărate controale fiscale care însă nu au scos în evidență lucruri deosebit de grave, fapt pentru care a apreciat că, activitatea societății merge bine, astfel consideră că instanța de fond s-a pripit și nu s-a documentat îndeajuns, neluând în considerare solicitarea recurentului de a fi citată doamna contabil care era angajata societății.
Intimații, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, având în vedere actele ți lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.138 alin.1 lit."a și d" din Legea nr.85/2006" La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Conform alin.3 al aceluiași articol, această acțiune poate fi introdusă și de comitetul creditorilor în anumite condiții.
Pentru antrenarea răspunderii, în temeiul acestui text de lege, este necesară întrunirea condițiilor art.998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În speță, așa cum a reținut și judecătorul sindic, din raportul amănunțit, privind cauzele ți împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență reiese că nu s-a condus evidența contabilă în conformitate cu legea, în sensul că nu s-a putut identifica, dacă s-a încasat sau nu prețul vânzării spațiului comercial situat în localitatea B,-, nu s-a putut stabili modalitatea de stingere a unor datorii către furnizori, nu s-a putut stabili modul de scoatere din gestiune a unor mijloace fixe, aceste fapte încadrându-se în dispozițiile art.138 lit."d" din Legea nr.85/2006. Tot în raport s-a mai reținut că s-au folosit în interes propriu bunurile și creditele persoanei juridice, fiind incidente dispozițiile lit."a" din același articol.
Cât privește suma de 35.000 RON, cu care s-a vândut spațiul comercial din B,-, curtea constată că pentru această vânzare nu s-a întocmit factură și nici nu a fost oglindită în contabilitate.
Susținerea recurentului potrivit căreia, cu prețul primit s-a achitat parțial un credit către BCR, nu poate fi primită, întrucât așa cum s-a arătat plata prețului nu a ost înregistrată în contabilitate și nici nu există dovada virării acestei sume către BCR, în vederea diminuării creditului, iar pentru scoaterea din evidența contabilă a acestui mijloc fix, s-a întocmit un articol contabil, potrivit căruia suma de 35.000 lei a diminuat valoarea împrumutul contractat la BCR.
De asemenea, în luna iunie 2004 s-au lichidat furnizori sub denumirea de "incerți" pentru suma de 3.978,17 lei, iar în luna noiembrie 2006 s-au scos din gestiune mijloace fixe, în valoare de 64.347 lei, ambele operațiuni făcându-se fără a avea la bază documente justificative.
Tot din raportul amănunțit asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență reiese că recurentul a ridicat cu titlu de avansuri, suma de 21.101 lei, precum și că a folosit suma de 195 lei disponibil în casierie, sume ce nu au mai fost decontate.
Deși, în recurs recurentul nu recunoaște că ar fi ridicat aceste sume, în discuțiile cu lichidatorul nu contestă acest aspect, arătând doar că refuză să depună aceste sume la masa credală pentru motivul că nu are acești bani și că debitoarea ar avea de restituit creditările făcute, această împrejurare fiind consemnată în raport.
Susținerea recurentului, potrivit căreia responsabilă pentru toate neregulile este contabila societății, deoarece el nu are nici o atribuție în întocmirea documentelor contabile și ținerea contabilității, nu poate fi primită.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă, conform legii, reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit."c" și alin.2, potrivit cărora, administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute și de lege și pentru corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de legea insolvenței. Totodată, conform prevederilor art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În situația în care contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor, precum și a organizarea și conducerea contabilității, sunt obligații legale instituite în sarcina administratorului.
În acest sens, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, iar indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului este integrală, cuantumul despăgubirilor depinzând de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Neținerea contabilității, în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate, în condițiile unei contabilități ținute corect și care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006.
Din cele arătate mai sus reiese că administratorul este ținut să răspundă față de creditori pentru corecta ținere a contabilității, iar în situația în care recurentul consideră că și contabila societății are o culpă, deoarece a aplicat necorespunzător reglementările contabile, are posibilitatea de a se îndrepta împotriva acesteia cu o acțiune în despăgubiri.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către recurent prin concluzii, aceasta este neîntemeiată, deoarece potrivit art.139 din Legea nr.85/2006,"acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii".
Având în vedere cele reținute, curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentul împotriva sentinței nr.629/F din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
REVOC ABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
În concediu odihnă în concediu odihnă
Semnează președ. semnează președ.
Instanței. instanței.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 15.07.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
3 ex./ 16.07.2009
1 com.____
ORC - de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR - O,-.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
