Spete contestatie la executare comercial. Decizia 332/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1966/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.332
Ședința publică de la 15.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimatele SC SRL - prin lichidator judiciar MANAGEMENT, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și SC FLEX SRL S, împotriva sentinței comerciale nr.3062/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatele MANAGEMENT prin reprezentant care depune delegație la dosar și prin avocat fără delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata MANAGEMENT prin reprezentant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței comerciale atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, învederând că debitoarea avea un singur sediu astfel cum rezultă și din dosarul de fond, depune înscrisuri de la registrul comerțului în acest sens și note scrise.
Intimata prin avocat pune aceleași concluzii de respingere a recursului.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3062 din 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins contestația creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, a admis cererea administratorului judiciar și în baza dispozițiilor articolului 107 alineat 1 punctul a din Legea nr.85/2006 a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SRL în contradictoriu cu creditorii, M, ITM B și SC FLEX SRL
Pentru a ajunge la soluția respingerii contestației ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, judecătorul - sindic a reținut în esență faptul că administratorul judiciar a notificat corect deschiderea procedurii prin ziarul Bursa din 2.12.2008, cu menționarea doar a sediului principal de activitate al debitoarei din B,--91 sector 3 și a ignorat sediul secundar al acestuia din B,- sector 1, considerând, în mod corect după opinia instanței de fond, că întrucât debitoarea nu mai desfășura activități economice la acest sediu nu se mai impunea efectuarea notificării.
Împotriva acestei sentințe comerciale SECTOR 1 B, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, la data de 3.08.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.
Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece judecătorul - sindic în mod greșit a respins contestația formulată împotriva măsurii luată de lichidatorul judiciar de neînscriere a creanței sale în tabelul preliminar, întrucât culpa nerespectării termenului limită de depunere a declarațiilor de creanță nu i-a aparținut de vreme ce nu s-a efectuat notificarea deschiderii procedurii și la sediul secundat, ale societății debitoare din Sectorul 1.
În consecință solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației și înscrierii în tabelul preliminar al creanțelor a sumei de 41.593 lei (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
Intimatele legal citate nu au formulat întâmpinări.
Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Din dispozitivul sentinței comerciale nr. 4462 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, prin care judecătorul - sindic a admis cererea creditoarei intimate - și a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, publicată în Buletinul Procedurilor de insolvență, nr. 374/26.01.2009 (filele 5-7 dosar recurs), debitoareafigurează înregistratăcudouă sedii respectiv B,- sector 1 și B--91 1 sector 3.
Potrivit dispozițiilor articolului 61 alineat 1 din Legea nr.85/2006, "În urma deschiderii procedurii,administratorul judiciar va trimite o notificaretuturor creditorilor.debitoruluiși oficiului registrului comerțului. pentru efectuarea mențiunii" și alineat 3 "Notificarea prevăzută al alineatul 1, se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă și se va publica într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență".
În temeiul acestor dispoziții imperative, administratorul judiciar avea deci obligația efectuării notificării deschiderii procedurii insolvenței debitorului la sediile declarate și înregistrate la Registrul Comerțului tocmai pentru a avea cunoștință despre dispunerea unei astfel de măsuri luate împotriva unui debitor, cu privire la care creditorii interesați pot solicita înscrierea creanțelor în tabelul preliminar, în termenul limită sorocit de judecătorul - sindic.
În cauza de față, este evident faptul că, (vezi în acest sens Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4813/4.12.2008 - fila 12 dosar recurs) în notificarea făcută de administratorul judiciar privind deschiderea procedurii de insolvență și prin care se încunoștințau creditorii că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului era 19.12.2008, debitoarea a fost trecutădoar cu sediul social în--91,.1 sector 3, omițându-se indicarea sediului din- sector 1,deși din dispozitivul sentinței de deschidere a procedurii (fila 7 dosar recurs) insolvenței nr. 4462/24.10.2008, rezultă în mod clar faptul că debitoarea avea două sedii, unul în sectorul 3 și altul în sectorul 1, așa cum s-a arătat deja.
În acest context, este evident că instanța de fond a greșit atunci când a considerat că administratorul judiciar avea obligația efectuării procedurii de notificare a debitoarei numai la sediul principal de activitate al acesteia, din sectorului 2, iar nu și la sediul secundar din sectorul 1, pentru motivul că acolo nu s-ar mai fi desfășurat activități atâta timp cât în dispozitivul hotărârii de deschidere a procedurii, debitoarea figura cele două sedii menționate, iar legea nu face nici o distincție din acest punct de vedere.
În lipsa unei notificări care să cuprindă ambele sedii ale societății debitoare, Curtea apreciază că dreptul recurentei - creditoare SECTOR 1 B, la o informare corectă, completă și în termen util, cu privire la situația juridică a debitoarei, a fost încălcat, recurenta fiind practic pusă în imposibilitate de a respecta, nu din culpa sa, termenele limită fixate pentru înregistrarea declarațiilor de creanță.
În consecință, având în vedere toate aceste argumente, Curtea, în baza dispozițiilor articolului 312 alineatele 1-3 raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite contestația formulată de SECTOR 1 B prin care s-a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor, cu suma de 41.593 lei, urmând să trimită cauza judecătorului sindic pentru analizarea pe fond a cererii creditoarei și continuarea procedurii.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimatele SC SRL - prin lichidator judiciar MANAGEMENT, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și SC FLEX SRL S, împotriva sentinței comerciale nr.3062/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința comercială atacată în sensul că admite contestația creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B de înscriere în tabelul preliminar cu suma de 41.593 lei și trimite cauza, judecătorului sindic pentru analizarea pe fond a cererii creditoarei de înscriere la masa credală a creanței acesteia.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
22.02.2010
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic: -
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta