Spete contestatie la executare comercial. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 364/2008)

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr.34

Ședința publică de la 11 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

Grefier ---

***************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect contestația la executare formulată de debitoarea SOCIETATEA AGRICOLĂ & CO în contradictoriu cu intimata creditoare AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, venită prin declinare de competență de la Judecătoria Oradea.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu a răspuns nici una din părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că, deși la prima oră înainte de începerea ședinței publice s-a prezentat intimata prin consilier juridic, care a depus delegație în dosar, la apel nu a răspuns nici o parte.

Se referă, de asemenea, împrejurarea că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare conform art.242 Cod procedură civilă, a cărei aplicare a fost solicitată.

CURTEA

Asupra contestației la executare de față, deliberând, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 14.04.2006, contestatoarea SOCIETATEA AGRICOLĂ & CO, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, a solicitat anularea executării silite, a titlului executoriu, precum și a tuturor actelor de executare silită inițiată de pentru sumele de bani cu titlu de penalități aferent investițiilor angajate prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuninr.3 din 30.01.2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, s-a arătat că în mod nelegal a fost inițiată procedura executării silite invocându-se ca temei contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr.3/30.01.2004, câtă vreme cuantumul debitului inserat în cuprinsul actului comunicat se ridică la 62.636,53 ron, fără a se arăta un mod de calcul și fără a se indica intervalul de timp pentru care se solicită această sumă.

Executarea este nelegală și datorită faptului că temeiul de drept invocat este articolul 2 din OUG nr.65/2005, act normativ intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 3/2005, situație în care se încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Întrucât OG nr. 64/2005 a intrat în vigoare la data de 4 iulie 2005, intimata nu se regăsește printre instituțiile implicate în procedurile de privatizare și ca atare eficiența prevederilor articolului 1 din OG nr.64/2005 se poate considera că a existat până la limita în timp a intrării în vigoare a modificărilor la OG nr.25/2002.

Având în vedere faptul că executarea silită nu are la bază o hotărâre judecătorească, Societatea Agricolă & Co a invocat și apărări de fond.

Aceasta nu a negat, în principiu, existența obligațiilor investiționale, dar a arătat că acestea au fost asumate sub incidența Legii nr.254/2002 iar ulterior sub cea a Legii nr. 190/2004.

În acest context legislativ intimata avea obligația de a promova procedura de acrodare a facilităților fiscale, dar, deși solicitarea contestatoarei a fost înaintată intimatei imediat după încheierea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, nici până în prezent nu este finalizată procedura de acordare a facilităților fiscale.

În acest context, este firească atitudinea contestatoarei de a bloca efectuarea investițiilor într-o societate cu profil agricol care a fost scoasă la privatizare tocmai pe considerentul facilităților fiscale stabilite de legiuitor în acest sens.

Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 5243 din 7.09.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, contestația a fost anulată ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea și, prin decizia nr.62/COM/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bihora fost admis recursul, iar hotărârea a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, taxa de timbru a fost completată, iar prin întâmpinare, intimata a invocat necompetența materială a Judecătoriei Oradea și a solicitat pe fond respingerea contestației.

Astfel, s-a arătat că, la data de 1.02.2005 contestatoarea nu efectuase nici o investiție aport de capital și nu a majorat capitalul social al SC FRUCT SA, așa cum s-a angajat prin semnarea contractului.

Această situație s-a repetat și în ceea ce privește anul investițional 2, astfel încât a notificat cumpărătorul despre înregistrarea, la 31.12.2005, a unor penalități în sumă de 62.636,53 ron calculate conform articolului 9.5 din contract. Totodată, intimata a înaintat contestatoarei factura fiscală nr.-/25.01.2006 în cuprinsul căreia este explicitat debitul și sunt indicate perioadele pentru care s-au calculat penalitățile.

La 5.11.2007, intimata a înaintat instanței dosarul de executare a Societății Agricole & Co.

Prin sentința civilă nr.855/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost declinată competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, față de prevederile articolului 1 alineat 2 din OUG nr.64/1995 și cap.9 din OUG nr.61/1998.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -- Secția a a Comercială, la data de 20.02.2008.

Analitând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate în contestația la executare, curtea constată că inițierea de către a procedurilor de executare silită împotriva debitoarei s-a realizat în conformitate cu prevederile OUG nr.64/2005.

Curtea apreciază că inițierea acestei proceduri nu încalcă principiul neretroactivității legii civile întrucât prin decizia Curții Constituționale nr.719/2006 s-a stabilit că legea nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, și că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare.

În ceea ce privește apărările de fond ale contestatoarei, din conținutul contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr.3 din 30.01.2004, capitolul 9, rezultă că, Societatea Agricolă & Co s-a obligat să efectueze în societate, din surse proprii, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2004, o investiție totală de 185.234,5 Euro, în conformitate cu Anexa 5.

Conform articolului 9.2 investiția se consideră realizată la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a majorării capitalului social anual al societății cu aportul subscris și integral vărsat de către cumpărător.

În cazul în care cumpărătorul nu realizează volumul de investiții anual angajat în cuantumul și termenele prevăzute în Anexa 5, potrivit articolului 9.5 din contract, se obligă să achite vânzătorului o penalitate de 50% pentru suma angajată și nerealizată.

Contestatoarea nu a negat existența în principiu a obligațiilor investiționale, iar curtea constată că acestea au fost asumate ca rezultat al acordului de voință al părților, nefiind condiționate de acordarea facilităților fiscale la care se face referire în cuprinsul contestației.

Susținerile contestatoarei în sensul că intimata nu i-a comunicat modul de calcul al sumei datorate sunt contrazise de actele existente în dosarul de executare, respectiv factura fiscală nr. -/21.06.2006, din care rezultă perioada și modul de calcul al penalităților de întârziere pentru nerealizarea obligațiilor de investiții.

Față de considerentele expuse pe larg mai sus, curtea va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de debitoarea SOCIETATEA AGRICOLĂ & CO, cu sediul Comuna, sat Nr. 96, Județ B, în contradictoriu cu intimata creditoare AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B,- sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

19.03.2008

Com.2 ex.

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Bucuresti