Spete contestatie la executare comercial. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 2454/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.364R
Ședința publică din data de 25.03.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta C, împotriva sentinței comerciale nr.3546/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar și intimații-creditori CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC, TRATAMENT AMBULATORIU ȘI MEDICINĂ PREVENTIVĂ, SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă, în temeiul disp. art.245 pct.1 pr.civ. dispune repunerea cauzei pe rol și având în vedere faptul că recurenta a solicitat soluționarea cauzei în lipsa sa conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3546/1.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția VII- Comercială a respins ca nefondate contestațiile împotriva tabelului suplimentar al obligațiilor debitoarei SC formulate de creditoarele Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă, și de Spitalul Universitar de Urgență.
Prin aceeași sentință a fost respinsă și contestația formulată de creditoarea C împotriva măsurii lichidatorului judiciar de respingere a cererii sale de înscriere la masa credală cu o creanță în sumă de 22.386.551,91 D, urmare admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de către lichidatorul judiciar, instanța fondului constatând creanța ca fiind prescrisă.
Pentru a adopta soluția respingerii ca prescrisă a creanței evocată de contestatoarea-creditoare C, prima instanță a reținut în esență că, în susținerea creanței au fost invocate contractele încheiate cu debitoarea, nr.2 din 1977 și nr.3 din anul 1983, și faptul că prin declarația de creanță creditoarea a arătat că a notificat debitoarea prin adresa nr.476/21.10.1992, despre apariția cazului de forță majoră reprezentat de instituirea embargoului asupra armelor și echipamentului militar împotriva statelor din fosta, în aceste condiții rămânând cu producție în stoc în valoare de 22.386.551,91 USD neachitată de către debitoare.
A constatat prima instanță că ultimul demers al creditoarei pentru a obține executarea a fost însă îndeplinit în anul 1991, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani, sens în care a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, prin care nu a fost contestată valabilitatea contractelor intervenite între creditoare și debitoare, ci numai caracterul exigibil al creanței.
Respingerea ca nefondate a contestațiilor la tabelul suplimentar al obligațiilor debitoarei, formulate de către creditoarele Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă, și de Spitalul Universitar de Urgență, a fost adoptată în considerarea dispozițiilor art.41 din Legea nr.85/2006 care nu permit solicitarea de penalități și majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea-contestatoare SC C SA, criticile formulate vizând nelegalitatea hotărârii fiind întemeiate în drept, pe dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006.
Recurenta a solicitat urmare admiterii căii de atac, modificarea sentinței în sensul înscrierii sale la masa credală cu suma de 22.386.551,91 USD, susținând că în cauză prescripția nu poate opera, ținând seama de natura cauzei și de împrejurările care au condus la crearea situației de fapt existentă.
Recurenta a arătat că în mod greșit a fost constatată creanța ca prescrisă, atât timp cât aceasta rezultă din contractele încheiate cu debitoarea, în baza cărora există un raport juridic încă valabil.
În opinia recurentei nu poate opera prescripția dreptului la acțiune, atât timp cât prin prevederile art.27.1 din contractul încheiat între părți, nr.2/1977 - 3/1983, s-a stabilit valabilitatea contractului până la realizarea programului, care însă nu a fost realizat integral, astfel încât părțile implicate se află sub incidența prevederilor contractuale.
A mai menționat recurenta că au fost depuse la dosar contractele indicate, care fac dovada existenței și în prezent a raporturilor juridice dintre C - unul dintre executanții produselor și debitoare, fără însă, ca instanța să țină seama de aceste înscrisuri.
În dovedirea susținerilor recurenta nu a solicitat administrarea de probe.
La termenul de judecată din data de 18.12.2007 Curtea, a dispus suspendarea judecării recursului în baza prevederilor art.242 alin.1 pct.2 pr.civ.
S-a dispus repunerea cauzei pe rol, în baza cererii de redeschidere formulată de recurentă la data de 23.01.2008 întemeiată pe dispozițiile art.245 pct.1 pr.civ. la aceeași dată partea solicitând și judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticii formulate, Curtea va respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Actele și lucrările cauzei relevă faptul că recurenta-creditoare a solicitat prin cererea înregistrată la data de 20.09.2007 în evidența primei instanțe, înscrierea la masa credală a debitoarei-intimate, cu o creanță în sumă de 22.386.551,91 USD, reprezentând valoarea produselor pe care le-a executat pentru debitoarea în faliment, în baza contractelor încheiate între cele două părți purtând numerele 2/1977 și 3/1983.
În dovedirea creanței și a contestației formulată împotriva propunerii lichidatorului judiciar desemnat, în sensul respingerii cererii de înscriere la masa credală, recurenta-creditoare a depus cele două înțelegeri contractuale încheiate cu intimata-debitoare, anexele nr.1 și 2 privind "situația producției neterminată aferentă programului Yu Av. 93 B" și "situația produselor finite aferente programului de execuție avion IAR 93B" (înscrisuri anexate la filele 258-294 dosar fond), precum și copia Ordinului nr.1546/5.06.1992 privind interzicerea importului și exportului având ca destinație Republica și Hotărârea Guvernului României nr.530/27.06.1996 referitoare la abrogarea Hotărârii nr.765/1991 privind interzicerea oricăror livrări de arme și echipament militar către statele din fosta, atașate la filele 295-298 din dosarul de fond.
Susținerea recurentei în sensul existenței în continuare a raporturilor juridice încheiate cu intimata potrivit prevederilor art.27.1 din contractele nr.2/1977 - 3/1983, conform cărora valabilitatea contractului a fost stabilită până la realizarea programului, program încă nerealizat, în opinia Curții, nu poate conduce, astfel cum afirmă partea la neoperarea prescripției dreptului material la acțiune.
Aceste prevederi contractuale, nu conduc la modificarea ori neaplicarea dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, conform cărora termenul general de prescripție este de 3 ani, respectiv ale art.7 din același decret, potrivit căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
De altfel, în cauză, astfel cum a constatat și prima instanță, nu prezintă relevanță juridică prevederile contractelor încheiate între cele două părți, a căror valabilitate nu a fost contestată, ci numai caracterul exigibil al creanței, în considerarea dispozițiilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 cu raportare la art.379 pr.civ.
În prezenta cauză, în fazele procesuale parcurse, creditoarea-recurentă nu a dovedit în nici un mod data producerii mărfurilor al căror preț formează obiectul creanței în litigiu, în raport de care ia naștere dreptul material la acțiune și însăși creanța solicitată a fi înscrisă în tabelul obligațiilor intimatei-debitoare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât măsura interzicerii livrării mărfurilor către statele din fosta, a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr.530/27.06.1996.
Constatând că în cauză nu a fost dovedit în nici un mod că, cererea de înscriere la masa credală a fost formulată cu respectarea termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani instituit prin prevederile art.3 din Decretul nr.167/1956, aplicabil și în materia procedurii insolvenței reglementată prin Legea nr.85/2006, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat, sentința primei instanțe urmând a fi menținută că legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge, ca nefondat recursul formulat recurenta C, împotriva sentinței comerciale nr.3546/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar și intimații-creditori CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC, TRATAMENT AMBULATORIU ȘI MEDICINĂ PREVENTIVĂ, SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte -
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu