Spete contestatie la executare comercial. Decizia 403/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 223/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 403

Ședința publică de la 28 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentele - SRL, - SRL, - O SRL FILIALA A, A, SERV SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 382 din 23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, BRD - SUCURSALA T, BCR SUCURSALA T, PRIMĂRIA COMUNEI, - SA A, AGENȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - P - PRIN SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR T, - SRL, - SRL A, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, SPITALUL JUDEȚEAN T, - NAȚIONALE SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE, - ȘI CANAL SRL A, - SA B, - SRL, BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ B, - ROMANIA SRL B, - SA, - SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, - SA, COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR C, - SA B, - SA, - SRL, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A, - SRL, PRIMĂRIA COMUNEI, - SRL P, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M, - SA A, - SA A, - SRL, DGFP T, - LEASING SA - C, - SA, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METROLOGIE RA B, - SRL A, - SRL, - SRL, - TRANS SRL, - SRL, - SRL, - SRL, ITM T, - SRL B, - SRL, - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL, - SA B SUCURSALA V, G, - MUNTENIA SA, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI, - COM SRL și.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.03.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 28.03.2008, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința comercială nr.382/23.11.2007 a Tribunalului Teleormans -a respins ca nefondată excepția tardivității contestațiilor împotriva proceselor verbale de licitație din data de 22.01.2007 și a actelor de adjudecare, invocată de adjudecatarii - " O " SRL și - "" SRL.

S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei Primăria A în formularea contestației, invocată de aceiași adjudecatari.

Au fost respinse ca inadmisibile contestațiile formulate de - " " SRL împotriva proceselor verbale de licitație din 22.01.2007, respectiv împotriva raportului și planului de distribuire a sumelor depuse de la 27.02.2007.

S-au admis contestațiile formulate de creditorii: Banca Comercială Română - Sucursala T, Primăria, Primăria A, - " Canal" SRL, - " Beton" SRL, - "" SRL împotriva proceselor verbale de licitație încheiate la 22.01.2007 de (fosta - SRL) și a actelor de adjudecare.

S-a constatat nulitatea absolută a proceselor verbale de licitație prin care adjudecatarul - "" SRL a dobândit imobilul situat în comuna, Județul T cu prețul de 600.000 lei fără TVA, procesul-verbal de licitație prin care adjudecatarul - " O " SRL a dobândit imobilul situat în A str.1907, cu prețul de 270.000 lei, fără TVA, respectiv imobilul situat în A,-, cu prețul de 322.000 lei, fără TVA, precum și procesul-verbal de licitație prin care adjudecatarul - " Com" SRL a dobândit imobilul situat în T M, str.-, cu prețul de 140.000 lei, fără TVA.

S-a constatat nulitatea absolută a actelor de adjudecare și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.

S-au admis contestațiile formulate de creditorii: Primăria, BCR - Sucursala teleorman, - " Beton" SRL, - " " SRL și Agenția Domeniilor Statului împotriva raportului și planului de distribuire a sumelor depuse de (- " " SRL) la data de 27.02.2007 și s-a constatat nulitatea absolută a acestora.

S-a respins ca nefondată cererea adjudecatarului - SRL de prelungire a termenului de plată a prețului.

A fost admisă în parte cererea - " Serv" SRL și s-a dispus înscrierea debitoarei - "" SA cu suma de 84.624 lei cu titlu de cheltuieli de procedură.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs - O SRL și - SRL, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță invocând următoarele motive:

Cauza a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.21 pct.4 din Legea nr.85/2006, în ședință publică și nu în Camera de consiliu, fapt de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii judecătorești.

În soluționarea cauzei judecătorul sindic s-a antepronunțat, în raport de conținutul încheierilor de ședință din 18.06.2007 și 12.11.2007, prin care a soluționat aceleași chestiuni.

Judecătorul sindic nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra tuturor excepțiilor invocate, privind inadmisibilitatea contestațiilor formulate împotriva metodei de vânzare prin licitație publică.

În considerarea dispozițiilor art.21 pct.3 din Legea nr.85/2006, soluția de respingere a excepției tardivității contestațiilor depuse de BCR și de la data de 22.02.2007 a primit o soluționare legală.

Respingerea excepției lipsei procesuale active a Primăriei și Primăriei A este contrară legii.

Soluția de admitere a contestațiilor și, pe cale de consecință, a constatării nulității absolute a adjudecării bunurilor la licitația din 22.01.2007 este nelegală și contrară probatoriilor administrate.

Prin decizia comerciale 128/2007, Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a pronunțat asupra cererii de înlocuire a administratorului și nu a lichidatorului judiciar entități juridice distincte, dispozițiile incidente neputând fi aplicate prin extensie decât în limitele expres prevăzute de lege.

Prin decizia menționată s-a constatat starea de conflicte de interese și nu starea incompatibilitate a acestuia, judecătorul sindic confundând aceste noțiuni distincte.

Raportat la momentul adjudecării (22.01.2007), lichidatorul judiciar nu se afla în nici una din cauzele de incompatibilitate sau conflict de interese, soluția invalidării licitației din 22.01.2007 fiind vădit netemeinică și esențial nelegală.

Împotriva sentinței a declarat recurs și creditoarea - Serv SRL, solicitând modificarea sentinței și admiterea cererii de înscriere în tabelul creditorilor astfel cum a fost completată, invocând următoarele:

Sentința este netemeinică și nelegală întrucât judecătorul sindic a admis cererea de înscriere a creanței privind sumele aferente contractului de prestări servicii nr.33/29.03.2006 doar până la data de 28.08.2007 (84.624 lei cheltuieli de procedură).

Pentru diferență, s-a apreciat în mod nelegal că nu este certă creanța, deoarece lichidatorul a restituit facturile primite după denunțarea contractului, fără a se respecta termenul contractual de preaviz.

Efectuarea prestației în aceste condiții a realizat o îmbogățire fără justă cauză a societății debitoare, creanța proprie putând fi încadrată la cheltuielile pentru conservarea și administrarea nâbunurilor din averea debitoarei.

Se solicită înscrierea sumei de 73704,88 lei reprezentând c/valoarea serviciilor prestate și neachitate conform facturii fiscale nr.-/27.09.2007 și facturii fiscale -/11.10.2007 și pentru suma de 103.282,05 lei penalități de întârziere.

În recursul său, intervenientul invocă antepronunțarea cu privire la hotărîrea ce urma să se dea în vederea soluționării contestațiilor menționate, faptul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6 pr.civ), contestația formulată vizând raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele dintre cererile existente la dosar, respectiv contestația - Canal SRL privind raportul și planul de distribuire a sumelor depus la 27.02.2007.

Judecătorul sindic a admis cereri formulate de Primăriile A și lipsite de calitate procesuală activă.

Hotărârea este dată cu încălcarea art.21 alin.4 din Legea nr.85/2006, fiind dată în ședință publică și nu în camera de consiliu.

Hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină (art.304 pct.7 pr.civ.) Nicăieri în motivarea hotărârii nu se face vreo mențiune cu privire la contestațiile admise și dovezile avute în vedere.

Soluția este lipsită de temei legal, judecătorul sindic confundând doi participanți diferiți în procedura insolvenței - administratorul judiciar și lichidatorul. La momentul organizării licitațiilor (22.01.2007) nu mai exista oricum starea de incompatibilitate.

este menținerea proceselor verbale din 6.11. și 21.11.2006 care nu se justifica în situația incompatibilității invocate de instanță.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și - SRL, cerere la care a renunțat ulterior, în temeiul art.246 Cod civil.

Recursurile au fost legal timbrate cu taxele judiciare de timbru legale.

În recurs s-a administrat proba cu acte.

Analizând recursurile formulate în temeiul art.3041pr.civ. Curtea constată și reține următoarele:

Dispozițiile Legii nr.85/2006 se completează â, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă.

Contestațiile formulate de creditorii din procedura insolvenței împotriva proceselor verbale de licitație, pentru lipsa validității acestora din cauza incompatibilității lichidatorului judiciar, chestiune stabilită irevocabil prin decizia comercială nr.128/R/26.01.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, au fost soluționate în baza dispozițiilor art.21 din Legea nr.85/2006 ca fiind contestații împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar și nu în baza dispozițiilor de drept comun ale Codului d e procedură civilă care reglementează contestația la executare.

În această materie, dispozițiile legii insolvenței formând dreptul comun se completează cu dispozițiile din Codul d e procedură civilă și nu invers.

În acest sens s-a și pronunțat judecătorul sindic (fila 10 din sentința comercială nr-382/23.11.2007), care a precizat expres că soluționarea contestațiilor s-a efectuat în lumina dispozițiilor Legii nr.85/2006 și nu a disp. art.401 din Codul d e procedură civilă.

Dispozițiile art.21 alin.4 din Legea nr.85/2006 stabilesc însă că judecarea contestațiilor trebuia efectuată după regulile speciale prevăzute de legiuitor și anume, în camera de consiliu, măsură de excepție de la regula publicității ședinței, a cărei încălcare a produs o vătămare prezumată, în sensul art.105 alin.2 pr.civ. cu consecința nulității sentinței date în aceste condiții.

În această situație,se constată temeinicia recursurilor declarate de - SRL, - O SRL - Filiala A și, care urmează a fi admise,casată sentința recurată și trimisă cauza la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Teleorman - judecător sindic, nemaifiind utilă cercetarea celorlalte motive de recurs. (art.304 pct.5 pr.civ).

În rejudecare, urmează a se avea în vedere apărările și susținerile formulate și la instanța de recurs. În ce privește cadrul procesual, se va avea în vedere că la soluționarea contestațiilor potrivit art.21 din Legea nr.85/2006 se citează doar persoanele interesate în judecarea pricinii, între care se includ însă terții adjudecatari, prin prisma disp. art.7 alin.2 teza I din Legea 85/2006. Instituirea unei proceduri speciale nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere că prin recursul declarat de creditoarea - Serv SRL cu privire la înscrierea parțială a creanței sale în tabel, se invocă motive care ar atrage modificarea hotărârii recurate, în condițiile incidenței motivelor de casare enunțate anterior, se va admite și recursul acesteia, urmând însă a se rejudeca separat, date fiind temeiurile diferite ale contestațiilor.

În baza dispozițiilor art.246 pr.civ. se va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de - SRL.

Admite recursurile declarate de - SRL, - O SRL FILIALA A, A, - SERV SRL, împotriva sentinței comerciale nr.382 din 23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, BRD - SUCURSALA T, BCR SUCURSALA T, PRIMĂRIA COMUNEI, - SA A, AGENȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - P - PRIN SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR T, - SRL, - SRL A, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, SPITALUL JUDEȚEAN T, - NAȚIONALE SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE, - ȘI CANAL SRL A, - SA B, - SRL, BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ B, - ROMANIA SRL B, - SA, - SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, - SA, COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR C, - SA B, - SA, - SRL, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A, - SRL, PRIMĂRIA COMUNEI, - SRL P, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M, - SA A, - SA A, - SRL, DGFP T, - LEASING SA - C, - SA, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METROLOGIE RA B, - SRL A, - SRL, - SRL, - TRANS SRL, - SRL, - SRL, - SRL, ITM T, - SRL B, - SRL, - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL, - SA B SUCURSALA V, G, - MUNTENIA SA, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI, - COM SRL și.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Tribunalul Teleorman - Judecător sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. Jud. -18.04.2008

Tehnored. - 18.04.2008

2 ex.

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 403/2008. Curtea de Apel Bucuresti