Spete contestatie la executare comercial. Sentința 42/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

Nr. în format vechi 314/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Sentința comercială nr.42

Ședința publică de la 04.03.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

GREFIER - -

Pe rol soluționarea cauzei comerciale privind pe contestatoarea B, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, având ca obiect "contestație la executare".

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea prin consilier juridic și intimata prin consilier juridic care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, față de obiectul dedus judecății pune în discuția părților competența materială și teritorială a instanței.

Contestatoarea, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței.

Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției apreciind că prezenta instanță este competentă să soluționeze cauza.

CURTEA

Asupra cererii din cauza de față, deliberând constată că, Baf ormulat contestație la executare în baza art.399 și următoarele Cod procedură civilă împotriva executării silite prin poprire a ordinului AVAS B nr.1720/23.08.2007 prin care s-a dispus înființare de poprire împotriva sa la terțul poprit BANK B - Sucursala B pentru suma de 15.443,24 RON, actualizare debit în cuantum de 5.392 lei reprezentând dividende aferente anului 1994 și 487,4 lei cheltuieli de judecată.

În temeiul art.403 Cod procedură civilă s-a solicitat și suspendarea executării. Contestația s-a înregistrat la Judecătoria Buzău sub nr-.

Contestatoarea arată că, titlurile invocate de AVAS sunt sentința civilă nr.634/25.06.1998 a Tribunalului Buzău, dosar 922/1998 și 4725/16.05.2002 a Judecătoriei Buzău, dosar nr.1566/2002.

Se susține că, intimata a mai declanșat o executare silită în temeiul aceluiași titlu executoriu, respectiv, sentința civilă nr.634/1998 că, a formulat contestație la executare care a fost admisă, sumele stabilite prin sentința nr.4725/2002 fiind plătite de către AVAS.

Prin urmare cererea de executare de față privind actualizarea sumei de 53.920.014 (5.3192) lei, solicitată de AVAS în cuantum de 15.443,24 RON este mult prea mare nerezultând modul de calcul folosit de AVAS sub aspectul indicelui de inflație.

În concluzie, contestatoarea contestă modul de calcul al acestei sume, solicitând proba cu expertiza contabilă.

Cererea a fost timbrată cu suma de 150 lei RON taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei RON timbru judiciar.

Intimata a depus întâmpinare prin care a formulat apărări pe cale de excepție și pe fond.

Pe cale de excepție a invocat și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Buzău în temeiul art.44-45 raportat la art.2 din OUG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001 republicată și modificată susținând că, litigiul este de competența curții de apel d e la sediul sau domiciliul pârâtului.

Altfel intimata arată că nu s-au respectat dispozițiile art.46 din OUG nr.51/1998 privind procedura prealabilă și că potrivit art.82 alin.2 din aceeași ordonanță, executarea silită începută de AVAS continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de debitori.

Pe fond, AVAS arată că, sumele pretinse pe calea executării silite reprezintă actualizarea debitelor în raport de indicele de inflație.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care în esență arată că în speță nu se aplică dispozițiile OUG nr.51/1998 art.2 lit.e cu referire la art.44 și 45 pe aspectul competenței, cum nu se aplică OUG nr.51/1998 nici în privința neîndeplinirii procedurii prealabile.

Pe fond, AVAS nu a prezentat un mod de calcul al actualizării pentru a fi verificat.

Altfel, contestatoarea a achitat debitul și că va face dovada cu înscrisuri.

S-au anexat înscrisuri în copie.

AVAS a depus punct de vedere prin care a reluat cele arătate prin întâmpinare.

Contestatoarea a depus concluzii scrise.

Prin sentința nr.7352/14.12.22007 pronunțată de Judecătoria Buzău - Secția civilă în dosarul nr- s-a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.44-45 cu referire la art.2 din OUG nr.51/1998.

După declinare cauza s-a înregistrat sub nr.314/2008 (număr vechi -) la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială.

La termenul de azi, Curtea față de obiectul cererii introductive de instanță, în temeiul art.158 Cod procedură civilă, verificându-și competența a reținut situația de mai jos.

Art.45 din OUG nr.51/1998 privește "cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de AVAS, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art.38, sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere".

Or, în speță este vorba de o contestație la executare formulată în faza executării silite și nu de o cerere în legătură cu activele bancare preluate de AVAS, contestatoarea neavând pretenții în legătură cu creanța preluată de AVAS și necontestând contractul de credit și contractul de cesiune de creanță.

În fine, OUG nr.51/1998 republicată cuprinde reguli speciale privind executarea silită în cap.10, la art.83 fiind prevăzută posibilitatea pentru debitori de a contesta în justiție măsurile dispuse de AVAS și relevate în ordonanță și că, pot face inclusiv contestație la executare.

Prevederile relevate de capitolul 10 nu fac trimitere la aplicarea prevederilor din capitolul 9 pentru aplicarea acelei proceduri și soluționării contestației la executare.

De altfel, cap.9 se referă la reguli speciale privind soluționarea litigiilor vizând creanțele neperformante preluate de AVAS la datoria publică, instituindu-se o procedură simplificată și o judecată a cererii de urgență și cu precădere.

Așadar premergător fazei de executare silită se lămurește situația creanței printr-o procedură simplificată și apoi se trece la executarea silită reglementată în cap.10 din OUG nr.51/1998 republicată.

Cum această fază nu ține de obținerea titlului executoriu ci de executarea sa, contestația la executare nu urmează procedura de la cap.9 ci, procedura de la cap.10 completată cu regulile de drept comun care permit într-un alt cadru administrarea de probe incluzând după caz și o eventuală expertiză de specialitate ceea ce, nu permite procedura urgentă și simplificată din cap.9 al OUG nr.51/1998 republicată.

Și nu în ultimul rând trebuie avut în vedere și principiul tratamentului egal al părților din proces inclusiv sub aspectul acordării posibilității formulării și administrării tuturor probelor admise de lege printre care și expertiza de specialitate, principiu care este în consens și cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO.

De altfel, executarea silită începută de AVAS continuă pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de debitori fiind un motiv în plus aplicarea procedurii de drept comun (art.82 alin.2 din OUG nr.51/1998).

Deci, contestația la executare nu este asimilată cu "cererile de orice natură" despre care se vorbește în art.9.

De altfel, intimata a apelat la executorii judecătorești, în 2001 când contestatoarea a formulat contestație la executare, soluționată de Judecătoria Buzău în condițiile în care OUG nr.51/1998 era în vigoare (vezi filele 26-29 din dosarul nr-).

În concluzie, Curtea apreciază că, prin cap.8 și 10 din OUG nr.51/1998 se stabilesc reguli speciale privind blocarea conturilor - respectiv executarea silită, reguli care se completează cu normele de drept comun acolo unde legea specială tace.

Ori în privința competenței materiale și teritoriale, legea specială nu trimite la aplicarea cap.9 care se referă numai la regulile speciale privind soluționarea litigiilor în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică.

În concluzie, apreciem incidente în speță dispozițiile art.399 și următoarele Cod procedură civilă, instanța de executare competentă material în soluționarea prezentei contestații la executare fiind judecătoria.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în baza art.158 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

În baza art.20 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată conflict negativ de competență și va trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționarea conflictului ivit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea B și pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în favoarea Judecătoriei Buzău.

Constată conflict negativ de competență și va înainta dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea conflictului ivit.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 12.03.2008

Tehnored. - 13.03.2008

Nr.ex.: 3

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 42/2008. Curtea de Apel Bucuresti