Spete contestatie la executare comercial. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 440
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe recurent și pe intimat - BANCA GENERALĂ DE CREDIT ȘI AGENȚIA N, intimat - BANCA GENERALĂ DE CREDIT ȘI AGENȚIA N PRIN LICHIDATOR, intimat - BANCA GENERALĂ DE CREDIT ȘI AGENȚIA N PRIN LICHIDATOR., intimat "M " I, intimat CASA JUD. DE PENSII I, având ca obiect contestație la executare, împotriva sentinței comerciale numărul 22054/COM din 3 octombrie 2008 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales, avocat.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Apărătorul recurentei precizează, la interpelarea instanței, că alte cereri nu mai are de formulat.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului, avocat arată că, la fond, reclamantei i s-a pus în vedere să semneze cererea de chemare în judecată. La termenul din 26.09.2008, apărătorul ales al reclamantei a depus la dosar delegația prin care era împuternicit a semna cererea de chemare în judecată în baza contractului de asistență juridică încheiat.
Hotărîrea atacată este netemeinică, susține apărătorul recurentei, solicitînd casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată;
Prin sentința comercială nr. 2054/COM/3 octombrie 2008 Tribunalului Iașis -a dispus:
Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată pusă în discuția contradictorie a părților din oficiu de către instanța de judecată.
În temeiul art. 133.pr.civ. anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, domiciliată în mun. I,-, în contradictoriu cu pârâții -Banca Generală de Credit și Promovare SA - Agenția N, prin lichidatorii Business și. Insolvency Specialists, cu sediul în mun. P N,-,.3, SC M SRL(debitor principal), cu sediul în mun. I, str. P-ța - nr. 6, parter, birou nr.2 și Casa Județeană de Pensii I ( terț poprit), cu sediul în mun. I, str. - nr.19, ca nesemnată.
S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții -Banca Generală de Credit și Promovare SA-Agenția N, prin lichidatorii Business services ipurl și. Insolvency Specialists, SC M SRL (debitor principal) și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I (terț poprit ) să dispună anularea formelor de executare începute în baza Titlului executoriu Încheierea nr.284 din 16.12.2003 pronunțată în dosarul nr.16/1998/COM al Tribunalului Iași, suspendarea executării titlului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se susține că a fost angajată răspunderea personală a contestatoarei pentru debitoarea-falită SC SRL pentru suma de - lei vechi la cererea creditorilor DGFP
Sentința de angajare a răspunderii personale a contestatoarei nu poate fi opozabilă și celorlalți creditori ce nu au solicitat angajarea răspunderii personale, creditorul -Banca Generală de Credit și Promovare SA nefiind parte în dosarul nr.17994/2002 al Tribunalului Iași.
Apreciază contestatoarea că în mod greșit s-a reținut prin Încheierea nr. 284 din 16.12.2003 pronunțată în dosarul nr.16/1998/COM al Tribunalului Iași obligarea contestatoarei la plata întregului pasiv al debitoarei falite SC SRL conform Sentinței nr.368/14.02.2003.
În drept au fost invocate prevederile art.399-404, 452-461.pr.civ.
Pârâta -Banca Generală de Credit și Promovare SA Agenția N, prin lichidatorii Business și. Insolvency Specialists, legal citați, a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat existența autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Celelalte părți, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 09.09.2008 instanța a amânat judecata cauzei și a solicitat contestatoarei să semneze cererea de chemare în judecată, iar la termenul de judecată din data de 03.10.2008 a reținut cauza în pronunțare pe excepția nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a nesemnării acesteia.
Analizând excepția nulității cererii de chemare în judecată se constată că aceasta este întemeiată întrucât contestatoarea nu a semnat cererea de chemare în judecată nici măcar la termenul de judecată acordat de instanță în acest scop astfel încât în temeiul art. 133 pr.civ. se va admite excepția și se va anula cererea de chemare în judecată ca nesemnată.
În ceea ce privește cererea avocatului ales al reclamantei de semnare a acțiunii în numele acesteia instanța a constat în ședință publică la termenul de judecată din data de 03.10.2008 că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu de reclamanta și înaintată instanței prin poștă la data de 27.05.2008, iar contractul de asistență juridică a fost semnat la data de 08.09.2008, cu mult timp după introducerea acțiunii, fiind inserată ulterior în contract în scopul eludării excepției invocate de instanță din oficiu și mențiunea redactării și semnării acțiunii în condițiile în care aceasta era și înregistrată pe rolul tribunalului.
De asemenea, contractul de asistență prezentat de avocatul reclamantei prezintă inexactități de natură a crea un echivoc asupra legalității încheierii acestuia motiv pentru care instanța a considerat că obligația de semnare a acțiunii revine reclamantei și nu avocatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs susținând că a solicitat instanței de judecată anularea actelor de executare începute în baza titlului executoriu încheierea nr. 284/16.12.2003 pronunțată în dosarul nr. 16/1998/COM al Tribunalului Iași, suspendarea executării și totodată lămurirea înțelesului întinderii au aplicării titlului executoriu.
La termenul de judecată din data de 09.09.2008 instanța a amânat judecata cauzei și i-a solicitat să semneze cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 03.10.2008 instanța a invocat din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a nesemnării acesteia.
Instanța a reținut faptul că cererea formulată de către apărătorul său de semnare a cererii nu poate fi primită întrucât contractul de asistență juridică a fost încheiat după introducerea cererii de chemare în judecată, considerând că obligația de semnare a acțiunii revine reclamantei, și nu avocatului.
Față de aceste aspecte consideră că instanța de judecată a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de modificare a sentinței civile, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Solicită ca instanța de recurs să rețină următoarele aspecte: La momentul încheierii contractului de asistență juridică cu apărătorul, i-a solicitat acestuia să semneze în numele său cererea de chemare în judecată, întrucât pentru termenul de judecată din data de 03.10.2008 a fost plecată din localitate în interes de serviciu, fiind astfel în imposibilitate să se prezinte în fața instanței pentru a semna cererea de chemare în judecată.
Totodată consideră că instanța de judecată a făcut aprecieri ce nu priveau obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv asupra legalității încheierii contractului de asistență juridică cu Cabinetul de avocat " ".
Astfel, pentru termenul din data de 03.10.2008 apărătorul său a depus la dosar împuternicire avocațială solicitând instanței semnarea cererii de chemare în judecată în numele său, dar instanța a refuzat semnarea cererii de către avocatul său, invocând din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 67 alin. 1 proc. civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar în conformitate cu art. 68 alin. 1 din același cod, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.
Reprezentarea desemnează situația în care o persoană numită reprezentant îndeplinește acte procedurale în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil. Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituție nu este considerată uneori ca având un caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei reprezentate.
O situație specifică reprezentării judiciare este reglementată de art. 69 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia, avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși.
Cum avocatul său a depus la dosarul cauzei împuternicire pentru asistare și reprezentare, precum și împuternicire pentru semnarea cererii de chemare în judecată în numele ei, reprezentând-o în fața instanței de fond, el nu numai că avea dreptul, dar chiar obligația profesională să exercite și să semneze pentru cel reprezentat cererea de chemare în judecată. Actul de procedură săvârșit de avocat (solicitarea de a semna cererea de chemare în judecată) nu trebuia ratificat de parte cât timp exercițiul actului s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege (art. 69 alin. 2 proc.civ.).
Fată de cele susținute, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării cererii de chemare în judecată.
Analizând criticile în raport de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este întemeiat.
În condițiile în care apărătorul contestatoarei fost avocatul acesteia și la judecarea fondului cauzei putea uza de această cale extraordinară de atac în virtutea dispozițiilor art. 68 alin. 1 teza a 2-a și art. 69 alin. 2 Cod procură civilă, semnând cererea formulată.
Se constată însă că în cauză reclamanta i-a dat împuternicire în acest sens apărătorului prin delegația avocațială din 9.09.2008 de asistență și reprezentare (fila 31 dosar). Din moment ce aceasta i-a dat mandat apărătorului de aor eprezenta, noțiunea de reprezentare include șiposibilitatea semnăriicontestației în anulare de față.
Mai mult decât atât, contestatoarea, la data de 26 septembrie 2008 îi dă avocatului mandat și în vederea semnării contestației la executare dacă mai era nevoie (fila 54 dosar fond).
Aceste aspecte nu puteau fi eludate de instanța de fond, dimpotrivă trebuia să le dea eficiența cuvenită, cu atât mai mult cu cât lipsa semnăturii se poate împlini până la sfârșitul judecății, art. 123 (2) Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente recursul se vădește a fi întemeiat, urmând a se admite, a se casa sentința recurată și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia trimiterii vor fi avute în vedere și celelalte critici.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței comerciale nr. 2054/COM din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care casează.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
21.02.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu