Spete contestatie la executare comercial. Sentința 49/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 49
Ședința Publică de la 23.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind pronunțarea în contestația la executare silită formulată de contestatoarea SC SA, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 9.03.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta sentință când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2009 și ulterior, pentru astăzi, 23.03.2009.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 11.06.2008 contestatorul SC SA a formulat contestație la executare împotriva somației de plată nr.4426/23.05.2008 emisă de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se dispună anularea acestei somații de plată.
În motivarea contestației la executare s-a formulat mai întâi, după indicarea temeiurilor de drept aplicabile în cauză, un scurt istoric al raporturilor dintre părți referitoare la executarea contestată.
Astfel, s-a arătat că în baza unor note de fundamentare avizate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției s-au adoptat HG nr.321, 409 și 662 din 1992 prin care s-a reglementat contractarea unor împrumuturi externe de către SC SA, investițiile de realizat prin acestea și beneficiarii finali ai acestor investiții. La acel moment SC SA, societate de comerț exterior, avea statul ca asociat unic iar investițiile priveau tot obiective ale statului care nu avea acces la finanțări, ca și beneficiarii finali pe piața privată externă a creditelor. Practic, SC SA avea rolul de intermediar în obținerea creditelor externe și a încheiat aceste contracte de creditare și de achiziție a unor fabrici la cheie, în nume propriu, cu garantarea restituirii lor de către stat.
Potrivit art.18 din Legea nr.91/1993 răspunderea pentru împrumuturile externe revine beneficiarilor de împrumut. La emiterea garanțiilor Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a insinuat în convențiile de garanții și răspunderea intermediarului, contrar art.18 din Legea nr.91/1993, iar acesta a acceptat în mod forțat, cu atât mai mult cu cât nu se punea problema ca respectivele credite să fie neperformante.
MFP și AVAS tind să atragă și răspunderea intermediarului contestator, deși acesta nu a beneficiat direct de investiții, prin utilizarea unor reglementări ulterioare contractării creditelor, cum ar fi OG nr.29/2002.
SC SA a încheiat cu MFP convențiile de garantare cu participarea și a unora dintre beneficiarii finali, care existau la data acestor convenții, ceilalți înființându-se ulterior și participând la convenții de garantare încheiate cu MFP prin acorduri semnate ulterior. Prin aceste convenții SC SA a fost obligată la plata unui comision de risc. Potrivit Legii nr.91/1993, când SC SA nu plătea o externă o plătea statul care încheia un acord cu acesta privind returnarea plății efectuate de MFP. Acesta a refuzat însă, inițial, încheierea acordurilor, ceea ce a dus la situația neclară privind cuantumul datoriei și debitorii acesteia.
MFP a efectuat plățile ratelor la împrumuturile externe fără a încheia decât parțial acorduri în raport cu acestea. Prin acordurile din 1998 și 1999 s-a convenit eșalonarea datoriei pe o perioadă de 4-5 ani.
În contractul de cesiune dintre MFP și AVAS nu s-a ținut cont de aceste acorduri, deși erau în anexa contractului.
Practic MFP a invocat acordurile doar pentru a susține întreruperea curgerii prescripției extinctive pentru obligațiile de plată exigibile de la data efectuării plății la extern dar nu a recunoscut și că prin acestea s-au stabilit termene de plată încă nescadente.
În plus, acordurile nu prevedeau clauze penale, dar MFP a calculat penalități și majorări de întârziere începând cu data efectuării plății la extern.
Pentru restul ratelor achitate MFP a refuzat să încheie acorduri, deși era obligat legal în acest sens și SC SA i le-a înaintat pentru semnare. În cazul acestor plăți regimul juridic aplicabil este cel specific plății efectuată în numele altuia, pentru obligația de plată intervenind prescripția în termenul de 3 ani, calculat de la data plății. Dar chiar și aceste sume au fost cesionate de AVAS prin contractul de cesiune din 28.06.2002. Ulterior MFP a majorat suma cesionată, invocând un calcul greșit. Practic MFP a ținut seama doar de prevederile convențiilor de garantare iar nu și de acordurile de recuperare semnate.
Penalitățile și majorările de întârziere s-au stabilit de MFP unilateral, deși nu e vorba de o creanță bugetară și nu erau prevăzute de convențiile și acordurile semnate, acestea depășind de mai mult de trei ori valoarea debitului principal, contrar Legii nr.469/09.07.2002 și constituind o îmbogățire fără just temei potrivit art.1087 Cod civil. La realizarea cesiunii către AVAS, MFP nu deținea nici un act legal și anterior acesteia, astfel că trebuia să determine cuantumul debitului împreună cu SC SA. În lipsa acordului SC SA sau a unei hotărâri judecătorești MFP nu putea impune cuantumul debitului.
După cesiune AVAS a încheiat cu SC SA Protocolul nr.26/05.01.2004 în vederea identificării cuantumului obligațiilor de plată pentru fiecare debitor/utilizator final precum și a garanțiilor în raport cu art.18 din Legea nr.91/1993, conform căruia obligația de plată pentru aceste creanțe revine utilizatorilor finali, beneficiari ai împrumutului. De asemenea, AVAS a trecut la executarea utilizatorilor finali, rămasă nefinalizată, și a emis somația de plată nr.-.05.2008, contestată în cauză.
SC SA contestă înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu și, în raport cu art.399 alin.3 Cod procedură civilă invocă și apărări de fond.
Astfel, printr-un prim motiv al contestației, SC SA arată că nu este debitor, această calitate revenind utilizatorilor finali. În raport cu art.18 din Legea nr.91/1993 răspunderea pentru utilizarea împrumuturilor, inclusiv pentru constituirea sumelor necesare rambursării revine beneficiarilor împrumutului, identificați ca utilizatori finali prin protocolul nr.26/05.01.2004. AVAS a instituit titluri de creanță pentru fiecare dintre aceștia, sumele urmărite însumate echivalând cu suma pe care cesionat-o MFP.
Contestatoarea a susținut și că suma pretinsă prin somația de plată nu este certă, lichidă și exigibilă, nu rezultă din titlurile executorii invocate în somație.
Cuantumul debitelor a fost stabilit unilateral de MFP, fără a fi recunoscut de contestatoarea. Titlurile invocate în somație nu justifică suma pretinsă la plată. Astfel, convențiile nu prevăd suma de plată și în consecință nu pot fi asimilate titlurilor executorii.
De altfel, convențiile de credit nici nu mai erau în vigoare la data cesiunii către AVAS.
SC SA a contestat că ar fi debitor solidar alături de utilizatorii finali, cum consideră AVAS. În Protocolul nr.26/05.01.2004 nu se prevede solidaritatea societății contestatoare cu utilizatorii finali. Prevederile art.C3 din protocol nu pot constitui motivarea solidarității în condițiile în care valabilitatea acestora nu mai subzistă, fiind în vigoare doar până la finalizarea procedurilor de valorificare a creanței AVAS față de utilizatorii finali, ceea ce a și intervenit, prin protocoalele încheiate cu fiecare utilizator final, aceștia recunoscând debitul față de AVAS, astfel că nu se mai justifică menținerea în continuare a contestatorului obligat la plată alături de utilizatorii finali.
de eșalonare prevăd obligații de plată care nu concordă cu suma pretinsă prin somația contestată. În plus, la contractarea garanției de stat s-au constituit gajuri pe care AVAS le-a și valorificat, în majoritate iar pentru împrumuturile neperformante răspunderea împrumutatului este limitată la nivelul gajurilor constituite.
AVAS a trecut la executarea silită a utilizatorilor finali.
Împotriva contestatoarei AVAS a invocat drept titluri executorii în primul rând convențiile aferente acordului de împrumut, care și-au încetat însă valabilitatea odată cu plata ultimei rate de credit, neconstituind titluri executorii. Nici prin protocolul nr.26/05.01.2004 nu se stabilește vreo creanță în sarcina SC SA și nici răspunderea solidară a acestuia cu utilizatorii finali. de reeșalonare încheiate între contestator și MFP în 1998-1999 pentru unele debite pot constitui titluri de creanță prin voința părților dar nu cuantifică penalitățile iar soldul rămas de plată în raport cu acestea este de doar 7.073.957 USD. Pentru celelalte rate externe plătite de MFP acesta nu a încheiat acorduri, conform Legii nr.91/1993, astfel că nu deține un titlu.
nr.45921/10.04.1998 și -/15.05.1998 emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 au fost executate și în prezent au rămas fără obiect. De asemenea AVAS execută doar contracte de gaj, fără a exista vreo opoziție din partea SC SA.
În executarea protocolului nr.26/05.01.2004 SC SA a transmis unor utilizatori finali unele bunuri, prin divizare, față de care AVAS a obținut prin instanță ca aceasta să nu îi fie opozabilă. Din moment ce transmiterea bunurilor către utilizatorii finali a rămas valabilă, AVAS nu se poate întoarce împotriva SC SA.
Plățile efectuate de MFP, în locul SC SA pentru restituirea împrumuturilor externe constituie creanțe comerciale iar nu bugetare, pentru care prescripția extinctivă curge de la data fiecărei plăți. Astfel, creanța cesionată de MFP către AVAS se constituie în majoritate din plăți cu privire la care obligația de restituire era prescrisă.
Intimata AVAS a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată.
În acest sens intimata a arătat că prin contractul de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002 încheiat potrivit OUG nr.51/1998 a preluat de la MFP o creanță bugetară față de SC SA, inclusiv garanțiile creanței, potrivit art.3.1 lit.b din contract, care a fost notificat contestatoarei.
Somația contestată reprezintă comunicare de titlu executoriu, conform art.39 din OUG nr.51/1998.
Contrar susținerilor contestatoarei creanța AVAS este certă, lichidă și exigibilă, rezultând din titlurile executorii invocate în somație. Astfel, în contractul de cesiune se precizează expres structura valorii nominale a creanței: rate de capital, dobânzi, majorări, penalități, concesionare.
Creanțele preluate în structura menționată rezultă din convențiile/acordurile de recuperare încheiate de MFP în calitate de garant și beneficiarii împrumuturilor, reprezentând sumele plătite de stat conform garanțiilor pentru împrumuturile externe realizate de SC SA.
Potrivit art.4 din OUG nr.29/2002 convențiile/acordurile de recuperare încheiate de MFP, în calitate de garant, și beneficiarii împrumuturilor externe contractate cu garanția statului constituie titluri constatatoare ale creanțelor cesionate și titluri executorii, de drept, căror executare se face fără efectuarea altor formalități.
Convențiile de garantare încheiate de MFP, în calitate de garant, cu SC SA, în calitate de garantat, unele semnate și de utilizatorii finali, prevăd valoarea împrumutului garantat, obligația garantatului de a achita la scadență împrumutul, iar în caz contrar, efectuarea plății de către garant, obligația garantatului de a plăti acestuia și majorări de întârziere, alte cheltuieli, comisionul la fondul de risc.
În perioada 1997 - 1999 între MFP, contestatoare și unii utilizatori finali s-au încheiat procese-verbale de conciliere și acorduri de eșalonare care fac parte integrantă din convențiile de garanție. Prin acestea nu s-au contestat cuantumul sumelor și termenele de plată. Se prevedea de asemenea și obligația de plată a unor majorări de întârziere potrivit legii, fără a se prevede și cuantumul acestora deoarece nu se cunoștea la acea dată suma restantă la plată.
Ultima de plată la extern a fost scadentă la 19.09.2008.
AVAS a declarat executarea silită împotriva utilizatorilor finali, codebitori ai creditelor externe, potrivit OUG nr.51/1998 iar nu Legii nr.91/1993, ca și în cazul protocolului nr.26/05.01.2004.
SC SA a figurat în contabilitatea AVAS în calitate de debitor pentru întreaga creanță preluată de aceasta de la MFP. În baza convențiilor/acordurilor dintre SC SA și utilizatorii finali, care sunt titluri constatatoare ale creanței, în evidența AVAS au fost înregistrați și acești utilizatori.
O parte din importurile realizate în baza împrumuturilor externe au avut ca beneficiar final chiar contestatoarea iar în cazul celorlalte, utilizatorii finali. Aceasta a încheiat cu ei contracte de comision, de închiriere, în documentele respective prevăzându-se obligația utilizatorilor finali de a vira către contestatoare sumele pentru plățile ratelor la împrumutul extern. Unii dintre utilizatorii finali au încheiat alături de SC SA convenții de garantare, și, pentru a se preveni riscul insolvabilității societăților garantate s-a constituit și un fond de risc, alimentat de acestea.
Prin cererea depusă la dosar la termenul din 27.10.2008 s-au adus următoarele precizări contestației la executare:
Contestatoarea nu este debitor în cauză, deoarece potrivit art.18 din Legea nr.91/1993 debitori sunt utilizatorii finali. Astfel AVAS a instituit titluri executorii împotriva acestora iar în contestațiile la titluri chiar AVAS a invocat dispozițiile art.18 din Legea nr.91/1993. Pentru restul creanței pretinse AVAS nu are titluri și nu își poate exercita drepturile decât asupra bunurilor importate în baza creditelor externe.
Somația de plată asupra contestatoarei este prematură, implicarea SC SA putând interveni doar după încheierea executărilor silite împotriva utilizatorilor finali. În plus, în cazul unui utilizator final, SC SA, contestatoarea a cesionat cu acordul AVAS, pachetul majoritar de acțiuni cu activ și pasiv către un terț, acesta încheind cu AVAS un act referitor la preluarea debitului. În aceeași situație se află și utilizatorii finali SC și.
Contestatoarea a angajat creditele externe în condițiile Legii nr.91/1993 astfel că și-a asumat doar obligația de a obține creditele și a asigura ajungerea instalațiilor la utilizatorii finali, acestora revenindu-le obligația rambursării creditului.
AVAS nu a fost în măsură să prezinte un document din care să rezulte că s-a angajat solidar alături de utilizatorii finali.
Titlurile executorii predate la cesiunea de creanță de MFP către AVAS nu acoperă întreaga creanță, iar pentru diferența de creanță ar trebui să prezinte convenții sau hotărâri judecătorești. rămas de plată în raport cu aceste titluri este de 22.832.522,40 USD, care poate fi recuperat doar de la utilizatorii finali, iar asupra lui mai intervine și prescripția. Creanțele cesionate de MFP și pretinse de AVAS au depășit termenul de 7 ani de la scadență prevăzut de art.13 pct.5 din OUG nr.51/1998, neexistând nici un act de întrerupere a prescripției.
În răspunsul formulat la 17.11.2008 la întâmpinarea AVAS, SC SA a arătat în esență, că AVAS a preluat de la MFP și creanțe nejustificate prin titluri constatatoare prevăzute de OUG nr.29/2002, iar pentru cele preluate cu titlu soldul este de 3.238.257 USD. Unele convenții încheiate cu MFP nu sunt convenții/acorduri de recuperare ci doar convenții cadru, pretabile angajării creditelor și erau valabile doar pe durata acordurilor de împrumut. Debitori sunt doar utilizatorii finali, împrumuturile externe nu au avut niciodată drept beneficiar final direct pe SC SA.
Prin aceeași cerere s-au formulat și precizări la motivele contestației la executare. Astfel, în primul rând s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA, având în vedere că nu este debitor în raport cu art.18 din Legea nr.91/1993. Pe cale de excepție s-a invocat și prescripția extinctivă, în sensul că plățile pretinse în perioada 27.12.1996 - 29.08.2001 în cuantum de 59.532.830,83 USD care includ convenții și acorduri de recuperare, beneficiază de prescripția extinctivă, astfel că nici calculul accesoriilor nu se mai justifică.
Pe fondul cauzei s-a arătat că în limita titlurilor transmise de MFP soldul rămas la plată este de doar 3.238.257 USD, contestatoarei nu i se poate opune nici un act prin care să se probeze că ar fi obligată solidar alături de utilizatorii finali și toți utilizatorii finali au personalitate juridică proprie iar în cazul SC SA singurul unde contestatorul a avut acțiuni, acestea au fost înstrăinate, cu acordul AVAS.
Prin cererea formulată în cauză, la termenul din 15.12.2008, denumită "Precizări la motivele de contestație", în raport cu actele depuse de intimată, contestatoarea a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, faptul că nu este debitor solidar cu utilizatorii finali, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocată de AVAS.
Referitor la prescripția extinctivă, s-a arătat că termenul de 5 ani, calculat de la data nașterii creanței MFP era împlinit la data cesiunii astfel că acesta nu mai era în măsură să cesioneze creanța. De altfel și temeiul de prescripție de 7 ani opozabil AVAS s-a împlinit în raport cu executarea silită începută de AVAS.
De asemenea, s-a mai arătat de către contestatoare că, contractul de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002 este lovit de nulitate. Aceasta deoarece s-au preluat creanțe care nu îndeplineau condițiile OG nr.29/2002, deși doar dispozițiile acestea dădeau dreptul la preluare; s-au preluat alți debitori decât utilizatorii finali și s-au preluat creanțe care erau prescrise la data cesiunii de creanță.
În vederea probării susținerilor pe care le-au formulat astfel cum s-a arătat anterior, ambele părți au depus la dosar înscrisurile la care au făcut referire.
La termenul de judecată din 09.03.2009 intimata AVAS a invocat excepția tardivității formulării la 27.10.2008, 17.11.2008 și la 15.12.2008 a cererilor precizatoare ale contestației la executare, excepție care a fost pusă în discuția părților și cu privire la care Curtea a rămas în pronunțare.
De asemenea, la același termen contestatoarea a arătat că înțelege să nu mai invoce pe cale de excepție aspectele privind prescripția extinctivă și lipsa calității sale procesuale pasive, aceste aspecte precum și cel referitor la nulitatea contractului de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002 reprezentând doar motive ale contestației la executare, iar Curtea a luat act despre acestea.
Inițial SC SA a solicitat încuviințarea administrării probei cu expertiză contabilă dar ulterior a renunțat să mai solicite această probă.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea reține ca fiind neîntemeiate atât excepția tardivității precizărilor la contestația la executare formulate la 27.10.2008, 17.11.2008 și 15.12.2008, formulată de intimată, cât și contestația la executare propriu-zisă.
În ceea ce privește excepția tardivității, la primul termen de judecată stabilit în cauză, 30-.06.2008, s-a admis cererea de amânare a judecății formulată de intimata AVAS în temeiul art.156 Cod procedură civilă, astfel că prima zi de înfățișare la care, în temeiul art.132 alin.1 Cod procedură civilă, există posibilitatea întregirii sau modificării cererii de chemare în judecată, a intervenit la următorul termen de judecată, de la 15.09.2008, când au fost puse în discuție probele solicitate de către părți. Precizările formulate ulterior de către contestatoare, la termenul din 27.10.2008 nu se referă nicidecum la o eventuală întregire sau modificare a petitului cererii, ci vizează exclusiv motivarea contestației la executare. Mai mult, toate aspectele formulate, inclusiv cele care au aparența invocării unor motive noi, cum ar fi acela al prematurității, nu reprezintă decât o reiterare a unor motive de fapt și de drept deja formulate și dezvoltate mai mult sau mai puțin prin cererea de contestație la executare inițială. Practic, sub aspect procesual, relevanța precizărilor în discuție intervine în sensul lămuririi instanței asupra motivelor cererii formulate anterior, în termen, precizările respective neconstituind o întregire sau modificare a cererii, care să justifice invocarea pe cale de excepție a tardivității formulării lor. De altfel, intimata care a cerut amânarea judecății pentru a lua cunoștință despre aceste precizări nu a invocat tardivitatea formulării lor la următorul termen de judecată, din 17.11.2008, în contextul în care dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedură civilă nu sunt de ordine publică, părțile putând accepta tacit chiar și judecata unei completări tardive.
Aceleași concluzii intervin și în legătură cu completarea la precizările ulterioare formulate la termenul din 17.11.2008. Aceasta, cu mențiunea că nu constituie decât o dezvoltare în scopul lămuririi instanței a unor motive inițial formulate în termen, chiar și invocarea de către contestatoare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive în raport cu motivul lipsei calității de debitor al AVAS sau invocarea excepției prescripției extinctive, în raport cu motivul prescripției susținut prin cererea inițială.
De altfel, la termenul din 09.03.2009 contestatoarea a revenit asupra invocării și pe cale de excepție a aspectelor privind lipsa calității procesuale pasive, respectiv, prescripția extinctivă.
De asemenea, Curtea apreciază în sensul concluziilor de mai sus și formularea precizărilor formulate de contestatoare la termenul din 15.12.2008, în cuprinsul cărora se indică expres că privesc motivarea iar nu petitul contestației la executare, că prezintă aspectul unor concluzii în raport cu înscrisurile depuse de intimată la dosar iar aspectul nulității contractului de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002 constituie o dezvoltare a aspectelor în legătură cu încheierea respectivului contract, criticate deja în cererea inițială.
În consecință, ca și acelea formulate la 27.10.2008, și precizările formulate la 17.11.2008 și 15.12.2008 nu justifică invocarea excepției tardivității formulării acestora, excepția invocată de intimată în acest sens fiind neîntemeiată și urmând să fie respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a susținut în primul rând că nu are calitatea de debitor în raport cu AVAS, dar această susținere nu poate fi apreciată ca fiind fondată. Astfel, în raport cu fiecare dintre acordurile de împrumut extern încheiate de SC SA cu împrumutătorii externi, între Ministerul Finanțelor pe de o parte și contestatoare și utilizatorii finali care existau la acel moment pe de altă parte, s-au încheiat convenții de garantare (filele 25-52 la dosar). Prin acestea, ministerul a garantat rambursarea împrumuturilor în sensul plății la extern a sumelor reprezentând rate pe care nu le plătește SC SA, în calitate de garantat, caz în care aceasta din urmă este obligat la plată către garant a sumelor respective. În condițiile în care SC SA nu a achitat ratele la extern, plata fiind realizată de garant, deși în raport cu acordurile de credit inițiale contestatoarea avea calitate de debitor față de împrumutătorul extern, dat fiind că a intervenit cazul în care nu aceasta a rambursat ratele de credit, în raport cu convențiile de garantare plățile fiind efectuate de ministerul garant, SC SA devine debitorul acestuia din urmă. Potrivit cont5ractului de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002 (fila 167 și următoarele din dosar) respectiva creanță a MFP împotriva SC SA a fost preluată de către AVAS, în calitate de creditor.
În cuprinsul convențiilor de garantare se prevedea într-adevăr, rămânerea în vigoare a acestora pe toată perioada de valabilitate a acordurilor de împrumut și încetarea valabilității lor odată cu plata ultimei rate de credit, dar încetarea valabilității prevăzută în clauza respectivă este interpretată de contestatoare într-un sens greșit, potrivit căruia, din moment ce ultima plată a ratelor la extern a intervenit deja, convențiile de garanție nu mai pot fi valabil invocate de către AVAS drept titluri de creanță. Or, sensul real al clauzei este acela că garantarea de către MFP a rambursării creditelor de către contestatoare este în vigoare până al plata ultimei rate, iar în cazul în care aceasta din urmă nu face plata ratelor, potrivit clauzelor convențiilor, devine debitor față de MFP, fără ca obligația de plată către acesta să înceteze odată cu plata ultimei rate.
Prin urmare, contestatoarea are în mod indiscutabil calitatea de debitor în raport cu AVAS, în raport cu înscrisurile la care s-a făcut referire, nefiind cazul să se rețină prevederile art.18 din Legea nr.91/1993 în justificarea lipsei calității procesuale pasive.
Contestatoarea a mai susținut că nu răspunde în mod solidar cu utilizatorii finali ai creditelor față de AVAS. Or, în cazul utilizatorilor finali care existau la acel moment, convențiile de garantare au fost încheiate în calitate de "garantat" de SC SA "în solidar" cu utilizatorii respectivi în calitate de beneficiari ai creditelor, astfel cum rezultă în mod expres din preambulul convențiilor de garantare.
De asemenea, potrivit art.III lit.c pct.3 din protocolul nr.26/05.01.2004 încheiat între AVAS și SC SA, până la finalizarea procedurilor de valorificare a drepturilor AVAS asupra utilizatorilor finali, și a soluționării litigiilor prezente și viitoare cu privire la creanța preluată de AVAS de la MFP, SC SA rămâne în continuare obligat la plata alături de utilizatorii finali, conform celor stabilite prin titlurile constatatoare ale creanței prevăzute la art.3 din protocol (convențiile și acordurile încheiate cu MFP).
Prin urmare, chiar dacă potrivit art.18 din Legea nr.91/1993, se prevedea doar răspunderea utilizatorilor finali pentru constituirea sumelor necesare rambursării creditelor externe, SC SA a încheiat în mod valabil cu MFP și convențiile de garantare prin care și-a asumat față de MFP obligația de plată în mod solidar alături de utilizatorii finali.
Acordul de voință al contestatoarei a intervenit și în actele ulterioare încheiate cu AVAS în același sens, nefăcându-se dovada vreunui demers de înlăturare a valabilității încheierii cu privire la nici unul dintre aceste înscrisuri.
Nu se poate reține că în baza OUG nr.51/1998 AVAS ar fi finalizat executarea silită a aceleiași creanțe împotriva utilizatorilor finali având în vedere calitatea acestora de debitori solidari. Simpla recunoaștere a debitului de către utilizatorii finali prin protocoalele încheiate cu AVAS, nu are relevanță în sensul înlăturării obligației solidare de plată a SC SA, iar referitor la executarea silită împotriva acestora, nu s-a probat de către contestatoare că s-ar fi realizat astfel de către AVAS și suma pretinsă prin somația de plată contestată în cauză, ci doar o parte minoră din totalul creanței.
În raport cu caracterul solidar al obligației de plată a creanței, AVAS este îndreptățită să solicite îndeplinirea acesteia de la oricare dintre debitorii solidari, ordinea pretinsă de contestator în sensul executării silite mai întâi a utilizatorilor finali neavând nici o justificare din punct de vedere legal. Prin urmare nu se poate reține o pretinsă prematuritate a executării silite a SC SA de către AVAS.
Contestatoarea a mai susținut despre creanța pretinsă prin somația de plată contestată că nu este certă, lichidă și exigibilă și nu rezultă din titlurile executorii invocate de AVAS.
Or, convențiile de garantare nici nu avea de ce să indice în cuprinsul lor o sumă anume de plată deoarece aveau în vedere obligația de plată în viitor, în eventualitatea în care SC SA nu va plăti ratele pentru rambursarea creditelor. Clauzele convențiilor de garantare prevăd însă modul de determinare a sumei datorate MFP de către contestatoare în cazul în care nu își îndeplinește obligația de rambursare a creditului, referindu-se expres la capital, dobânzi, majorări de întârziere, penalități, comisionul de risc precum și alte cheltuieli. În ceea ce privește majorările de întârziere, convențiile prevedeau expres calculul acestora la nivelul celor prevăzute de dispozițiile legale pentru neplata impozitelor și taxelor la bugetul de stat.
În contextul în care în derularea contractelor de împrumut MFP iar nu SC SA a achitat ratele la extern, în aplicarea convențiilor de garantare în perioada 1997 - 1999 între MFP pe de o parte și contestatoare și unii dintre utilizatorii finali pe de altă parte, s-au încheiat acorduri de eșalonare și procese-verbale de conciliere, constituind parte integrantă din convențiile de garantare, prin care s-a reglementat modul de plată a sumelor datorate de contestatoare, care nu a contestat cuantumul sumelor menționate a fi datorate și nici prevederea calculării majorărilor de întârziere conform legii. În condițiile în care la acel moment nu se determinase suma datorată nu puteau fi cuantificate nici penalitățile și majorările de întârziere. În acest stadiu privind plata creanței MFP a intervenit contractul de cesiune a acestei creanțe (nr.2/28.06.2002) către AVAS, cesionându-se totodată și toate garanțiile creanței cedate. În actul de cesiune s-a indicat structura creanței precum și titlurile acesteia, în sensul preluării, potrivit dispozițiilor OG nr.29/2002 a unei creanțe rezultând din convențiile de recuperare încheiate între MFP în calitate de garant și beneficiarii împrumuturilor externe.
Potrivit convențiilor de garantare, beneficiar al împrumuturilor externe era considerată și contestatoarea, fără a fi totodată și utilizator final. În conformitate cu dispozițiile art.4 din OG nr.29/2002 convențiile menționate anterior reprezintă titluri constatatoare ale creanței cesionate și constituie de drept titluri executorii, fără efectuarea altor formalități, iar contractul de cesiune a vizat creanța asupra contestatoarei, rezultată din executarea garanțiilor emise de stat pentru împrumuturile externe.
AVAS a inițiat executarea silită împotriva SC SA în raport cu prevederile OUG nr.51/1998. Potrivit art.39 din acest act normativ constituie titluri executorii și actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea creanțelor cesionate. În contractul de cesiune, astfel cum a fost completat prin actele adiționale încheiate, a fost indicată expres suma constituind creanța totală cesionată și structura acesteia.
În evidența AVAS contestatoarea a fost menționată cu întreaga sumă a creanței preluate de la MFP, creanță care potrivit actului de cesiune nu are caracter comercial ci este o creanță bugetară. În baza acordurilor dintre contestatoare și utilizatorii finali, și aceștia din urmă au fost trecuți în evidența AVAS pentru aceeași creanță.
Ulterior cesiunii AVAS a încheiat cu SC SA protocolul nr.26/05.01.2004 în vederea stabilirii pe bază de protocol încheiat între contestatoare și fiecare dintre utilizatorii finali, a creanței defalcate pentru fiecare dintre aceștia. Chiar contestatoarea recunoaște încheierea acelor protocoale și că, însumate, creanțele fiecărui utilizator final sunt echivalente cuantumului total al creanței preluate prin cesiune de către AVAS. Având în vedere și actele menționate anterior rezultă că nu se poate reține susținerea contestatoarei în sensul că cesiunea ar fi lovită de nulitate deoarece încălcându-se dispozițiile OG nr.29/2002 ar fi fost preluate alte creanțe și un alt debitor decât cei reali.
În raport cu sumele reprezentând creanța preluată, în structura și calculul din contractul de cesiune, contestatoarea nu a fost în măsură să probeze propriul calcul invocat în sensul că soldul rămas la plată în limita titlurilor valabile din contractul de cesiune ar fi fost doar de 3.238.257 USD sau, în alt context, de 22.832.522,40 USD. După cum s-a arătat, constituie titluri executorii în favoarea AVAS și alte convenții încheiate cu contestatoarea iar nu numai acordurile de eșalonare încheiate în perioada 1998 - 1999 în raport cu unele dintre convențiile de garantare.
În legătură cu cuantumul majorărilor de întârziere, contestația formulată de SC SA referitor la acest aspect a fost respinsă cu caracter irevocabil (decizia nr.195/22.01.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Protocolul nr.26/05.01.2004 a avut ca obiect reglementarea obligațiilor de plată aferente creanței preluate de AVAS, nefiind în măsură să modifice convențiile de garantare. Aprecierea menționată în cuprinsul acestui act în sensul că obligația de plată revine în primul rând utilizatorilor finali nu este în măsură să determine obligația AVAS de a finaliza mai întâi executarea silită împotriva acestora din urmă pentru a se putea îndrepta și împotriva contestatorului. Aceasta având în vedere că în cuprinsul aceluiași protocol s-a convenit că SC SA rămâne obligată alături de utilizatorii finali, conform convențiilor și acordurilor încheiate cu MFP:
Împotriva utilizatorilor finali AVAS deține și titluri executorii directe, reprezentate de contractele de gaj menționate în somația de plată contestată, dar cuantumul creanței supuse executării nu poate fi limitat la valoarea acestora ci se calculează potrivit convențiilor părților.
Nu sunt fondate nici susținerile contestatoarei privind intervenirea prescripției extinctive în raport cu creanța pretinsă de AVAS. Până la data cesiunii de creanță, prescripția extinctivă nu a intervenit în raport cu creanța bugetară al cărei titular era MFP și termenul de prescripție specific creanțelor de această natură. Prin acordurile încheiate în perioada 1998 - 1999 între părți, debitul a fost recunoscut de contestatoare, cu consecința întreruperii curgerii prescripției, menționându-se expres clauza necontestării în vreun fel a cuantumului sumelor datorate sau a termenelor de plată. De asemenea, în raport cu contractul de cesiune de creanță nr.2/28.06.2002, până la data comunicării somației nr.4426/23.05.2008 nu era împlinit nici termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art.13 din OUG nr.51/1998.
În consecință, având în vedere considerentele reținute, Curtea va respinge excepția tardivității, invocată de intimata AVAS, ca neîntemeiată, precum și contestația la executare, ca neîntemeiată.
De asemenea, în temeiul art.274 Cod procedură civilă Curtea va obliga contestatoarea la plata către intimată a sumei de 67.535,47 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum au fost dovedite potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității, invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea SC SA cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Obligă contestatoarea SC SA la plata către intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a sumei de 67.535,47 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 4
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram
