Spete contestatie la executare comercial. Sentința 68/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 92/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 68

Ședința publică de la 21 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

GREFIER - -

******************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuenții și împotriva sentinței comerciale nr.84/14.08.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială în dosarul nr.1038/2003, în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS și.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 07 mai 2009, 14 mai 2009 și 21 mai 2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față.

La 12 ianuarie 2009, și au solicitat, în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B (numită în continuare ) și, cu domiciliul în municipiul G, jud. G, revizuirea sentinței comerciale nr. 84 din 14 august 2003, pronunțată în dosarul nr. 1038/2003 al Curții de Apel București - Secția a a Comercială.

Cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială și în motivarea acesteia revizuenții au arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor articolelor 129 și 261 Cod procedură civilă, a articolelor 16,21 și 44 din Constituția României, ca și a articolului 6 din

Revizuenții au arătat că, după darea hotărârii, au descoperit un set de acte noi care, dacă ar fi fost cunoscute de instanța de judecată, alta era hotărârea criticată. Sub acest aspect, revizuenții au arătat că înscrisurile nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, în sensul că nu au cunoscut că acestea se află la Camera Notarilor Publici. Au arătat și că aceste înscrisuri nu au fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, deși existau la acea dată, că aveau forță probantă prin ele însele și că sunt determinante, având vocația de a schimba soluția inițială.

Tot privitor la aceste înscrisuri, revizuenții au arătat că se dovedește autentificarea în fals a contractului de garanție imobiliară de către o persoană care avea delegație pentru alt contract de garanție (din 17 aprilie 1999).

A susținut că acest contract de garanție fals nu este transcris în favoarea Băncii Agricole I, că nu are cauză și că este nul de drept (articolul 966 Cod civil), precum și că revizuenții au cerut autentificarea și transcrierea acestui contract (articolul 948 Cod civil) și nici nu s-au prezentat la notar pentru autentificare. Sub acest din urmă aspect, au susținut că, deși semnăturile le aparțin, nu știu cum au ajuns pe acest contract altfel decât prin falsificare.

De asemenea, revizuenții au susținut că acest contract de garanție fals din 17 aprilie 1995 ajuns în (!) contractul de credit prin alt fals, întrucât revizuenții nu sunt parte în contractul de credit nr.120 din 21 martie 1995, iar SC SRL nu putea garanta creditul său cu proprietatea altuia fără a avea acceptul proprietarilor.

În concluzie, revizuenții au susținut că intimata i-a executat silit fără a deține titlu executoriu, astfel cum impun prevederile articolului 372 Cod procedură civilă.

Cererea de revizuire este întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 322 și următoarele Cod procedură civilă.

La 9 februarie 2009,revizuenții, întemeindu-se pe prevederile articolului 322 punctul 7 Cod procedură civilă, au depus la dosar sentința civilă nr. 27 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-.

La 6 februarie 2009, intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, invocând în primul rând excepția tardivității formulării acesteia în temeiul articolului 324 punctul 4 Cod procedură civilă. Sub acest aspect, intimata a susținut că setul de acte noi descoperit se afla la Camera Notarilor Publici, astfel cum arată chiar revizuenții, că înscrisurile nu erau secrete și nici ascunse de vreo parte, accesul la acestea fiind permis persoanelor interesate. Pe cale de consecință, a afirmat intimata, termenul de prescripție (!) de o lună curge din ziua imediat următoare întocmirii lor.

Pe fond, intimata a susținut că nu sunt întrunite cerințele articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui act nou, actul invocat existând la momentul pronunțării hotărârii revizuite, fiind depozitat la Camera Notarilor Publici și posibil fiind semnat chiar de către revizuenți.

Sub același aspect al neîntrunirii cerințelor articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, intimata a susținut că înscrisurile "descoperite" nu sunt secrete și nici nu există în privința lor vreo cauză care să fi făcut imposibilă prezentarea lor, după cum nici nu s-a dovedit că au fost ascunse de vreo parte, accesul la ele fiind permis persoanelor interesate.

Privitor la susținerile despre falsul comis la autentificarea contractului, la nulitatea contractului de garanție potrivit articolului 966 cod civil și la lipsa titlului executoriu prevăzut de articolul 372 Cod procedură civilă, intimata a solicitat înlăturarea lor ca neavând legătură cu revizuirea.

La termenul din 30 aprilie 2009, Curtea a unit cu fondul excepția tardivității formulării cererii de revizuire, reținând că, pentru a se putea pronunța (relativ la motivul prevăzut de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă) cu privire la data la care revizuenții au luat cunoștință de înscrisurile noi, Trebuie să anticipeze calificarea înscrisurilor respective și, astfel, să se antepronunțe supra cel puțin unuia din motivele de revizuire cu încălcarea prevederilor articolului 27 punctul 7 Cod procedură civilă. Acest aspect reiese din încheierea de dezbateri de la 30 aprilie 2009.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, cu respectarea prevederilor articolului 137 Cod procedură civilă, Curtea apreciază excepția tardivității formulării cererii de revizuire, ca neîntemeiată și urmează aor espinge pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac îl constituie sentința comercială nr. 84/2003 a Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, iar revizuirea este întemeiată, astfel cum a precizat revizuentul personal la termenul din 30 aprilie 2009 și cum reiese și din dezvoltarea motivelor prezentei cereri, pe dispozițiile articolului 322 punctele 5 și 7 Cod procedură civilă. Ca atare, problema tardivității formulării acestei căi extraordinare de atac urmează a fi tratată de C în mod diferențiat, în funcție de cele două temeiuri juridice invocate.

Privitor la motivul de revizuire prevăzut de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă, Curtea apreciază excepția tardivității ca neîntemeiată. Dispozițiile articolului 324 alineat 1 punctul 4 teza I Cod procedură civilă prevăd că termenul de o lună curge din ziua când s-a descoperitînscrisurile ce se invocă, ceea ce face inoperante criteriile și calificarea de înscrisnou,deținut de partea potrivnicăsaucare nu a putut fi prezentatde partea revizuentădintr-o împrejurare mai presus de voința acesteia.

Ca atare, la determinarea momentului de la care termenul de decădere (nu de prescripție, cum invocă intimata în întâmpinare) de o lună începe să curgă nu se poate proceda prioritar la verificarea îndeplinirii de către înscrisurile invocate a condițiilor articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât această verificare ține de admisibilitatea căii de atac, ci urmează a fi avut în vedere momentul subiectiv la care partea revizuentă a avut reprezentarea (fie și lipsită de temei) a faptului că a "descoperit" înscrisuri care s-ar putea încadra în dispozițiile legale precitate.

Cum acest din urmă moment este, potrivit susținerilor revizuenților, data de 7 ianuarie 2009, dată care rezultă și din mențiunea conformității cu originalul a contractului de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995 (fila 4 verso a dosarului), Curtea apreciază că prezenta cerere de revizuire întemeiată pe prevederile articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, expediată prin poștă la 9 ianuarie 2009 (fila 37 verso a dosarului), este formulată înăuntrul termenului prevăzut de articolul 324 alineat 1 punctul 4 teza I Cod procedură civilă, astfel că excepția tardivității urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În legătură cu motivul de revizuire prevăzut de articolul 322 punctul 7 Cod procedură civilă, Curtea apreciază excepția de tardivitate ca vădit neîntemeiată. Termenul de formulare a cererii de revizuire este, potrivit articolului 324 alineat 1 punctul 1 teza I Cod procedură civilă, de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive. Cum ultima hotărâre definitivă, în raport de care se invocă potrivnicia, respectiv sentința civilă nr. 848. din 22 ianuarie 2009 Judecătoriei Iașia fost pronunțată la13 zilede la data expedierii prin poștă a cererii de revizuire, calea de atac apare ca prematur formulată sau, dacă se admite că a fost completată la 9 februarie 2009 cu motivul prevăzut de articolul 322 punctul 7 Cod procedură civilă, cererea de revizuire este formulată înăuntrul termenului legal, motiv pentru care excepția tardivității urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor articolului 326 alineat 3 Cod procedură civilă, dezbaterile de la termenul din 30 aprilie 2009 au putut viza exclusiv admisibilitatea cererii de revizuire, în raport de actele și lucrările dosarului, de probele administrate, Curtea a apreciat cererea de revizuire ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr.84 din 14 august 2003, pronunțată în dosarul nr. 1038/2003, Curtea de Apel București - Secția a a Comercială a respins ca nefondate excepțiile invocate de contestatorii debitori (care sunt revizuenții în cauza de față), excepții privitoare la lipsa calității procesuale pasive a - antecesoarea - de a începe executarea silită asupra garanției imobiliare și la prescripție. A respins ca nefondată excepția nedepunerii cauțiunii de către contestatori, invocată de. A respins ca nefondată excepțiile cumpărătorului relative la lipsa calității sale procesuale pasive și la tardivitatea introducerii contestației la executare. A respins contestația la executare silită efectuată de B ca neîntemeiată.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut existența contractului de credit nr. 120 din 11 aprilie 2005, în care se face referire la contractul de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, iar în privința acestui din urmă contract s-a reținut că falsul invocat de contestatori nu este sprijinit în plan probator și că peste situația constatată în mod oficial în contract nu s-au depus probe contrare.

Instanța a reținut și că, pentru dovedirea susținerilor relative la falsul contract de garanție imobiliară, contestatorii au deschisă calea plângerii penale, cu posibilitatea de a solicita revizuirea hotărârii.

În susținerea cererii de revizuire de față s-a depus, cu titlu de înscris nou,un alt exemplar al contractului de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995,revizuenții subliniind in extenso în notele scrise depuse la 6 mai 2009 care sunt diferențele dintre diferitele exemplare ale acestui contract (exemplare depuse de în dosarul de executare, deținute de revizuenți, respectiv aflate în arhiva Comisiei Notarilor Publici). De esența susținerilor celor doi revizuenți este afirmația că diferențele existente între exemplarele aceluiași act, că se referă la autentificarea, la transmiterea, la modul de redactare, la omisiunea unor date, sunt de natură a conduce la concluzia că actul autentificat depus în dosarul nr. 1038/2003 al Curții de Apel București - Secția a a Comercială și avut în vedere la pronunțarea sentinței comerciale nr. 84/2003 este nul.

Această susținere este nefondată. Conform dispozițiilor articolului 1173 alineat 1 Cod civil, actul autentic (cazul contractului de garanție imobiliară aflat în copie la fila 34 vol.I al dosarului nr. 1038/2003) face dovadă deplină față de orice persoană despre dispozițiile și convențiile ce constată. Forța probantă a actului autentic poate fi înlăturată, în condițiile articolului 1173 alineat 2 Cod civil, numai pe calea procedurii falsului, prevăzută de articolul 180 și urm Cod procedură civilă, respectiv pe calea acțiunii penale (astfel cum de altfel revizuenții au și fost informați prin sentința nr. 84/2003).

Prezentarea unui alt exemplar al unui act autentic nu poate conduce la concluzia urmărită de revizuenți și, din acest punct de vedre, înscrisul pe care se întemeiază cererea de față nu este apreciat ca având o forță probantă prin el însuși, de natură a schimba soluția primei instanțe.

Acest înscris nu îndeplinește nici condiția de a fi un înscris nou care revizuenții să nu îl fi putut produce în cursul primei judecăți dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, câtă vreme înscrisul s-a aflat în tot acest interval în arhiva Camerei Notarilor Publici, arhivă la care revizuenții aveau acces și în anul 2003, așa cum au avut acces și în anul 2009.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază ca neîntrunite cerințele articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, revizuirea întemeiată pe acest motiv urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cât privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile articolului 322 punctul 7 Cod procedură civilă, Curtea constată că revizuenții invocă sprijinul acestei afirmații sentința civilă nr.848 din 22 ianuarie 2009 Judecătoriei Iași (filele 65-67 ale dosarului). Prin această sentință, în legătură cu care s-a făcut doar dovada caracterului definitiv, nu și irevocabil, au fost respinse excepțiile invocate de intimații, BANK SA, și și pe fond a fost admisă cererea formulată de contestatorii, și SC SRL. În consecință, contestatorii au fost repuși în situația anterioară efectuării executării silite în dosarul de executare nr. 268/2003 al, în sensul că s-a dispus reintegrarea acestora în imobilul din I, str. -. -, nr.8, -.IV,. 17, jud.

Curtea reține că dispozițiile articolului 322 punctul 7 Cod procedură civilă fac referire la hotărâri potrivnice, dar date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane cu aceeași calitate. Aceste dispoziții legale au fost edictate pentru a proteja o dată în plus puterea de lucru judecat, în spiritul dispozițiilor articolului 1201 Cod civil raportat la articolul 163 Cod procedură civilă și al principiului de drept res judicata pro veritate habetur.

Cât privește cele două hotărâri invocate, Curtea apreciază că acestea nu pot fi apreciate ca potrivnicie în înțelesul articolului 322 punctul 7 Cod procedură civilă, întrucâtnu sunt date în una și aceeași pricină. Astfel, dacă sentința comercială nr. 84/2003 a Curții de Apel București - Secția a Va Comercială a fost dată însoluționarea unei contestații la executare pornită de în temeiul OUG nr.51/1998,sentința civilă nr. 848/2009 a Judecătoriei Iași este dată în soluționarea uneicereri de întoarcere a executăriiformulată și de revizuenții din cauza de față,executarea silită fiind săvârșită de executorul judecătoresc.

Prin urmare, obiectul celor două cereri și cauza acestora diferă,nefiind vorba despre două hotărâri dare în una și aceeași pricină.

Și dacă s-ar fi dovedit existența cazului de revizuire prevăzut de articolul 322 punctul 7 Cod procedură civilă, rezultatul urmărit de revizuenți, respectiv retractarea sentinței comerciale nr. 84/2003 a Curții de Apel București - Secția a a Comercială, nu ar fi putut fi atins, întrucât dispozițiile articolului 327 alin1 teza finală Cod procedură civilă prevăd că în caz de contrarietate de hotărârise anulează cea din urmă hotărâre,în speță, sentința civilă nr. 848/2009 a Judecătoriei Iași.

Toate aceste considerente au format convingerea Curții că în cauză nu subzistă cazurile de revizuire prevăzute de articolul 322 punctul 5 și 7 Cod procedură civilă, astfel că urmează a fi respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de revizuire.

Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenții și, ambii cu domiciliul ales în I,-, Județ I, împotriva sentinței comerciale nr.84/14.08.2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială în dosarul nr.1038/2003, în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1 și, domiciliat în G,-, Județ

Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

6 ex.

23.06.2009

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 68/2009. Curtea de Apel Bucuresti