Spete contestatie la executare comercial. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 821/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.695
Ședința publică de la 9.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în contradictoriu cu intimatele - SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, - SA - prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT, împotriva deciziei comerciale nr.266/28.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea prin consilier juridic - care depune delegație la dosar și intimata - SRL prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că intimata - SA - prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT a depus la dosar concluzii scrise.
Intimata - SRL prin avocat depune note scrise la dosar.
Contestatoarea prin consilier juridic depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fiind anulată de
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatoarea prin consilier juridic susține verbal motivele contestației în anulare dezvoltate în scris, învederând că nu au fost citați conform codului d e procedură civilă, art.7 privește comunicarea actelor de procedură se va face și prin codul d e procedură civilă, conform disp.art. 266 din Lg.95/2006 CNAS este o instituție publică, nu are calitatea de comerciant și pe cale de consecință nu are obligația de a se abona și de a urmări Buletinul procedurilor de insolvență, conform art.6 paragraful I din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil, iar orice justițiabil are dreptul de acces la un tribunal, tratamentul juridic diferențiat sub aspectul citării părților a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, deci instanța de recurs avea obligația de a respecta dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.1137/4.12.2007, solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei comerciale atacate pronunțată de - Secția a VI-a Comercială și să se dispună rejudecarea cauzei în recurs.
Intimata prin avocat, învederează că CNAS a avut o declarație de creanță, că procedura de citare s-a efectuat prin buletinul insolvenței, în cauză sunt incidente disp.art. 7,8 din Lg.85/2006 și nu este incidentă decizia 1137 Curții Constituționale pentru că nu sunt persoane nominalizate în decizie, contestatoarea a fost parte în dosarul de fond și nu se face distincție între comercianți și necomercianți, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială sub nr- din 24.04.2008 petenta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE a formulat în contradictoriu cu intimatele - SA, prin lichidatorul judiciar - - GENERAL EXPERT, - SRL și SECTOR 1 contestația în anulare a deciziei comerciale nr. 266R/28.02.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în recurs.
În motivarea contestației s-a susținut de către petentă că prin decizia atacată s-a soluționat de către instanță recursul declarat de către recurenta - SRL, în calitate de administrator special al debitoarei - SA, în faliment, împotriva sentinței civile nr. 4075 din 31.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, fiind admis recursul și modificată în tot sentința atacată, în sensul admiterii contestației formulată de către - SRL împotriva declarației de creanță formulate de către, instanța dispunând totodată respingerea cererii de înscriere în tabelul de creanțe formulată de.
Temeiul de drept al prezentei contestații în anulare este dat de dispozițiile articolului 317 alineat 1 Cod procedură civilă, datorită faptului că la judecarea recursului a fost dispusă citarea intimatelor CNAS, - - prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT SRL, și SECTOR 1 conform dispozițiilor articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, respectiv prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispozițiile articolului. 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, susține contestatoarea, au fost declarate neconstituțional și nelegal prin Decizia Curții Constituționale nr. 1137/4.12.2007 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.31/15.01.2008, decizii prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile articolului 7 alin 1 din Legea nr.85/2006 sunt contrare articolele 24 și 53 din Constituție în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă.
Așa fiind, instanța de recurs nu a respectat dispozițiile deciziei Curții Constituționale sus menționate, față de care avea obligația să dispună citarea CNAS potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă și nu numai potrivit, având în vedere faptul că intimata contestatoare este instituția publică și nu comerciant.
Prin citarea sa doar conform dispozițiilor articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, nu și conform dispozițiilor codului d e procedură civilă, contestatoarea susține că a fost prejudiciată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, aceasta nefiind comerciant, deci neavând obligația de a se abona și de a urmări Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Simpla existență a unui litigiu în care o instituție publică are calitatea de parte în proces, în contradictoriu cu o altă parte care are calitatea de comerciant în faliment, nu reprezintă un motiv legal pentru care procedura de citare să se facă prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență, astfel încât contestatoarei i s-a încălcat liberul acces la justiție garantat de către articolului. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, implicit dreptul la desfășurarea echitabilă a procesului civil.
În drept, articolului. 317 alineat 1 Cod procedură civilă.
Intimatele - - SA prin lichidator GENERAL EXPERT și - SRL, în calitate de administrator special al debitoarei - SA au depus note scrise, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Contestatoarea nu a solicitat probe în dovedire.
Intimatele au depus la dosar decizia nr. 1137/4.12.2007 a Curții Constituționale.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Recursul declarat de către - SRL în calitate de administrator special al debitoarei - - INTERNAȚIONNAL SA - în faliment - împotriva sentinței comerciale nr. 4075/31.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, SECTOR 1 și - - SA, prin lichidator judiciar General Expert, a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercial sub nr-/14.12.2007, citarea părților atât pentru primul termen de judecată, 31.01.2008, cât și pentru ultimul termen de judecată 28.02.2008, fiind efectuată prin Buletinul Procedurilor de insolvență.
Deși în ședința publică de la 31.01.2008 s-a dispus citarea intimatelor, în continuare, prin Buletinul procedurilor de insolvență, "potrivit articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006" (fila 37), citare care a fost efectuată (fila 40), în realitate, citarea părților pentru judecarea recursului s-a efectuat potrivit dispozițiilor articolului 8 alineat 3, teza a II a din Legea nr.85/2006, care prevede că: "Citarea părților se face prin Buletinul procedurilor de insolvență".
Articolul 8 din Legea nr.85/2006 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic și instanța competentă să o judece, respectiv recursul, competenta judecării revenindu-i curții de apel.
În spiritul principiului celerității judecării cauzelor ce intră sub incidența Legii nr. 85/2006, articolului.8 alineat 3 din lege prevede că citarea părților pentru judecarea recursului se va face prin buletinul procedurilor de insolvență.
Așa fiind, contestatoarea nu a intrat sub incidența dispozițiilor articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, ci a dispozițiilor articolului 8 alineat 3 din legea nr.85/2006, știut fiind că dispozițiile menționate se aplică de drept, în virtutea forței obligatorii imperative, a legii, indiferent dacă instanța de judecată citează sau nu corect textul de lege incident în cauză.
Oricum, și în ipoteza în care s-ar fi efectuat citarea contestatoarei intimate în temeiul dispozițiilor articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006 pentru judecarea recursului, Curtea constată că nu ar fi fost ilegală această citare (prevederea legală vizând citarea părților, prin Buletinul procedurilor de insolvență fiind similară cu dispozițiile articolului 8 alineat 3, ca expresie a aceluiași principiu al celerității procedurilor insolvenței, astfel încât ambele faze procedurale - fond și recurs - sunt guvernate de același reguli de citare și de comunicare a actelor de procedură).
Astfel, contestatoarea nu era parte în procedura insolvenței debitoarei - - SA, în calitate de creditoare, nu de persoană atrasă, împotriva căreia se promovează o acțiune în temeiul Legii nr. 85/2006, iar procedura de citare era ulterioară deschiderii procedurii de citare era ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, contestatoarea fiind prezentă la judecarea cauzei în fond.
Curtea constituțională, prin decizia invocată de către contestatoare, nr. 1137 din 4.12.2007, a apreciat că "Faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, persoanele notificate vor fi citate și li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare. (.) Prevederile articolului. 7 alin 1 din Legea nr.85/2006 își găsesc justificarea în specificul procedurii insolvenței, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii, și apare ca o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor".
Ipoteza reglementată de articolului. 7 alineat 1 din Legea nr. 85/2005 declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională prin decizia nr.1137 din 4.12.2007 este aceea potrivit căreia prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. -, ulterior deschiderii procedurii insolvenței (în exemplu, persoanele care sunt prevăzute de articolului. 138 din lege), se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă".
Indiferent de calitatea contestatoarei de comerciant sau de instituție publică, autonomă", aceasta având calitatea de creditor în cadrul procedurii insolvenței, și nu de persoană (fizică) împotriva căreia s-a promovat o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 (articolului. 138), nu se mai impune citarea acesteia, în faza procesuală a recursului, potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă, ci doar prin Buletinul procedurilor de insolvență, conform articolului 8 alineat 3 coroborat cu articolul 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, ceea ce în fapt s-a efectuat.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, articolului 8 alineat 3 coroborat cu articolului 7 alineat 1 din Legea nr.85/2006, constatând că în speță procedura de citare părți a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii pentru ziua când s-a judecat pricina (recursul împotriva sentinței comerciale nr. 4075/31.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială) decizia comercială nr. 266R/28.02.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, fiind legală, respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în contradictoriu cu intimatele - SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, - SA - prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT, împotriva deciziei comerciale nr.266/28.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială
Președinte -I
Judecător -
-
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica