Spete contestatie la executare comercial. Decizia 697/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 720/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 697

Ședința publică de la 10 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Judecător - -

Grefier -

**************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de creditoarea contestatoare SC SERV SRL B prin lichidator judiciar C în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B -J-, CUI -, prin lichidator judiciar LIDER-LICHIDARE ȘI, împotriva Sentinței comerciale nr.841/26.02.2008 pronunțată de Secția a VII-a comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns lichidatorul recurentei, reprezentat de - cu delegație depusă în dosar și intimata prin lichidator, reprezentat de, cu împuternicire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că nu au fost depuse acte în probatoriu, după care:

Reprezentantul recurentei depune înscrisuri ce sunt depuse și în dosarul de fond, respectiv: Încheierea din 11.12.2007 dată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București, contractul de cesiune de creanță cu nr.1/16.10.2005 încheiat de părțile în litigiu, facturi fiscale, proces-verbal de conciliere din 03.05.2007, balanța de verificare pe una iunie 2006 și bilanțul prescurtat la data de 30.06.2006, borderou corespondență din 07.11.2007, cerere de repunere în termenul limită de depunere a creanței, cerere de admitere a creanței, contestație la măsura lichidatorului judiciar al debitoarei privind îndepărtarea creanței, proces-verbal al adunării creditorilor debitoarei din 14.03.2008, încheierea judecătorului indic din 27.11.2007 dată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.5632/com/2006 și Decizia nr.1.137/04.12.2007 a Curții Constituționale.

Precizează, astfel cum a susținut și la termenul anterior, că data încetării împiedicării de a lua cunoștință de sentința atacată a fost 21.01.2008.

Având cuvântul pe cereri, reprezentanții părților susțin că nu mai au cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile

închise conform art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurenta creditoare contestatoare, prin lichidator judiciar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul repunerii părții în termenul limită de depunere a declarației de creanță, constatarea faptului că această creanță este certă, lichidă și exigibilă și admiterea cererii, cu înscrierea creanței în tabel. Depune concluzii scrise la dosar.

Intimata debitoare, prin lichidator, solicită respingerea recursului și în combaterea acestuia susține că au fost respectate prevederile privind notificarea prin buletinul procedurilor de insolvență, într-un ziar de largă circulație cu lista creditorilor și notificarea conform codului d e procedură civilă a fiecărui creditor în parte; regimul juridic al recurentei nu a fost precizat în dosarul de fond și nu s-a conformat termenului de depunere a cererii de înregistrare a creanței.

Anterior pronunțării sentinței privind închiderea procedurii de faliment a depus ofertă la dosar pentru preluarea atribuțiilor administratorului/lichidatorului judiciar, deci lichidatorul avea cunoștință de deschiderea procedurii de faliment față de debitoare, ba chiar a solicitat și o îndreptare de eroare materială.

Consideră că dispozițiile art.103 Cod procedură civilă nu sunt înfrânte și remarcă faptul că nu s-a făcut dovada împiedicării.

Depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.841 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea creditorului SC SERV SRL, prin lichidator C, de repunere în termenul limită de depunere a declarației de creanță și a fost respinsă ca nefondată contestația creditorului cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul obligațiilor debitorului SC - SRL întocmit de către lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI.

Judecătorul - sindic a reținut că, la 25.01.2008, creditorul SC SERV SRL prin lichidator judiciar C, a formulat o cerere de repunere în termenul limită de depunere a declarației de creanță, iar la 20.02.2008, același creditor a depus la dosar contestație cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul obligațiilor debitorului SC - SRL.

Tribunalul a constatat că lichidatorul judiciar a trimis o notificare în condițiile art.61 alin.3 din lege, respectiv conform codului d e procedură civilă și prin publicarea într-un ziar de largă circulație și în buletinul procedurilor de insolvență privind intrarea debitorului în procedura

falimentului prin procedura simplificată tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit."c" din lege.

În această listă, creditorul este identificat cu sediul în B,-, -.6,.2,.46, sector 4 și nu se face nici o mențiune despre faptul că împotriva acestuia s-a deschis procedura falimentului și a fost desemnat lichidator judiciar C.

Judecătorul - sindic a apreciat că procedura notificării creditorului SC SERV SRL prin lichidator judiciar este considerată îndeplinită prin publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență nr.74388/9.11.2007, fiind vorba despre un creditor care nu a fost identificat în listă.

S-a mai constatat că termenul limită stabilit pentru introducerea declarației de creanță a fost cunoscut de lichidatorul C și în mod direct, nu doar ca urmare a notificării, întrucât acesta a formulat mai multe cereri în dosarul debitoarei astfel încât cererea de înscriere la masa credală a fost depusă cu aproape două luni după termenul stabilit fără a se dovedi că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să depună declarația de creanță în termen.

Întrucât cererea de repunere în termen a fost apreciată ca nefondată, pe cale de consecință s-a respins ca nefondată și contestația creditorului cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul obligațiilor debitorului SC - SRL, întocmit de către lichidatorul judiciar Lider Lichidare și Reorganizare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea contestației, constatarea faptului că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 653.607 lei (RON) și înscrierea acesteia în tabelul obligațiilor debitoarei.

În motivarea recursului, recurenta a prezentat un istoric al creanței sale și a arătat că, aflând întâmplător despre existența dosarului de faliment al debitoarei, a formulat o cerere de repunere în termen în temeiul art.103 Cod procedură civilă, deoarece lichidatorul judiciar al debitoarei nu a considerat că trebuie să notifice și creditoarea recurentă prin lichidator judiciar și la sediul social al acesteia.

Prin aceasta s-au încălcat dispozițiile exprese prevăzute de art.87 pct.5 din Codul d e procedură civilă, iar notificarea nu s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv ar.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, coroborat cu art.87 pct.5 Cod procedură civilă.

Cu privire la motivarea instanței de fond că ar fi decăzuți din dreptul de mai formula cerere de înscriere a creanței în tabelul obligațiilor creditoarei, recurenta a învederat că nu a fost notificată potrivit legii, notificarea făcându-se la sediul social al debitoarei SC SERV SRL și nu prin lichidator judiciar.

Au fost invocate în drept și prevederile art.304 alin.5 Cod procedură civilă, recurenta învederând faptul că instanța de fond nu ar fi trebuit să ia act de nota unui expert care nu fost desemnat în cauză din

moment ce calitatea de a verifica temeinicia creanțelor o are numai lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art.67 alin.1 din Legea nr.85/2006.

În dovedirea motivelor de recurs s-au depus înscrisuri.

Prin concluzii scrise, debitoarea prin lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele aspecte:

La data de 21.01.2008, creditoarea SC SERV SRL prin lichidator judiciar a depus la dosar o cerere de admitere a creanței și înscrierea acesteia în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei cu suma de 653.607 lei, arătând că datoria este probată prin facturi fiscale, contract de cesiune de creanță și procesul verbal încheiat în dat de 3.05.2007.

La data de 20.02.2008, aceeași creditoare, prin lichidator judiciar, a depus la dosarul de fond contestație cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul obligațiilor debitoarei SC - SRL în temeiul art.73 din legea procedurii insolvenței și a invocat și repunerea în termen conform art.103 Cod de procedură civilă.

Curtea constată că, în lista întocmită de debitoare cu privire la obligațiile sale, creditoarea SC SERV SRL este identificată cu adresa sediului său social, fără a se face mențiunea că împotriva acesteia s-a deschis procedura falimentului și că a fost desemnat lichidator C.

Notificarea creditoarei s-a efectuat la sediul său social, fără menționarea lichidatorului, încălcându-se dispozițiile art.87 pct.5 din Codul d e procedură civilă care prevăd că cei supuși reorganizării judiciare și falimentului vor fi citați prin administratorul judiciar ori, după caz, prin lichidatorul judiciar și art.7 alin.3 teza 1 din Legea nr. 85/2006.

Susținerea judecătorului sindic în sensul că recurenta-creditoare, prin lichidator, nu a putut fi identificată în lista prevăzută de art.28 alin.1 lit."c" din Legea nr.85/1006, astfel că procedura notificării va fi considerată îndeplinită prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență nu poate fi primită întrucât nu este în discuție problema unui creditor care nu a putut fi identificat în lista prezentată de debitor, ci a unui creditor identificat în listă, care nu a fost însă notificat conform dispozițiilor legale în vigoare.

Împrejurarea că, în prezent, creditoarea figurează în dosar prin lichidator judiciar, nu schimbă calitatea acesteia de creditor al debitoarei întrucât, prin numirea lichidatorului în cadrul dosarului de faliment este obligatorie numai îndeplinirea formelor procedurale față de creditoare prin intermediul acestuia.

În concluzie, nu se poate reține împrejurarea că această creditoare nu a fost identificată în lista întocmită de debitor, dar este reală susținerea recurentei în sensul încălcării formelor de procedură prevăzute de lege.

Din perspectiva art.73 din Legea nr.85/2006, însă, creanțele și

drepturile de preferință trecute de administratorul/lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe pot fi contestate de debitor, creditori și orice altă persoană interesată, iar contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.

Această dată a fost stabilită prin sentința de deschidere a procedurii la 11.12.2007, iar contestația creditoarei care face obiectul prezentei analize a fost depusă la dosar la 20.02.2008.

Curtea va avea, de asemenea, în vedere și data de 21.01.2008 la care creditoarea a formulat cererea de admitere a creanței în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei.

Examinând cererea de repunere în termen formulată de creditoare, în baza art.103 Cod de procedură civilă, curtea constată că recurenta nu a precizat la fond care este momentul la care a încetat împiedicarea, respectiv care este momentul la care a luat cunoștință despre obligațiile născute ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, dar în recurs a arătat că data încetării împiedicării de a lua cunoștință de sentință a fost data de 21.01.2008.

Această susținere a recurentei este însă contrazisă de actele dosarului, aprecierea judecătorului sindic în sensul că lichidatorul judiciar al creditoarei a cunoscut termenul limită stabilit și în mod direct, nu doar ca urmare a notificării, fiind corectă.

Astfel, prin hotărârea pronunțată în 09.10.2007, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC - SRL, stabilind termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 26.11.2007.

Debitoarea - prin avocat, care funcționa în cadrul C, a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din sentință, arătând că a fost în mod greșit desemnat lichidator LIDER LICHIDARE ȘI, în loc de C, cerere care a fost respinsă de tribunal. De asemenea, același avocat s-a prezentat la dosar și la termenul de judecată din 11.12.2007, pentru administratorul special al debitoarei, iar lichidatorul judiciar Caa vut cunoștință despre cererea debitoarei privind deschiderea procedurii întrucât a depus la dosar oferta de servicii pentru a fi desemnat lichidator.

În consecință, curtea apreciază că termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării a fost depășit, iar partea nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să îndeplinească actul de procedură în termenul legal.

Față de considerentele expuse mai sus, curtea apreciază că, în mod corect, judecătorul sindic a stabilit că cererea de înscriere a creanței în tabelul creditorilor a fost depusă tardiv, această situație regăsindu-se și în ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată și în cadrul contestației depuse la dosar la 20.02.2008.

În consecință, curtea, în baza art.312 Cod de procedură civilă,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare contestatoare SC SERV SRL B prin lichidator judiciar C în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B -J-, CUI -, prin lichidator judiciar LIDER-LICHIDARE ȘI, împotriva Sentinței comerciale nr.841/26.02.2008 pronunțată de Secția a VII-a comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

--- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./16.06.2008

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 697/2008. Curtea de Apel Bucuresti