Spete contestatie la executare comercial. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.7

Ședința publică din 31.01.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra contestației la executare formulată de contestatoarea SC SRL și intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.01.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 24.01.2008 și 31.01.2008, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra cauzei de față;

La data de 23 februarie 2005 la Judecătoria Galațis -a înregistrat sub nr.1943/C/2005 contestația la executare formulată SC SRL în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI solicitându-se anularea procesului-verbal din data de 14.02.2005 întocmit de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.1290/VD/2003 pentru suma de 771.589.691 lei din care 608.673.272 lei cu titlu de actualizare debite și 162.916.419 lei reprezentând onorariu de executare (15.000.000 lei cu titlu de avans achitat de debitoare și 147.916.419 lei diferență onorariu) cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 399 Cod Procedură Civilă, articolului 166 Cod Procedură Civilă.

Prin sentința civilă nr.6798 din 16.12.2005 Judecătoria Galați admite contestația la executare, dispunând anularea procesului-verbal, respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de contestatoare și ia act de renunțarea contestatoarei la susținerea excepției perimării executării.

Pentru a hotărî astfel instanța constată că față de data întocmirii procesului-verbal din 14.02.2005 debitul datorat de contestatoare era achitat încă din 3.11.2003.

S-a mai reținut că în raport de sentința civilă nr.2818/2004 a Judecătoriei Galați, excepția autorității de lucru judecat nu operează față de prezenta cauză, fiind astfel respinsă.

Împotriva sentinței s-a declarat recurs de către intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI înregistrat sub nr.997/C/2006 la Tribunalul Galați - Secția Civilă, care l- admis prin decizia civilă nr.439/28.06.2006, casându-se sentința și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel se reține că în dosarul de executare nu există nici un mod de calcul al sumei actualizate, iar în lipsa unei expertize, care nu ar putea fi administrată în instanța de recurs, nu se poate stabili dacă actualizarea a fost efectuată în mod corect. Ca atare, instanța de recurs neputând face verificările referitoare la cuantumul actual al debitului în lipsa unei expertize, fiind necesară administrarea de probe noi,în baza articolului 312 alin. 3 Cod Procedură Civilă, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- contestatoarea solicitând anularea a două procese verbale încheiate de executorul judecătoresc în dosarul nr.-. Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 976/1.02.2007 a admis contestația și a dispus anularea procesului-verbal din 9.03.2005 încheiat de executorul judecătoresc în dosarul nr. -.

S-a luat act de renunțarea contestatoarei la excepțiile invocate la cererea de suspendare a executării silite.

Împotriva acestei sentințe intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a declarat recurs, înregistrat sub nr- la Tribunalul Galați -Secția Civilă din 30.05.2007, admis prin decizia nr.646/R care a casat sentința, și a dispus trimiterea cauzei la Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru soluționarea în fond a cauzei.

Litigiul s-a înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

Contestatoarea a invocat excepția de necompetență materială, a Curții de APEL BUCUREȘTI în soluționarea cauzei, nefiind aplicabile prevederile OUG nr.51/1998 republicată, titlul executoriu în discuție, nefiind de natura acelor titluri la care să se aplice aceste dispoziții, fapt ce atrage competența materială a Judecătoriei Galați, în raza căreia își află sediul pârâtul.

Analizând excepția invocată, în raport de actele dosarului se rețin următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății reprezentând pretenții- respectiv dividende pentru exercițiul anului financiar 1996 și daune interese moratorii- excede categoria cererilor menționate în articolul 45 din OUG nr. 51/1998, constând într-o contestație la executare formulată în condițiile articolului 399 și următoarele Cod Procedură Civilă. OUG nr.51/1998 nu stabilește o competență specială pentru soluționarea contestațiilor la executare în care este parte.

Se constată că prevederile articolului 45 din OUG nr.51/1998 se referă la cererile și acțiunile introduse pe cale principală, pe când contestația la executare are natura juridică a unei căi de atac prin care se invocă neregularitatea privind executarea silită sau în cazul în care titlul executoriu constă într-o hotărâre judecătorească poate privi și neregularități referitoare la acesta, iar pe de altă parte se constată din coroborarea dispozițiilor articolului 400 alin.1 Cod Procedură Civilă cu articolul 373 alin. 2 Cod Procedură Civilă că judecătoria este competentă să soluționeze contestațiile la executare, dacă printr-o lege specială nu se derogă de la aceste dispoziții. Ori prin OUG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001 modificată prin OUG nr.23/2004 nu se prevede o competență specială de soluționare a contestațiilor la executare în care este parte Articolul 83 prevede că debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de, iar articolul 44 menționează că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Codului d e Procedură Civilă.

Potrivit art. 373 alin. 2 Cod Procedură Civilă - care stabilesc competența în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se efectuează executarea silită.

Prin urmare pentru a anula executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare, instanța competentă este instanța de executare, judecătoria.

Textul articolului 45 din OUG nr.51/1998 nu poate fi interpretat extensiv, în sensul acoperirii tuturor situațiilor ivite în cazul executării pentru ca, în caz contrar, excepția nu ar mai fi de strictă aplicare și interpretare. Legiuitorul a înțeles să instituie o procedură specială privind litigiile ivite numai în legătură cu creanțele neperformante și nu celelalte active ale statului supuse valorificării.

S-a statuat prin decizia nr.700/04.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că, în cazul contractelor neperformante, în măsura în care s-a ales calea executării prin executorii judecătorești ce funcționează în circumscripția judecătorilor competente să soluționeze aspectele legate de executare sunt judecătoriile în raza cărora își desfășoară activitatea executorii judecătorești care au pornit executarea. Ca atare chiar în situația creditelor neperformante, executarea fiind încuviințată la Judecătoria Galați, la cererea executorului judecătoresc din raza judecătoriei, competența materială aparține Judecătoriei Galați.

În raport de considerentele expuse, Curtea apreciază că Judecătoria Galați este competentă să soluționeze cauza, urmând a fi declinată competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. În această situație, Curtea constată ivit conflictul negativ de competență și va înainta dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, conform articolului 21 și următoarele Cod Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența judecării cauzei privind contestația la executare formulată de contestatoarea SC SRL cu sediul în G,-, Județ G și intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1, str. - -, nr. 50, în favoarea Judecătoriei Galați.

Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 31 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.4

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Bucuresti