Spete contestatie la executare comercial. Decizia 747/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 66/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.747
Ședința publică de la 17 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
***************
Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursul formulat de contestatorul în contradictoriu cu intimata creditoare BANCA - CREDIT BANK prin lichidator judiciar audit SRL și intimata debitoare SC SRL- -, prin lichidator judiciar, împotriva Sentinței comerciale nr.4160/05.11.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din 10.06.2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la cererea acestora, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 17 iunie 2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. -.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a fost respinsă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimații BANCA CREDIT BANK prin lichidator AUDIT SRL și SC SRL, prin lichidator SC, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că s-a contestat includerea în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei a creanței CREDIT BANK în valoare de 21.653.752,01 USD, arătându-se că admiterea acesteia se datorează unei erori esențiale și că au fost descoperite titluri hotărâtoare, necunoscute în momentul analizei fondul dreptului de creanță.
Contestatorul a precizat că numai o parte a creanței reprezintă un drept propriu, respectiv suma de 1.465.008,68 USD, iar restul reprezintă un drept de regres de care a uzat garantul BNR care a rambursat către Banca de împrumutul care îi incumbă, ca debit principal creditoarei, în temeiul convenției interbancare.
S-a arătat și că toate tragerile care au avut loc între Banca de și BNR, ulterior lunii mai 1999, au beneficiat de excepția de neexecutare din partea debitoarei.
Prin sentința comercială nr. 2323/18.11.2005, judecătorul sindic a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a contestatorului și a inadmisibilității cererii, iar pe fond a respins contestația.
Prin decizia comercială nr. 1704/18.04.2006 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a comercială a admis recursul contestatorului, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.
În urma rejudecării, prin sentința comercială nr.3108/22.11.2006, judecătorul sindic a respins excepția lipsei calități procesuale active și a admis excepția inadmisibilității contestației, respingând contestația ca inadmisibilă.
Instanța de control judiciar a admis recursul formulat de contestator, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că judecătorul sindic trebuia să soluționeze cauza pe fond, întrucât celelalte aspecte au fost deja lămurite.
Cu ocazia celei de-a doua rejudecări, analizând materialul probator administrat în cauză, judecătorul sindic a reținut următoarele aspecte:
Conform articolului 75 Legea 85/2006 (corespondent al articolului 89 din Legea 64/1995 rep. și modificată prin Legea 104/2004):
"(1) După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, doi sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. "
Tribunalul a reținut că textul de lege menționat reglementează dreptul părților interesate de a contesta tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei numai în ipoteza descoperirii unei împrejurări excepționale de natură să schimbe situația creanțelor înscrise în tabel sub aspectul cuantumului sau caracterului creanței contestate.
În speță contestatorul invocă ca temei al contestației sale titlurile hotărâtoare necunoscute la momentul finalizării tabelului de obligații, respectiv adresa nr.61/13.03.2004 emisă de BNR cu privire la nerespectarea convenției de credit dintre cele două bănci și Hotărârea Secției Comerciale nr.VI-1004/2003 a Tribunalului d e din Luxemburg, care au dus la eroarea esențială reprezentată de înscrierea creanței Credit Bank în tabelul obligațiilor debitoarei.
Analizând adresa nr.61/13.03.2004, instanța a constatat că prin această adresă se transmit o serie de documente solicitate de organele de cercetare penală în plângerea formulată de BNR chiar împotriva contestatorului.
Mai mult, instanța a constatat că încearcă să dea un alt înțeles decât acela ce rezultă explicit din conținutul adresei, nefiind în prezența unei excepții de neexecutare, susținerile acestuia fiind infirmate chiar de plângerea penală formulată de BNR și de hotărârea instanțelor de la Luxemburg.
În ceea ce privește hotărârea Tribunalului d e din Luxemburg ce datează din anul 2003, s-a constatat că prin acesta BNR a fost obligată la plata unei sume de aproximativ 3,5 milioane USD în virtutea calității sale de garant al Credit Bank pentru împrumuturile luate SC SRL, ceea ce face ca acest act să confirme creanța acestei creditoare.
În consecință, aceste înscrisuri nu fac decât să confirme caracterul cert al creanței creditoarei CREDIT BANK, astfel cum a fost înregistrată în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei SC SRL, astfel că tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, contestatorul a formulat recurs, învederând următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cpc) și hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art.304 pct. 7 Cpc).
S-a arătat că esența motivării contestației a constituit-o invocarea excepției de neexecutare, cu consecința imediată a solicitării adresate BNR de sistare imediată a plăților la extern. Excepția are o aplicație specială în dispozițiile art.1364 Cod civil, iar CREDIT BANK și în subsidiar BNR au efectuat rambursarea împrumutului fără a primi documentația completă prevăzută pentru efectuarea tragerilor, executând un contract în afara domeniului său de aplicare și realizând în drept o adevărată plată nedatorată.
Cele două titluri hotărâtoare, necunoscute la data finalizării tabelului de obligații al debitoarei, sunt reprezentate de adresa nr. 61/13.03.2004 a BNR la care este atașată nota BNR și hotărârea Tribunalului d e din Luxemburg.
Prin adresa nr.5918/29.09.1999, CREDIT BANK a notificat Banca di în sensul adoptării deciziei de a stopa orice plată până la primirea documentelor care au stat la baza tragerilor efectuate de Banca di. Excepția de neexecutare, invocată de în 1997, confirmată de BNR în 2000 este recunoscută și acceptată de către însăși CREDIT BANK ca temei al încetării plăților către partenerul extern. Deși CREDIT BANK a avut la dispoziție excepția de neeexecutare derivată din contractul interbancar, nu a invocat-o, iar toate sumele plătite după invocarea excepției de neexecutare îi sunt imputabile, constituind culpa acesteia.
Adresa nr. 61/13.03.2004 - Cabinet Viceguvernator BNR - este esențială deoarece, din conținutul acesteia, rezultă că BNR a hotărât suspendarea plăților în favoarea Banco di în momentul în care s-a ajuns la concluzia că s-a încălcat convenția de credit între cele două bănci. Cu alte cuvinte, excepția de neexecutare a fost găsită întemeiată chiar de garant, iar oprirea plăților la extern are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare în privința culpei în executarea obligațiilor prudențial bancare.
De asemenea, prin nota BNR anexată, se propune amânarea efectuării de către BNR a plății până la clarificarea aspectelor menționate.
În ceea ce privește motivele contestației întemeiate pe hotărârea instanței din Luxemburg, recurentul a arătat că această hotărâre vine să sprijine ideea că excepția de neexecutare a contractului este întemeiată, având în vedere susținerile garantului reținute în considerentele hotărârii Secției comerciale a Tribunalului din Luxemburg.
Dacă excepția de neexecutare a contractului ar fi fost invocată la momentul oportun, mai 1997, CREDIT BANK nu ar mai fi înregistrat declarația de creanță în forma existentă în tabelul final al obligațiilor debitoarei. În ceea ce privește debitoarea, invocarea acestei excepții are ca efect imposibilitatea urmăririi sale pentru orice obligații de plată născute ulterior momentului mai 1997.
În continuare, recurentul a prezentat implicațiile financiare ale excepției de neexecutare.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale recurate și admiterea contestației. S-au invocat în drept și dispozițiile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin precizarea motivelor de recurs din 17.04.2008, recurentul a înțeles să invoce și dispozițiile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă. De asemenea, a invocat nulitatea absolută a contractului de credit nr.178/1995, contract încheiat prin fraudarea legii întrucât în dreptul românesc nu este permisă cesiunea de datorii, lipsit de cauză, nefiind în consecință un titlu executoriu, astfel încât creanța CREDIT BANK nu întrunește cerințele de exigibilitate și certitudine cerute pentru a fi înscrisă în mod valabil în tabelul obligațiilor debitoarei.
În ceea ce privește motivele noi de recurs, curtea constată că recurenta a invocat nulitatea absolută a contractului de credit nr. 178/1995 întrucât în dreptul românesc nu este permisă cesiunea de datorie, orice act juridic prin care părțile convin să transmită latura pasivă a raportului juridic obligațional încălcând ordinea publică și fiind prohibit de legi.
De asemenea, a arătat și că nulitatea intervine ca urmare a lipsei de cauză a contractului de credit, întrucât acest contract s-a încheiat în vederea derulării și finanțării contractului nr. 1/28.06.1994 încheiat între și firma italiană. Potrivit art. 3 din acest din urmă contract, contractul producea efecte sub condiția semnării și intrării în vigoare a acordului de finanțare dintre cumpărător și instituția finanțatoare. Un asemenea acord de finanțare nu a fost semnat niciodată între și BANCO DI. Prin urmare, contractul de livrare de mărfuri, în considerarea căruia s-a semnat contractul de credit nu s-a perfectat niciodată din moment ce condiția suspensivă nu s-a îndeplinit niciodată. Astfel, contractul de credit este lipsit de cauza sa mediată, această cauză fiind derularea și finanțarea contractului de livrare de utilaje pentru complexul, neintrat în vigoare din motivul lipsei acordului de finanțare.
S-a mai invocat, ca motiv nou de recurs și împrejurarea că nu constituie titlu executoriu contractul de credit, acesta fiind încheiat sub imperiul Legii nr. 33/1991, contractele de împrumut bancar dobândind acest caracter numai ulterior, prin Legea nr. 58/1998. Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, recurentul apreciază că creanța CREDIT BANK decurgând din contractul de credit nu era nici certă, nici exigibilă, deoarece, ajunsă la scadență, nu se putea obține intervenția coercitivă a forței publice pentru executarea ei.
În subsidiar, s-a arătat că există o eroare esențială în ceea ce privește cuantumul creanței CREDIT BANK înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, întrucât contractul de credit, nul ca și împrumut, poate fi interpretat cel mult ca o delegație imperfectă. Potrivit art. 1132 Cod civil, delegația este o convenție prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor, alături de el sau în locul lui. Rezultă, deci, că este un nou debitor, dar care se obligă în baza unui nou raport obligațional, de sine stătător. Acest nou raport nu beneficiază însă de garanția BNR, proprie numai primului raport obligațional. Prin urmare, CREDIT BANK nu are dreptul să pretindă delegatului său decât plata efectiv realizată de către el și anume doar suma de 1.465.008,68 USD.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului și a invocat excepția tardivității motivelor noi de recurs formulate de recurent cu depășirea termenului legal, excepție pe care ulterior a denumit-o excepția nulității precizărilor motivelor de recurs.
În susținerea excepției, în esență, a arătat că, potrivit art. 303 Cod de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau în interiorul termenului de recurs, iar conform art. 306, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Față de împrejurarea că precizările motivelor de recurs au fost depuse cu depășirea termenului legal, s-a solicitat constatarea tardivității acestora.
S-a mai învederat că recurentul nu poate și nu trebuie să i se permită ca, în recurs, să pună pentru prima dată în discuție motive noi care nu au fost puse în dezbaterea primei instanțe întrucât s-ar sări peste dezbaterea în fond a respectivelor motive, iar recursul și-ar pierde caracterul de cale de atac de retractare.
Pe fondul cauzei s-a arătat că motivele noi de recurs nu sunt întemeiate, iar contractul de credit nu este nul întrucât convenția menționată nu reglementează nicidecum o cesiune de datorie, obligația CREDIT BANK față de Banco di nestingându-se după încheierea celor două convenții de credit.
Intimata a invocat și excepția autorității de lucru judecat, față de împrejurarea că, în prezenta cauză, se invocă aceleași aspecte referitoare la neîndeplinirea de către creanța CREDIT BANK a condiției certitudinii, lichidității și exigibilității ca și în contestația care a fost respinsă ca nefondată prin sentința comercială, rămasă irevocabilă, nr.3147/8.06.1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția comercială.
Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, curtea urmează aor espinge întrucât între cele două pricini nu există identitate de obiect, părți și cauză, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 1201 Cod civil.
Cu privire la excepția nulității precizărilor motivelor de recurs, curtea reține următoarele aspecte:
Referitor la invocarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă care prevăd cărecursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele,curtea constată că aceste dispoziții nu se referă la soluționarea din oficiu a tuturor aspectelor cauzei, ci numai prin raportare la aspectele invocate de părți în termenul pentru depunerea motivelor de recurs. Instanța constituțională a remarcat că recursul, sub acest aspect, constituie o veritabilă cale de atac devolutivă, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă.
În consecință, nu este suficient ca partea să invoce dispozițiile art. 304 indice 1 în cererea de recurs, ci este necesar ca aceasta să dezvolte criticile pe care înțelege să le formuleze sub toate aspectele înăuntrul termenului stabilit de legiuitor pentru depunerea motivelor de recurs.
În continuare, se va reține că, potrivit dispozițiilor art. 303 Cod de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar recursul a fost motivat prin însăși cererea de recurs, expediată prin poștă la 27.12.2007.
Precizarea motivelor de recurs a fost depusă la dosarul cauzei la data de 17.04.2008.
În raport de termenul stabilit de legiuitor pentru depunerea motivelor de recurs, curtea constată că, în cauză, acest termen a fost depășit, iar dispozițiile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă se referă la toate analizarea cauzei sub toate aspectele invocate în recurs, cu respectarea, desigur, a termenului legal în care se pot formula motivele de recurs, așa cum s-a mai arătat.
Împrejurarea că, în precizări, se invocă și motive care vizează nulitatea absolută a unor acte juridice trebuie examinată prin prisma dispozițiilor art. 306 alineat 2 Cod de procedură civilă, care prevăd că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
În consecință, curtea apreciază că, atât timp cât nesocotirea normelor de ordine publică poate fi invocată oricând de către instanța de control judiciar, aceasta poate fi invocată și de către părți, în tot cursul judecății în recurs.
Prin urmare, precizarea motivelor de recurs referitoare la nulitatea absolută a contractului de credit nu este tardivă și în consecință nulă, acestea putând fi invocate oricând, pe parcursul judecării recursului.
Cu privire, însă, la invocarea lipsei caracterului executoriu al contractului de credit și, în consecință, lipsa caracterului cert și exigibil al creanței, curtea apreciază că acest motiv nu vizează ordinea publică, lipsa caracterului executoriu neatrăgând și nulitatea contractului care, de altfel, sub acest aspect, nici nu este invocată. Mai mult decât atât, legea procedurii insolvenței nici nu condiționează deschiderea procedurii de existența unui titlu executoriu. În consecință, acest motiv de recurs trebuia invocat în cadrul termenului procedural pentru depunerea motivelor de recurs.
Față de cele reținute mai sus, acest motiv nou de recurs este apreciat ca tardiv formulat și în consecință nul conform art. 306 Cod procedură civilă.
Referitor la precizările privind eroarea esențială, legate de nulitatea contractului de împrumut, curtea constată că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a arătat că a existat o eroare esențială care a determinat admiterea creanței în cuantumul arătat în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, iar precizarea este strâns legată de nulitatea contractului de credit invocată, (care poate fi interpretat, în opinai recurentului, cel mult ca o delegație imperfectă) cu privire la care s-a arătat mai sus că nu operează tardivitatea, respectiv nulitatea precizărilor motivelor de recurs.
În consecință, nici această precizare a motivelor de recurs nu este tardivă, respectiv nulă conform art. 306 Cod de procedură civilă.
Față de considerentele expuse mai sus, curtea va constata că motivul nou de recurs prin care se invocă lipsa titlului executoriu și, pe cale de consecință, neîntrunirea condițiilor de certitudine și exigibilitate a creanței, este tardiv formulat, iar precizarea motivelor de recurs sub aceste aspecte este nulă.
În ceea ce privește însă obligația instanței de control judiciar de a cerceta motivele de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 316 Cod de procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice. Rezultă, așadar, că și în recurs se aplică dispozițiile art. 294 din cod care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, curtea constată că, prin precizările motivelor de recurs ( - care nu sunt tardive) se invocă de fapt motive noi ale contestației formulate împotriva tabelului definitiv și temeiuri juridice noi, care nu au făcut obiectul dezbaterii în primă instanță, motive care implică de fapt o cercetare a fondului cauzei sub aceste aspecte pentru prima dată în recurs, cu nerespectarea principiului dublului gard de jurisdicție.
Aceste motive noi nu pot fi asimilate mijloacelor de apărare la care se referă art. 294 alineat 1 teza a II-a Cod de procedură civilă întrucât ele se convertesc într-o veritabilă cerere nouă care nu a fost supusă cenzurii instanței de fond în condițiile în care, cu ocazia judecării cauzei în fond, potrivit art. 129 alin.6 Cod de procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În consecință, prin invocarea unor motive care nu au fost avute în vedere la judecarea cauzei, de către instanța de fond, curtea apreciază că s-ar putea încălca atributul recursului de a reprezenta o cale de atac de reformare a hotărârii care trebuie examinată din perspectiva legalității și temeiniciei raportate la motivele acțiunii invocate de parte.
Totuși, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod de procedură civilă care stabilesc că motivele de recurs de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, față de raționamentul prezentat mai sus, s-ar putea ridica întrebarea cum ar putea instanța de control judiciar să invoce ea însăși motive de recurs de ordine publică care nu au fost avute în vedere la cercetarea cauzei în fond și apoi să stabilească faptul că nu le poate cerceta?
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere împrejurarea că nulitatea invocată are o strânsă legătură cu cauza contestației, curtea apreciază că este totuși necesar să cerceteze precizările motivelor de recurs care nu sunt considerate tardive.
Analizând întreaga cauză sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele din perspectiva dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:
La data de 3.10.1995 între CREDIT BANK și SRL s-a încheiat contractul de credit nr. 177 prin care, urmare a semnării de către CREDIT BANK a convenției de credit de 4.427.907 USD cu BANCO DI INTERNATIONAL SA, a preluat toate obligațiile decurgând din contractul încheiat de CREDIT BANK cu banca italiană și s-a obligat în mod irevocabil față de CREDIT BANK pentru suma de 4.427.907 USD plus dobânzile, comisioanele și spezele aferente.
Prin contractul de credit cu nr.178 încheiat în aceeași zi între aceleași părți SC SRL a preluat toate obligațiile CREDIT BANK care decurgeau din convenția de credit semnată între CREDIT BANK și BANCO DI, obligații care se cifrau la 10.476.522 USD, plus dobânzile, comisioanele și spezele aferente.
Creditele au fost garantate de BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI prin scrisori de garanție irevocabile și necondiționate.
Contestatorul invocă o eroare esențială în înscrierea creanței CREDIT BANK în cuantumul reținut în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, arătând că, dacă garanția irevocabilă și necondiționată acordată de către BNR în favoarea CREDIT BANK a împiedicat garantul să formuleze orice excepții personale derivate din fondul raportului juridic de împrumut, SC a formulat astfel de excepții față de CREDIT BANK SA, iar CREDIT BANK se poate regresa față de numai dacă dovedește temeinicia excepției de neexecutare.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 89 din Legea nr. 64/1995), orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
Contestatorul-recurent nu precizează însă exact la ce se referă eroarea esențială, dar curtea, față de referirile sale la excepția de neexecutare apreciază că eroarea s-ar referi la necenzurarea creanței CREDIT BANK din perspectiva analizării contractului de credit încheiat cu SRL.
Cu privire la aceste aspecte, curtea constată că, deși contestatorul afirmă că excepția de neexecutare a fost invocată încă din anul 1997, SRL nu a contestat tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei, deși ar fi putut invoca aspectele referitoare la excepțiile personale derivate din fondul raportului juridic de împrumut.
Mai mult decât atât, la data de 8.03.2000, SRL, reprezentată chiar de contestatorul, în calitate de director general, recunoaște plățile efectuate de BNR, în calitate de garant și recunoaște că au mai rămas de rambursat la extern sumele de 632.708,15 USD și 3.083.210,20 USD la care se adaugă dobânzile respective aferente garanțiilor.
În consecință, față de actele dosarului, curtea apreciază că nu ne aflăm în prezența unei erori esențiale care a fost descoperită ulterior întocmirii tabelului definitiv al creanțelor debitoarei și care nu a putut fi invocată pe calea contestației la tabel.
În ceea ce privește titlurile hotărâtoare descoperite ulterior și necunoscute la data întocmirii tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei, curtea constată că textul art. 75 din Legea nr. 85/2006 impune ca înscrisurile noi să fie hotărâtoare în ceea ce privește cuantumul creanței și acestea să conducă indubitabil fie la concluzia inexistenței creanței, fie la diminuarea cuantumului acesteia.
Nici unul dintre înscrisurile apreciate de contestatorul -recurent ca "titluri hotărâtoare" nu este însă susceptibil să producă un astfel de efect.
Astfel, adresa nr. 61/13.05.2004 emisă de Cabinetul Viceguvernatorului BNR către DGPMB- Serviciul de Cercetări Penale conține referiri la derularea contractului comercial, la împrejurarea că nu i-a prezentat răspunsuri în termen util și la faptul că BNR a hotărât suspendarea plăților în favoarea BANCO DI în momentul în care a ajuns la concluzia că s-ar fi încălcat convenția de credit între cele două bănci.
În opinia curții, un asemenea înscris nu este de natură a diminua creanța CREDIT BANK, iar ideea acreditată de recurent în sensul că excepția de neexecutare a fost confirmată de BNR nu poate fi primită întrucât adresa nr.61/13.05.2004 nu cuprinde un punct de vedere asupra motivelor încălcării convenției de credit. Pe de altă parte, afirmația în sensul încetării plăților cuprinsă în această adresă nu poate în nici un caz să fie apreciată ca o situație excepțională de natură a modifica fundamental cuantumul creanței CREDIT BANK, atât timp cât afirmă că a invocat excepția de neexecutare încă din anul 1997, dar nu a contestat tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei, deși ar fi putut invoca aspectele referitoare la excepțiile personale derivate din fondul raportului juridic de împrumut la acel moment.
Referitor la Hotărârea ribunalului d e din Luxemburg, în cuprinsul acesteia se reține că, pentru a contracara obligația de plată a sumelor solicitate în proces, BNR a invocat excepția existenței unei fraude. Se mai arată că garanția la prima cerere interzice garantului invocarea excepțiilor care ar aparține debitorului, iar imposibilitatea executării garanției nu poate fi acceptată decât dacă frauda sau abuzul se dovedesc vădite, adică în cazul în care existența acestora nu ridică nici o îndoială. Frauda presupune ca beneficiarul să acționeze astfel încât să obțină o sumă la care de fapt nu are dreptul. Constatând că dovada abuzului sau a fraudei necesită o analiză aprofundată a contractului de bază, cât și o verificare cu privire la buna executare a acestui contract, tribunalul a reținut că acest demers dovedește însă că frauda și abuzul nu sunt vădite și nici de natură a împiedica executarea garanției.
Invocarea de către BNR, în apărare, a existenței unei fraudei nu atribuie însă hotărârii Tribunalului din Luxemburg caracterul de titlu hotărâtor în diminuarea creanței cu care a fost înscrisă CREDIT BANK în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei,
De asemenea, aceasta nu dovedește nici faptul că excepția de neexecutare invocată de este întemeiată, întrucât hotărârea judecătorească pronunțată în străinătate în apel reține faptul că prin certificatul final din data de 16.03.1998 emis de aceasta atestă deplina satisfacție a societății pentru realizarea proiectului și pentru cele mai bune relații comerciale cu SRL, iar certificatul este în contradicție flagrantă cu invocările apelantei în sensul că lanțul de abatoare nu ar fi fost livrat niciodată, de unde rezultă că apelanta a stabilit frauda evidentă pentru a scăpa de angajamentele asumate.
Așa cum s-a mai arătat, chiar debitoarea, în temeiul corespondenței purtată de părți care a fost depusă la dosar putea să conteste creanța CREDIT BANK în momentul întocmirii tabelului obligațiilor debitoarei, opunând creditoarei sale excepția de neexecutare despre care contestatorul-recurent arată că a fost invocată încă din 1997.
În ceea ce privește aprecierea recurentului în sensul că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este insuficient motivată, se observă de către curte că acest motiv de recurs nu este argumentat, iar sentința recurată, examinată din perspectiva art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, conține argumentele pentru care a fost adoptată soluția și analizează titlurile apreciate de recurent ca hotărâtoare, necunoscute la momentul finalizării tabelului de obligații al debitoarei.
Referitor la invocarea de către recurent a nulității contractului de credit, curtea apreciază că și acest motiv de recurs nu este fondat pentru următoarele considerente:
În baza programului agricol pentru România, în anul 1992 CREDIT BANK a încheiat cu Banco di convenții de credite prin care a contractat credite garantate de BNR prin scrisori de garanție.
De acest program a beneficiat și SC SRL care, în 1994, contractat cu furnizorul INDUSTRIAL TEHNOLOGY SRL importul de utilaje pentru SC, în valoare de 10.476.522 USD, precum și pentru fabrica de marmeladă și gemuri Târgoviște, în valoare de 4.427.907 USD în condiții de credit pe o perioadă de 5 ani.
Prin încheierea contractelor de împrumut nr. 177 și 178 din 12995 a preluat toate obligațiile CREDIT BANK care decurgeau din convențiile semnate între CREDIT BANK și Banco di.
De altfel, în cuprinsul contractului a cărui nulitate se invocă, se face mențiunea expresă că respectiva convenție de credit ( - încheiată între CREDIT BANK și Banco di la 15.05.1992) a fost semnată de CREDIT BANK la solicitarea SRL, care este beneficiara importului menționat, iar contractul nr. 178/1995 s-a încheiat având în vedere aceste aspecte.
Prin urmare, curtea constată că relațiile contractuale care decurg din contractul de credit sunt mult mai complexe decât cele prezentate de recurent, fiind vorba în realitate de o relație tripartită de creditare născută între Banco di, CREDIT BANK și, garantată de BNR.
Prin urmare, intenția reală a părților nu a fost aceea de a ceda o datorie, contractul urmând a fi interpretat conform celor arătate mai sus, după regula de interpretare consacrată de art. 977 Cod civil, deci nu după sensul literal al termenilor, ci după intenția comună a părților contractante.
Referitor la lipsa cauzei contractului de creditare nr. 178, invocată de recurent, curtea constată că acest contract s-a încheiat în vederea derulării și finanțării contractului nr. 1/28.06.1994 încheiat între, în calitate de cumpărător și firma italiană, în calitate de vânzător, având ca obiect importul de utilaje agricole pentru.
Recurentul invocă nevalabilitatea unui contract încheiat între debitoare și care nu este opozabil decât părților contractante și în baza căruia și-a exprimat acordul pentru efectuarea tuturor plăților de către Banco di către furnizorul italian.
De altfel, până în prezent, acest aspect al nevalabilității contractului nr. 1/28.06.1994 nu a mai fost invocat, iar din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la fond rezultă că utilajele sosite la în valoare de 2.658.677,22 USD nu au fost montate, iar cererile de plată formulate de furnizorul italian, semnate și de reprezentantul, au stat la baza plăților efectuate de Banca di.
În consecință, susținerea recurentului că nu s-a perfectat niciodată contractul de livrare de mărfuri, în considerarea căruia s-a semnat contractul de credit nr. 178/3.10.1995 între CREDIT BANK și este din moment ce acest contract s-a și executat.
Motivul de recurs referitor la eroarea esențială în ceea ce privește cuantumul creanței CREDIT BANK înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, întrucât contractul de credit, nul ca și împrumut, poate fi interpretat cel mult ca o delegație imperfectă, este apreciat ca nefondat de către curte având în vedere faptul că nici unul dintre motivele de nulitate a contractului de credit invocate de recurent nu poate fi primit, așa cum s-a arătat mai sus, iar acest motiv de recurs este întemeiat pe anumite deducții care decurg din nulitatea contractului nr. 178/1995.
În consecință, față de toate considerentele expuse mai sus, curtea va respinge excepția autorității de lucru judecat, va admite excepția nulității precizărilor la motivele de recurs în care se invocă lipsa titlului executoriu și va constata nulă precizarea motivelor de recurs referitoare la aceste aspecte.
Curtea va respinge excepția nulității cu privire la celelalte precizări ale motivelor de recurs și va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alineat 1Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Admite excepția nulității precizărilor motivelor de recurs referitoare la lipsa caracterului executoriu al contractului de credit și constată nulă precizarea motivelor de recurs referitoare la aceste aspecte.
Respinge excepția nulității celorlalte precizări ale motivelor de recurs.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator în contradictoriu cu intimata creditoare BANCA - CREDIT BANK prin lichidator judiciar AUDIT SRL și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar, împotriva Sentinței comerciale nr.4160/05.11.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.
Ex. 2
20.06.2008
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
