Spete contestatie la executare comercial. Decizia 761/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 717/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 761

Ședința publică de la 20 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B împotriva sentinței comerciale nr. 763 din data de 20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII SA, RATB - RA, - DE CONSTRUCTII -, I. SECTOR 5 și.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta și intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus relațiile solicitate Tribunalului București - Secția a VII a Comercială.

Recurenta prin avocat depune la dosar un set de înscrisuri și copia încheierii de deschidere a procedurii de faliment a debitoarei - SRL.

Recurenta prin avocat solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar dovezi cu privire la cele două dosare suspendate aflate pe rolul Tribunalului București în care părțile au concomitent calitatea atât de creditor cât și de debitor, întrucât creanța nu este certă.

Curtea, constatând că în raport de motivele pentru care s-a respins recurentei excepția dovezile pe care vrea să le depună la dosar nu sunt utile soluționării cauzei, sens în care urmează respinge cererea recurentei.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respingerea excepției tardivității - excepție invocată la fondul cauzei.

CURTEA

Prin sentința nr.763/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a admis excepția tardivității contestațiilor formulate de debitoarea invocată de creditoarea INSTALAȚII

S-au respins astfel ca tardiv formulate contestațiile debitoarei la declarațiile de creanță formulate de creditoarele 93, INSTALAȚII și Sector 5.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut că debitoarea a formulat contestație la tabelul definitiv de creanțe al creditorilor debitoarei care s-a depus și afișat la ușa instanței la data de 23.10.2006, iar contestațiile debitoarei s-au depus la 28.11.2007, deci la un an după afișarea tabelului.

Or, conform dispozițiilor art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006 aceste contestații trebuiau depuse cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin deschiderea procedurii pentru definitivarea tabelului de creanță atât în procedura generală a insolvenței cât și în procedura simplificată a falimentului.

Pentru aceste motive s-a pronunțat sentința de mai sus.

Împotriva sentinței comerciale nr.763/20.02.2008 a declarat recurs debitoarea care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală, arătând în esență că în mod eronat a aplicat instanța de fond dispozițiile art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, în realitate în cauză își au aplicabilitate dispozițiile art.75 din același act normativ deoarece contestația a fost făcută împotriva tabelului definitiv de creanțe, situație în care contestația sa nu este tardivă. pe larg critica adusă atât sentinței cât și întocmirii și înscrierii sumelor în tabelul definitiv de creanțe.

astfel admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței atacate.

Recursul este întemeiat.

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei și a conținutului contestației la tabelul de creanță, Curtea reține că într-adevăr instanța de fond în mod eronat a aplicat în cauză dispozițiile art.73 din Legea nr.85/2006, deoarece contestatoarea a precizat în cererea sa că cere "rectificarea tabelului definitiv al creditorilor".

În atare situație își au aplicabilitate dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2006 care prevăd în mod textual că "după expirarea termenului de depunere a creanțelor prevăzut la art.73 alin.2 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".

Astfel fiind Curtea constată că contestațiile au fost făcute în termen și excepția tardivității invocată de CONSTRUCȚII este neîntemeiată. Ca urmare sentința atacată pronunțată pe excepția tardivității este netemeinică și nelegală.

În consecință Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță care va trebui să analizeze excepțiile în raport de dispozițiile exprese ale art.75 din Legea nr.85/2006.

Văzând și dispozițiile art.315 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta prin LICHIDATOR JUDICIAR MANAGEMENT LICHIDARE B, împotriva sentinței comerciale nr.763/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII SA, -, DE CONSTRUCȚII MONTAJ 93, SECTOR 5 și.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 30.06.2008

Tehnored. - 1.07.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Alecsandrina Rădulescu
Judecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 761/2008. Curtea de Apel Bucuresti