Spete contestatie la executare comercial. Decizia 822/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.822R

Ședința publică de la 20.08.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I - -

JUDECĂTOR 1: Iulia Nicoleta Prelipcean

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare (fostă QUEEN ). împotriva sentinței comerciale nr.448/31.01.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimata-creditoare

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-debitoare prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/18.08.2008, lipsă fiind intimata-creditoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-debitoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 RON.

Recurenta-debitoare, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 RON.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurenta-debitoare prin apărător.

Recurenta-debitoare, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea, acordă cuvântul recurentei-debitoare asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului.

Recurenta-debitoare, prin avocat, învederează faptul că sentința comercială nr.448/31.01.2008 nu a fost comunicată în mod valabil societății debitoare, întrucât comunicarea a fost efectuată față de firma care nu mai exista, fiind schimbată denumirea societății și sediul acesteia încă de la data de 23.03.2007. Mai arată că, această împrejurare a fost învederată instanței de fond, însă schimbarea denumirii nu a operat astfel încât hotărârea a fost pronunțată pe numele vechi al societății debitoare și la sediul vechi al acesteia, din-,.12,.A, parter,.1, sector 1, în loc de-, corp E, sector 2. Față de aceste considerente, apreciază că termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii nu a început să curgă, motiv pentru care solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, fiind vorba de o împrejurare fortuită mai presus de voința părții.

Curtea, deliberând asupra cererii de repunere în termenul de declarare al recursului, reține următoarele: potrivit art.7 din Legea nr.85/2006 comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței se va face prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. În speța de față, la dosarul de fond, fila 220, existând dovada de comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolvență din data de 23.05.2008 a sentinței recurate privind pe debitoarea (fostă QUEEN ) cu sediul din-, corp E, sector 2, așa cum s-a indicat inclusiv în cererea de recurs. Astfel, Curtea, apreciază nefondată cererea de repunere în termenul de declarare al recursului motiv pentru care o respinge și invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului, acordând cuvântul asupra acestei excepții.

Recurenta-debitoare, prin avocat, solicită respingerea excepției.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr-, creditoarea a chemat în judecată pe debitoarea QUEEN, solicitând deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei motivat de faptul că aceasta se află în imposibilitate de a plăti o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 130.584 lei.

Prin sentința comercială nr.448/31.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, pronunțată în dosarul - s-a admis cererea formulată de creditoarea iar în baza art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei QUEEN

Împotriva sentinței comerciale nr.448/31.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs debitoarea QUEEN, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 10.07.2008.

În ședința publică din data de 20.08.2008 s-a invocat excepția tardivității recursului în raport de disp. art.8 (2) din Legea nr.85/2006.

Analizând cu prioritate excepția invocată conform art.137 pr.civ. Curtea constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.8 (2) din Legea nr.85/2006 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

În speța de față comunicarea hotărârii s-a făcut prin Buletinul Procedurii de Insolvență (în temeiul art.7 (1) din Legea nr.85/2006), la data de 23.05.2008 fapt ce rezultă din dovada privind îndeplinirea procedurii de publicitate aflată la fila 220 dosar fond. De la data de 23.05.2008 a început să curgă termenul de 10 zile prev. de art.8 din Legea nr.85/2006, iar recurenta (fostă QUENN ) a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr.448/31.01.2008 la data de 01.07.2008, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legea specială, motiv pentru care în temeiul art.137 pr.civ. Curtea, va admite excepția tardivității recursului iar în baza art.312, art.303 pr.civ. rap. la art.8 (2) din Legea nr.85/2006 va dispune respingerea recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității declarării recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-debitoare (fostă QUEEN ). împotriva sentinței comerciale nr.448/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2008.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Elena

I

Grefier

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte -

Președinte:Iulia Nicoleta Prelipcean
Judecători:Iulia Nicoleta Prelipcean, Viorica Trestianu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 822/2008. Curtea de Apel Bucuresti