Spete dizolvare firma. Decizia 1099/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1099
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL prin reprezentant, împotriva sentinței nr. 921 din data de 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SRL prin reprezentant, lipsind intimatul reclamant ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
reprezentantul recurentei pârâte, solicită anularea sentinței de dizolvare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 14 mai 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu SC SRL să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.
Prin sentința nr.921 din 9 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva pârâtei SC SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP D și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul a dispus dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL.
Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului, respectiv confirmarea nr.A- din 16.06.2009 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, însă recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2009.
Cum sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă și ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2007 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL prin reprezentant, cu sediul în C,-, județul D, împotriva sentinței nr. 921 din data de 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința nr. 921 din data de 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-.
Respinge sesizarea ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud.
jud. Fond
tehnoredactat /3ex./6 octombrie 2009
05 Octombrie 2009
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Carmen Popescu