Spete dizolvare firma. Decizia 1112/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1112
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină
GREFIER - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtă SC COM SRL, împotriva sentinței nr. 2532 din data de 9 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC COM SRL prin avocat, lipsind intimatul reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost declarat în termen legal.
Avocat pentru recurenta pârâtă depune dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța nr. -/26.09.2008 și dovada depunerii situațiilor financiare pentru exercițiul financiar 2005.
Solicită repunerea în termenul de recurs menționând faptul că reprezentantul societății a fost plecat în străinătate astfel că pe perioada desfășurării procesului nu a avut posibilitatea studierii dosarului.
Consideră că dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 privind publicarea hotărârii tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea contravin jurisprudenței CEDO invocând în motivarea acestei susțineri și Hotărârea CEDO Cauza Rotaru împotriva României.
Arată că legea nu prevede în ce termen trebuie efectuată publicitatea în și de aici imposibilitatea identificării datei la care a fost publicată în în vederea exercitării unei căi de atac.
Curtea, admite cererea de repunere în termenul de recurs și constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă precizează că s-au depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar 2005.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.04.2007, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea SC COM SRL.
În motivarea cererii s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005 și că, potrivit art. 237(1) lit. din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
Prin sentința nr.2532 din 09 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva pârâtei SC COM SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate.
Publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea pe site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prev. de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC - au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anului2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC COM SRL.
Recurenta susține că mai înainte de a se pronunța dizolvarea societății, a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații, așa cum reiese din nota telefonică de la ONRC - ORC de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ, din data de 17 ianuarie 2008. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2005 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat potrivit art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art.6 alin. 1 și art.7 alin. 2 din Legea nr.26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtă SC COM SRL, cu sediul în C,-, județul D și sediul procesual ales în C, -opa,.1,.15, județul D împotriva sentinței nr. 2532 din data de 9 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința nr. 2532 din data de 9 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr- în sensul că respinge sesizarea ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud.
Jud. Fond
LP/4ex./24.10.08
16 Octombrie 2008
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină