Spete dizolvare firma. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 132/C/2009-

Ședința publică din 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta pârâtă. cu sediul în O, B-dul. -, nr. 6, -. 47, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamantulOFICIUL NAȚIONAL al REGISTRULUI COMERȚULUI, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, jud.B, reprezentat prin, împotriva sentinței nr. 386/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect dizolvare societate(registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă administratorul societății recurente, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța seria - nr. - din 02.04.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

CURTEA DE APEL

DELIBERÎND:

Constată că prin sentința nr. 386/09.10.2008 Tribunalul Bihora admis acțiunea comerciala formulata de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, în nume propriu și în reprezentarea OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în O, B-dul. -, nr. 6, -. 47, județul B, și în consecință a dispus dizolvarea societății O, pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale aferente anilor 2006, 2005 și 2004, efectuarea cuvenitele mențiuni în registrul comerțului, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, conform dispozițiilor art. 237 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond reținut următoarele:

Potrivit listingului general si special anexat la dosarul cauzei, (fila nr. 3 ) rezultă că, sub aspectul stării de firmă, societatea pârâtă figurează cu bilanțul anual nedepus la registrul comerțului pe anul 2006, 2005 și 2004.

In conformitate cu prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată cu modificările introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "La cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: - b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la registrul comerțului;"

În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea contabilității nr.82/1991, "(1) Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale. obiectul publicării situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Aceste prevederi se aplică și sucursalelor înregistrate în România, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum si societăților-mamă care întocmesc situații financiare consolidate.

(2) Acționarii si angajații unei societăți au dreptul să se informeze în legătură cu situațiile financiare anuale la sediul social al societății sau al societății-mamă, fără nici o discriminare.

(3) Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani.

(4) In caz de încetare a activității persoanelor prevăzute la art. 1, situațiile financiare anuale, precum si registrele si celelalte documente la care se referă art. 24 se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie."

Potrivit art.29 alin.1 lit. a și b din Legea nr. 82/1991 republicată, termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale la direcția generală a finanțelor publice este de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar și se referă la persoanele juridice care aplică reglementări contabile conform cu Internaționale de Financiară, iar în cazul persoanelor juridice care nu îndeplinesc criteriile anterior menționate, precum și în cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial (art. 26 alin. 4 și 6 din 82/1991), termenul de depunere a situațiilor financiare este de 120 zile de la încheierea exercițiului financiar, care de regulă coincide cu data de 31 decembrie a fiecărui an.

Cum societatea pârâtă, deși legal citată, nu a prezentat probe judiciare în sensul îndeplinirii obligației legale de depunere a situațiilor financiare anuale la Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. B din Legea nr. 31/1990 republicată, instanța a admis acțiunea ca fiind fondată și în consecință, a dispus dizolvarea societății pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale aferente anilor 2006, 2005 și 2004.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâta L cu sediul în O, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ORC.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta L, ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor /asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul - verbal al adunării.

Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și ONRC,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit."b" societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.".

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Legiuitorul nu a prevăzut însă o sancțiune de drept, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare la cererea oricărei persoane interesate și a ONRC, iar în speță, recurenta a depus la data de 13.01.2009, la ORC B, situațiile financiare pe anii 2004,2005 și 2006.

De asemenea, la punctul VIII din cerea de depunere situații financiare anuale, referentul ORC de pe lângă Tribunalul Bihora confirmat că s-au depus situațiile financiare ale L, pentru exercițiul financiar 2004, 2005 și 2006, depuse la dosar, filele 3,4,5.

În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta L împotriva sentinței nr. 386/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului B împotriva pârâtei având ca obiect dizolvarea societății pârâte.

În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, instanța va dispune comunicarea prezentei decizii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITEca fondat recursul declarat de împotriva sentinței nr. 386/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:

Respinge acțiunea comercială formulată de reclamantulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUIcu sediul în B,-, sector 3 - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu pârâta

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Dată în ședința publică din 2 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.M/07.04.2009

Jud fond

Dact./07.04.2009

1 com/orc

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Boța Marilena, Filimon Marcela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Oradea