Spete dizolvare firma. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 139
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL Apele Vii, cu sediul în localitatea Apele Vii, județul D, împotriva sentinței nr. 3212/29.05.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul D, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 pr.civ. după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 3 mai 2005, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu SC SRL Apele Vii, să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit. b din Legea 31/1990, art. 28 și art. 34 din Legea 82/1991, art. 2 din 917/2005.
Prin sentința nr. 3212 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva pârâtei SC SRL Apele Vii, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP D și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolj a reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL Apele Vii.
Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2005, respectiv factura chitanță nr. -/09.05.2007.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2007, mai înainte de pronunțarea dizolvării. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2005 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL Apele Vii, cu sediul în localitatea Apele Vii, județul D, împotriva sentinței nr. 3212/29.05.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința nr. 3212/29.05.2007, în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Dispune radierea mențiunii dizolvării SC SRL Apele Vii.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
25 Februarie 2008
Red. jud. / 27.02.2008
Tehnored. / 3 ex.
jud. fond:
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Maria Necșulescu