Spete dizolvare firma. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2829
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 160/R/COM
Ședința publică din 21 februarie 2008
Completul de judecată compus din
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Nicolae Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC - SRL, com și petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 171/24.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă - administrator pentru pârâta SC - SRL, lipsă fiind petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei SC - SRL depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar dispus de instanță și situațiile financiare pe anul 2005 nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul reprezentantului pârâtei SC - SRL în dezbaterea recursurilor, acesta solicitând admiterea recursului pârâtei, iar cu privire la recursul reclamantei lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 171/24.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- s- admis acțiunea formulată de reclamantul ONRC B și s-a dispus dizolvarea pârâtei SC - SRL.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul C-S, ONRC Bac hemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC - SRL și a solicitat a se dispune în baza art. 237 al.1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată dizolvarea societății pârâte întrucât din evidențele sale a rezultat că aceasta nu și- depus situația financiară anuală aferentă anului 2005, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat și nu a depus la dosar întâmpinare și dovada faptului că și-a îndeplinit obligația ce îi revenea, potrivit art. 28 și art. 34 din Legea nr. 82/1991.
Astfel fiind, în temeiul art. 237 al.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, instanța a admis pentru acest considerent cererea reclamantei și a dispus dizolvarea pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta SC - SRL și petenta C-
Pârâta recurentă SC - SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de dizolvare formulată de ONRC
În motivarea recursului s-a arătat că la 22.01.2008 au fost depuse la ORC C-S situațiile anuale financiare pe anul 2005, cu cererea nr. 1421/22.01.2008, fiind deci îndeplinite cerințele legale.
Arată că a considerat suficientă depunerea situațiilor financiare aferente anului 2005 la organele fiscale și că îndeplinește toate condițiile imperative impuse de lege.
Examinând recursul formulat de pârâta SC - SRL prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, una dintre modificările de esență aduse Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 161/2003 și care se regăsește în prevederile art. 237 alin.1 lit. b privește obligativitatea depunerii în cel mult 6 luni de la expirarea termenului legal a situațiilor financiare anuale, sub sancțiunea dizolvării.
Obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrantă a acquis-ului comunitar, fiind înscrisă în art. 2 al. 1 lit. fa D irectivei Consiliului European nr. -.
În aceste condiții, ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente anului 2005 fost 31 mai 2006, iar pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale, în mod temeinic prima instanță dispunând dizolvarea acesteia.
În recurs, pârâta a făcut însă dovada că situațiile financiare pe anul 2005 au fost între timp depuse la Oficiul Registrului Comerțului C-S, astfel încât nu mai subzistă rațiunea pentru care ONRC Bas olicitat dizolvarea pârâtei, aceasta intrând în legalitate.
Așa fiind, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta SC - SRL împotriva sentinței civile nr. 171/24.09.2007 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosarul nr-, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea formulată de ONRC B pentru dizolvarea SC - SRL și, în baza art. 7 din Legea 26/1990, va dispune comunicarea unui exemplar al prezentei decizii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs petenta C-S, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul anulării dizolvării societății.
În motivare, recurenta petentă arată că societatea datorează la bugetul general consolidat suma de 500 lei RON.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, conform art. 312, alin.1 proc.civ. pentru considerentele ce succed:
Nu are nici o relevanță, raportat la soluția de dizolvare, faptul că pârâta societate comercială are datorii la bugetul general consolidat, întrucât dizolvarea este urmată de lichidare, iar intrarea în lichidare are tocmai rațiunea de a permite creditorilor recuperarea creanțelor pe care le au asupra societății dizolvate, fie prin aplicarea regulilor lichidării prevăzute de Legea 31/1990, fie conform Legii 85/2006, dacă sunt întrunite condițiile acestei legi pentru declanșarea procedurii insolvenței.
Art. 237, alin. 1 din Legea 31/1990 conține o normă dispozitivă, prin prezența expresiei "va putea pronunța dizolvarea societății", însă oportunitatea luării acestei măsuri aparține instanței, care, dacă sunt îndeplinite toate condițiile legale, nu are nici un motiv să nu dispună dizolvarea societății comerciale.
Tocmai pentru aceste motive, nu pot fi primite criticile recurentei DGFP C-S, conform cărora dizolvarea unei societăți comerciale este nepermisă și eludează dispozițiile Codului d e procedură fiscală, atâta timp cât acea societate are datorii la bugetul general consolidat. Aceasta pentru că procedura lichidării conform Legii 31/1990 sau, atunci când este cazul, conform Legii 85/2006 îi asigură posibilitatea de a își recupera creanțele pe care le are împotriva societății dizolvate.
Față de aceste considerente recursul analizat va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC - SRL, com și petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 171/24.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C- pentru dizolvarea pârâtei recurente SC - SRL.
Dispune comunicarea prezentei la. de pe lângă Tribunalul C-S în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Respinge recursul declarat de petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red../19.03.2008
Dact. / 25.03.2008/3 ex./ 1 com
Prima instanță - Trib. C-
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Nicolae Cătălin