Spete dizolvare firma. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.161/C/2008-

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

Judecător: - -- președinte secție

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă SC SRL cu sediul în S M-,J-, CUI - cu sediul procedural ales în SMs tr. - nr. 16 în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B,B-dul - nr. 74, Sector 3 împotriva Sentinței nr. 845 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei avocat în substituirea avocatului în baza delegațiilor depuse la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la primul termen în recurs,lipsa de procedură cu recurenta s-a acoperit prin prezența doamnei avocat, citația fiind returnată cu mențiunea "societate desființată", după care:

Reprezentanta recurentei depune la dosar confirmarea de la ORC SMp rivind depunerea situațiilor financiare pe anul 2007 și xerocopia extrasului de carte funciară nr.1652 -. Arată că nu are de formulat alte cereri.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a societății, fără cheltuieli de judecată.

Scopul prevederilor art. 237 alin.1 lit. b din Legea 31/1990 nu este de a sancționa administratorii ci de a radia societățile care nu realizează venituri.

Societatea recurentă a înțeles să depună bilanțurile contabile, inclusiv pentru anul 2007, societatea funcționează.

Intimata reclamantă în acțiune, la fila 2 menționat că, în cazul în care societatea recurentă pârâtă va depune la ORC S M, până la dezbaterea fondului situațiile financiare aferente anului 2005, acțiunea va rămâne fără obiect.

Mai mult decât atât procedura de citare cu recurenta pârâtă nu a fost îndeplinită niciodată, a se vedea filele 6, 9, 13 și 20, toate citațiile neîndeplinit cerințele prevăzute de lege.

Intimata nu s-a opus admiterii acestui recurs, sens în care se înțelege că-și menține poziția de la instanța de fond.

Instanța pune în discuția reprezentantei recurentei dacă motivele expuse azi verbal pot fi avute în vedere, nefiind identice cu motivele de recurs depuse în scris.

Reprezentanta recurentei arată că nici un motiv expus oral nu depășește motivele scrise, acestea au fost dezvoltate. Ceea ce a precizat în plus este faptul că intimata este de acord ca acțiunea să rămână fără obiect dacă se depun situațiile financiare pe anul 2005.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:

Prin sentința nr.845 din 29 mai 2007 Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială înaintată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC SRL S

În temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte SC SRL.

În temeiul disp.art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990 a dispus înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia cu părțile și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și publicarea sentinței în al României Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantei, aceasta putând să se îndrepte împotriva societății, conform art.237 alin.4 din Legea nr.31/1990.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2005 până la data de 15.12.2006 termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.

Astfel, instanța constată existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere -"Dreptul societăților comerciale " pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit."f" a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968 potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL cu sediul în S M-, cu sediul procedural ales în SMs tr. - nr. 16 solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza în fond instanța să constate că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a depune la ORC situațiile financiare anuale, astfel că cererea reclamantei este fără obiect.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 7-10 și art. 312 Cod procedură civilă recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în greșita aplicare a dis part. 327 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Sentința este netemeinică, fiind greșit reținută situația de fapt deoarece administratorul societății, fiind bolnav, nu a putut administra societatea conform legislației în vigoare.

Cu ocazia schimbării administratorului, intenționând să facă această mențiune la ORC, asociatele au constatat că societatea este radiată.

Cum dizolvarea s-a pronunțat ca urmare a nedepunerii situațiilor financiare la ORC, neregularitățile produse de această împrejurare înțelege să le acopere prin depunerea situațiilor financiare și să solicite modificarea sentinței.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, ținând seama de prevederile art. 3041Cod procedură civilă a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Critica recurentei SC SRL privitoare la nelegalitatea sentinței este nefondată raportat la dispozițiile art. 237 alin.1 lit. b din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Motivul de recurs prin care se susține imposibilitatea depunerii situațiilor financiare la ORC S M ca urmare a problemelor de sănătate pe care le-a avut administratorul societății este nefondat în lipsa oricăror dovezi în acest sens.

Instanța apreciază că față de necomunicarea sentinței cu recurenta pârâtă, prezenta cale de atac este formulată în termenul legal.

În motivarea recursului se susține de către recurentă că ar fi depus situațiile financiare la ORC S conform confirmărilor atașate în copie.

La dosar nu se regăsește situația financiară corespunzătoare anului 2005 și nici dovada confirmării de către ORC SMa depunerii acestor situații în termenul prevăzut de lege.

În consecință, văzând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 237 alin 1 lit. b din Legea 31/1990, nici până la soluționarea prezentei căi de atac, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de SC SRL cu sediul în S M-, cu sediul procedural ales în S M, str. -, nr. 16, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B,B-dul - nr.74, Sector 3 împotriva Sentinței nr. 845 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în totul.

Fără cheltuielile de judecată în recurs.

IREVOCABI LĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23.04.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.

Jud.fond

Tehn.red./2 ex.

12.05.2008

Președinte:Toros Vig Ana Maria
Judecători:Toros Vig Ana Maria, Boța Marilena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Oradea