Spete dizolvare firma. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

(Nr. în format vechi 72/2008)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.196

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 2: Mioara Badea

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă -, împotriva sentinței comerciale nr.9933/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă cu împuternicire avocațială aflată la fila 2, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, precum și faptul că prin Serviciul Registratură la data de 07.02.2008 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 RON, respectiv chitanța nr.-/1 din 31.01.2008 emisă de și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurenta-pârâtă prin apărător.

Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării, apărătorului recurentei-pârâte.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, arată că solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, apreciind cauza în stare de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere faptul că au depus la dosar dovada depunerii situațiilor financiare aferente anilor fiscali 2003, 2004 și 2005, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs de față,

Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.9933/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta uk B și s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte în temeiul art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată pentru nedepunerea la Oficiul Registrului Comerțului în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale a situațiilor financiare anuale pe anii 2003, 2004, 2005.

Împotriva sentinței precitate a formulat recurs societatea pârâtă solicitând admiterea recursului, constatarea că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art.237 alin.(1) lit.b din Legea nr.31/1990 pentru dizolvarea societății recurente și să se înregistreze decizia ca urmare a admiterii recursului în Registrul Comerțului.

În motivarea cererii recurenta arată în esență că, prin sentința comercială nr.9933/14.09.2007 s-a dispus dizolvarea societății recurente pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005 în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată iar la 18.12.2007 aceasta a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile respective.

Ca probe s-au propus înscrisuri, fiind anexate copii după situațiile financiare precitate.

Intimata a depus întâmpinare pin care confirmă depunerea situațiilor respective de către recurentă considerând fără obiect acțiunea sa și totodată să se dispună și cu privire la radierea mențiunii de dizolvare.

Cererea a fost timbrată cu suma de 20,00 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,15 RON timbru judiciar.

Examinând motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.

Deși la data pronunțării soluției recurenta nu înregistrase la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005, totuși în recurs, aceasta a făcut dovada efectuării mențiunilor respective ulterior acestui moment.

Cum legea nu prevede alte sancțiuni și cum scopul este acela de a salva în limitele legale desființarea societăților comerciale, Curtea în temeiul înscrisurilor noi depuse de recurentă în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă cu referire la art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare ca nefondată, nemaisubzistând incidența prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.

Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta uk B, împotriva sentinței comerciale nr.9933/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și în consecință:

Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de dizolvare ca nefondată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 15.02.2008

Tehnored. - 18.02.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București -

Președinte - Judecător delegat la -

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Bucuresti