Spete dizolvare firma. Decizia 2024/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2024/2009

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4158 din 1 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei av., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că, la data de 15 iunie 2009, fost trimis dosarul instanței de fond nr-.

Curtea, după deliberare, având în vedere că sentința civilă nr. 4158 prin care s-a dispus dizolvarea SC SRL, a fost pronunțată la data de 1 noiembrie 2007, iar comunicarea acestei hotărâri s- realizat la data de 14 noiembrie 2007, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare, de la fila 8 din dosarul de fond, iar în raport de aceste date și de data promovării recursului, invocă din oficiu, excepția tardivității formulării recursului.

Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției, apreciază că recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, învederând instanței că este posibil ca persoana care a semnat dovada de primire a hotărârii, să fie administratorul societății, care in prezent este decedată, iar soțul acesteia, nu a avut cunoștință de această hotărâre. Depune la dosar copia certificatului de deces al numitei.

Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 4158 din 1 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B reprezentat prin directorul OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în contradictoriu cu pârâta SC SRL C, și, în consecință:

S- dispus dizolvarea SC SRL, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

S- dispus comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerțului C, Direcția Generală a Finanțelor Publice C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

În motivare se arată că, eclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, formulată în contradictoriu cu pârâta SC SRL, a solicitat instanței să dispună dizolvarea societății pârâte.

Cererea a fost motivată prin invocarea împrejurării că din evidențele registrului comerțului rezultă că această societate nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005, fiind astfel incidente disp. art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.

Reclamantul în justificarea poziției procesuale adoptate a arătat că Oficiul Registrului Comerțului este instituție publică și prestează un serviciu public constând în aceea de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial.

Pentru determinarea termenelor legale în care societatea era obligată să depună situațiile financiare anuale au fost invocate prevederile Legii contabilității nr.82/1991.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.

Probatoriul administrat în cauză relevă următoarele:

Lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului C atestă că pârâta nu a înregistrat bilanțul anual aferent anului 2005.

La cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile in care: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni; societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului; societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut sau resedinta cunoscuta; societatea nu si-a completat capitalul social, in conditiile legii, conform disp. art.237 al.1 din Legea nr.31/1990.

Societatile comerciale, societatile/ companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit legii, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii și au obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale, inclusiv in situatia fuziunii, divizarii sau incetarii activitatii acestora, in conditiile legii, potrivit disp. art.1 coroborate cu disp. art.28 din Legea nr.82/1991.

Persoanele juridice care organizeaza contabilitatea in partida dubla trebuie sa publice situatiile financiare anuale. obiectul publicarii situatiile financiare anuale, raportul administratorilor si raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz. Aceste prevederi se aplica si sucursalelor inregistrate in Romania, care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate, precum si societatilor-mama care intocmesc situatii financiare consolidate, potrivit disp. art.34 al.1 din Legea nr.82/1991.

Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport de finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuia să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de societatea comercială pârâtă.

Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor Legii nr.26/1990 și a Legii nr.31/1990.

Instanța în baza considerentelor reținute a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B ca fiind întemeiată, reținând că societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale care trebuiau depuse la oficiul registrului comerțului, în temeiul disp. art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, va admite cererea și va dispune dizolvarea pârâtei SC SRL.

Împotriva sentinței comerciale nr.4158/1.11.2007 formulat recurs SC SRL C, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondate cererii de dizolvare formulată de reclamantul intimat Oficiul registrului Comerțului și, în consecință, repunerea SC SRL în situația anterioară, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

În motivarea recursului, recurenta arată că, prin administratorul, luat la cunoștință despre măsura dizolvării și despre intrarea în lichidare societății abia atunci când a fost notificată în acest sens de către lichidatorul, aducându-i-se la cunoștință faptul că, până în prezent, SC SRL nu a fost înregistrată nici o cerere în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data la care s-a desfășurat procesul în vederea dizolvării SC SRL C, administratorul era plecat din țară, astfel că a fost în imposibilitate de a afla în termen util despre începerea procedurii de dizolvare SC SRL. Administratorul recurentei era plecat din țară atât în momentul declanșării procedurii de dizolvare societății, cât și la data la care fost comunicată sentința comercială nr. 4158/1.11.2007, astfel că recurenta nu luat la cunoștință în termenul prevăzut de lege de începerea procedurii de dizolvare societății și rămas în pasivitate, fiind în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare.

SC SRL depus situațiile financiare prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 Administrației Finanțelor Publice Astfel, la 28.04.2006 administratorul recurentei a depus la Administrația Finanțelor Publice T Bilanțul 31.12.2005, la 26.04.2007 s-a depus bilanțul prescurtat la data de 31.12.2006, la data de 07.05.2008 s-a depus Bilanțul prescurtat la data de 31.12.2007, iar la 10.03.2009 s- depus Bilanțul prescurtat la data de 31.12.2008.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Hotărârea recurată era supusă recursului în termen de 30 de zile de la data comunicării. Hotărârea a fost comunicată în data de 14.11.2007, dovada de comunicare fiind semnată de destinatar.

Potrivit art. 3014Cod proc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel. În speță, termenul de recurs este de 30 de zile și început să curgă de la data de 14.11.2007, recursul fiind înregistrat în data de 11.05.2009, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Raportat la cele mai sus arătate, în baza art. 301(4) Cod proc.civ. instanța va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 4158 din 1.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/15.06.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 2024/2009. Curtea de Apel Cluj