Spete dizolvare firma. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 232
Ședința publică din 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr.289/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați PENITENCIARUL ARAD, GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect dizolvare persoană juridică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 23.10.2009 cererea formulată de către reclamantul apelant, în cuprinsul căreia acesta arată că susține apelul astfel cum a fost formulat și solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. La cerere s-a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța, având în vedere că nu au fost formulate alte cereri și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr.546/2008 la Tribunalul Arad, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții PENITENCIARUL ARAD, Guvernul României, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor dizolvarea persoanei juridice PENITENCIARUL ARAD și interzicerea ca, în ipoteza reînființării unei noi persoane juridice de același tip și cu același scop să mai activeze personalul actualei persoane juridice.
În motivare a invocat că PENITENCIARUL ARADa fost înființat nu doar cu scopul de a izola persoanele private de libertate ci, mai ales, pentru a realiza un scop educativ.
Acest scop - arată reclamantul - a fost abandonat, în prezent persoana juridică desfășurând o activitate contrară ordinii de drept.
A concretizat cele susținute făcând referire la aspecte afirmativ constatate în interiorul penitenciarului, aspecte suplimentare fiind arătate prin completarea de acțiune de la fila 17 dosar.
În drept a invocat dispozițiile art.45 din Decretul nr.31/1954, art.1 din Constituția României și art.1 din CEDO.
Prin sentința civilă nr.505/bis/22.05.2008 cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța reținând că ea excede competenței instanțelor judecătorești, câtă vreme înființarea și, respectiv încetarea activității unei instituții a statului se face doar prin lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul.
Prin decizia civilă nr.908/R/09.10.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul declarat, a casat sentința și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecare.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a avut în vedere că, deși tribunalul și-a invocat propria necompetență materială nu s-a mai pronunțat asupra ei, soluționând pricina în temeiul unei excepții (a inadmisibilității) pe care nu a pus-o în discuție.
Astfel investit, prin sentința civilă nr.289/09.06.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a Guvernului României, Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor și, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.10 din HG 1849/2004 prin hotărâre de guvern se înființează unitățile subordonate Administrației naționale a penitenciarelor, în speță și Penitenciarul d e maximă siguranță A astfel că în aplicarea principiului simetriei actelor juridice și a art.45 al.1 lit.c și al.2 teza II din decretul nr.31/1954 dizolvarea penitenciarului se face prin actul organului competent care este Guvernul României.
Prin urmare, instanța de judecată nu are căderea de a dispune dizolvarea penitenciarului, procedură care trebuie să urmeze dispozițiile Decretul nr.31/1954.
Fiind respinsă acțiunea principală, a fost respinsă și cererea accesorie de interzicere a angajării actualului personal și în considerarea prevederilor art.11 din capitolul 3, secțiunea 1 din Legea nr.293/2004 privind numirea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare a invocat că, deși instanța a reținut calitatea procesuală pasivă a Guvernului, nu a arătat modalitatea în care pârâtul ar trebui să dizolve persoana juridică.
A mai criticat faptul că, deși prima instanță face referire la dispozițiile art.45 al.2 teza II din Decretul 31/1954, nu și-a exercitat rolul activ în sensul verificării susținerilor reclamantului și a ignorat dispozițiile art.45 al.1 lit.b teza II raportat la al.1 lit.c și al.2 din același articol.
A invocat greșita reținere a stării de fapt, el nesolicitând niciodată obligarea pârâților la despăgubiri.
În subsidiar, a solicitat ca Guvernul României să fie obligat să dizolve PENITENCIARUL ARAD, implicit dispunerea demersurilor legale în acest sens.
Legal citate, părțile nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art.295 al.1 pr.civ. instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.10 al.1, 3 din HG 1849/2004 penitenciarele, ca unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, se înființează prin hotărâre a Guvernului.
Pe de altă parte, dispozițiile art.45 lit.c din Decretul 31/1954 (text de lege invocat de reclamant pe calea cererii de chemare în judecată ca temei de drept) prevăd că organizațiile cooperatiste și cele obștești se dizolvă dacă scopul pe care îl urmăresc a devenit contrar legii sau moralei sau urmăresc un alt scop decât cel declarat. Chiar dacă s-ar considera că PENITENCIARUL ARAD intră în vreuna dintre aceste categorii de persoane juridice, el nu poate fi dizolvat pe calea promovată de reclamant, câtă vreme în acest caz, dizolvarea se face prin act al organului competent (art.45 al.2 teza II din decret), în speță prin hotărâre a Guvernului României.
Instanța de apel apreciază, însă, că penitenciarul este o instituție de stat în sensul art.43 din decret, situație în care, fiind înființat prin hotărâre de guvern, încetează de a avea ființă tot printr-o hotărâre de guvern și nu printr-o hotărâre judecătorească.
În acest sens, chiar art.1 din Constituție - temei invocat de reclamant - dispune că statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Referirea la dispozițiile art.1 din CEDO nu poate fi reținută nici ea ca temei de admitere a acțiunii, câtă vreme această normă consacră recunoașterea de către părțile contractante a drepturilor și libertăților definite de titlul I din Convenție, iar reclamantul nu a făcut dovada încălcării în persoana sa a vreuneia dintre aceste drepturi și libertăți.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că în mod corect a reținut prima instanță că dizolvarea Penitenciarului Arad nu poate fi dispusă de instanța de judecată.
Cum tribunalul a reținut necompetența instanței în soluționarea cererii de chemare în judecată, era inutilă examinarea susținerilor reclamantului vizând nerealizarea scopului de către persoana juridică și desfășurarea unei activități cu totul contrare acestui scop, criticile apelantului cu privire la acest aspect și la încălcarea dispozițiilor art.129 pr.civ. fiind nefondate.
Vor fi respinse și susținerile referitoare la neindicarea de către instanță a modului în care Guvernul ar trebui să dizolve persoana juridică, prima instanță nefiind sesizată cu un atare capăt de cerere ci cu o cerere în a dispune dizolvarea.
În fine, cererea subsidiară formulată de reclamant pe calea apelului are natura unei cereri noi în sensul art.294 al.1 pr.civ. astfel că ea nu va fi examinată de instanța de apel.
Este adevărat că, în considerente, prima instanță a făcut referire la renunțarea de către reclamant la plata daunelor solicitate, deși reclamantul nu formulase o atare cerere.
Se observă, însă, că această referire nu este relevantă prin prisma hotărârii pronunțate și nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 pr.civ. instanța va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.289/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții PENITENCIARUL ARAD, Guvernul României, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.289/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții PENITENCIARUL ARAD, GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Se comunică:
Reclamant apelant - - PENITENCIARUL ARAD, jud.
- ,.14,.3, jud.
Pârâți intimați - PENITENCIARUL ARAD - A, Calea 6 Vânători FN, jud.
- Guvernul României -B, sector 1,Palatul -P-ța - nr.1
- Ministerul Justiției - B, sector 5,-
- Administrația Națională a Penitenciarelor - B, sector 2,-
Emis 6 comunicări
Red.FȘ/02.11.2009
Tehnored.MM/2 ex/11.11.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad - jud.
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu
