Spete dizolvare firma. Decizia 241/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/2010
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4869 din 4 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Cluj și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 28 ianuarie 2010, s-a trimis dosarul de fond nr- de la Tribunalul Comercial Cluj.
Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.869 din data de 04.11.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta " " C-N și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 și comunicarea acestei hotărâri Oficiului Registrului Comerțului și
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că societatea pârâtă nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007.
Conform disp. art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în situația în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul șau reședința cunoscută; societatea nu și-a completat capitalul social în condițiile legii.
Totodată, societățile comerciale, printre altele, au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit disp. art. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 82/1991.
Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partida dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale și fac obiectul publicării situațiile financiare, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport de finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuie să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de societatea comercială pârâtă.
Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării strice și consecvente a disp. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ca fiind întemeiată, deoarece societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale care trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și a hotărât dizolvarea societății pârâte, cu consecințele ce decurg din această situație juridică, așa după cum s-a arătat în dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă " " C-N, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate sentinței atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului privind dizolvarea acestei societăți ca fiind lipsită de obiect.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că a înregistrat situația financiară aferentă anului 2007 la data de 06.11.2009 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. -, astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege.
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma "tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății".
Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune.
Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluja situațiilor financiare anuale aferente anului 2007, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta " " C-N, cu sediul în C-N,-, jud. C împotriva sentinței civile nr. 4.869 din 4 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrului Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./6 ex./17.02.2010.
Jud.fond:.
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia