Spete dizolvare firma. Decizia 2951/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2951/2008
Ședința publică din data de 09.12.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SERV SRL împotriva sentinței comerciale nr. 954 din 14.10.2007 pronunțată în dosarul cu număr unic nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații: OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal se prezintă administratorul statutar al societății pârâte,.
Procedura de citare este îndeplinită.
Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ. S-a depus la dosar întâmpinare din partea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
Reprezentantul legal al recurentei depune acte din care reiese că s-au înregistrat situațiile financiare aferente anului fiscal 2005-2006. Declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune.
Instanța în urma deliberării, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul societății pârâte solicită admiterea recursului și respingerea cererii de dizolvare formulată de Oficiul Registrului Comerțului și radierea din registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a societății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 954 pronunțată la data de 14 octombrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâta SC SERV SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea. SC SERV SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC SERV SRL solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta nu a avut și nu are nici o activitate, în acest sens depunându-se declarația la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N a arătat că pe fond nu se opune la admiterea recursului.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului B-N pentru dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SERV SRL împotriva sentinței comerciale nr. 954 din 14.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bistrița N.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./12.12.2008
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț