Spete dizolvare firma. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 337
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SRL prin reprezentant legal împotriva sentinței nr.1500 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SRL prin avocat, lipsind intimatul ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care apărătorul recurentei pârâte depune taxa judiciare de timbru în cuantum de 20lei cu chitanța nr.566-92-0039/01.04.2008, timbru judiciar mobil de 0,15 lei, precum și dovada depunerilor situațiilor financiare pe anii 2004, 2005 și 2006.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SRL solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul radierii mențiunii de dizolvare a societății.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.04.2007, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu SC SRL, să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004 și 2005 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.
Prin sentința nr.1500 din 12.04.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva pârâtei SC SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP D și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum de la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC, au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pentru anii 2004 și 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL.
Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anilor 2004 și 2005 (confirmările state la filele 15-17 din dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA -Secția Comercială).
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005 la ORC D, în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, dar recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2008. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041pr.civ. astfel că, în baza art. 312 alin. 3 pr.civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC- ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art.6 alin. 1 și art.7 alin. 2 din Legea nr.26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în com. nr.150, jud. D, împotriva sentinței nr.1500 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, C,-, jud.
Modifică sentința nr.1500 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în sensul că respinge cererea de sesizare privind dizolvarea SC SRL și radiază mențiunea de la ONRC - ORC.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud.
jud.fond.
tehnored./3ex/08.04.2008
08 Aprilie 2008
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu