Spete dizolvare firma. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.34/COM

Ședința publică de la 06 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

Grefier - - -

Pe rol, judecarea apelului comercial d eclarat de reclamantul, domiciliat ales în B, sector 3,-, -.2,.34, împotriva sentinței civile nr.4718/COM din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SRL, cu sediul în C,-, -.C,.2,.46, județul C, domiciliat în C,-, județul C și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. asupra apelului formulat de reclamantul care este motivat, timbrat cu suma de 20 lei conform chitanței nr.- din 31.03.2009 aflată la fila 11 dosar, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei. Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA:

Asupra apelului comercial d e față:

1. Obiectul și părțile litigiului.

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC SRL, și Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța ca prin hotărâre judecătorească să se dispună u dizolvarea SC SRL, numirea unui practician în insolvență care să efectueze formalitățile de lichidare a societății și poprirea definitivă a părților ce s-ar fi cuvenit asociatului de pe urma lichidării firmei până la concurența sumei de 4.144 USD în lei, la cursul efectuării plății și 810 lei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este creditorul personal al pârâtului ce are calitatea de asociat și administrator al SC SRL având o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%. Cum debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a-i restitui suma de bani pe care i-o datorează cu titlu de pretenții potrivit sentinței civile nr.13505/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța, se solicită dizolvarea societății unde este asociat debitorul pentru a-și putea recupera creanța.

În drept invocat dispozițiile art.66 din Legea nr.31/1990 modificată.

La data de 06.11.2008, la solicitarea instanței, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că temeiul juridic pentru toate cele patru capete de cerere îl constituie art.66 alin.2, art.227(1) lit.g, art.15324, art.2371alin.3 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 06.11.2008 pârâtul a invocat excepția inadmisibilității fiecărui capăt de cerere formulat, excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și excepția lipsei de interes în formularea primului capăt de cerere și excepția lipsei calității procesual pasive a societății pârâte în ceea ce privește capătul doi de cerere.

2. Hotărârea tribunalului.

Prin sentința civilă nr.4718/COM/2008 Tribunalul Constanțaa respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu SC SRL, Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Pentru a dispune astfel a reținut în esențătribunalulcă, potrivit art.66 alin.2, creditorii prevăzuți la alin.1 (creditorii asociatului) pot totuși popri, în timpul duratei societăți, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Prin urmare, acest articol reprezintă un temei de drept pentru capătul de cerere privind poprirea asiguratorie (capăt de cerere disjuns în cauză), iar în ce privește referirea la "părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare", aceasta este aplicabilă numai în situația în care societatea se află în stare de lichidare.

Chiar dacă reclamantul ar fi înțeles să invoce și alin.1 al art.66 din Legea nr.31/1990 în care se prevede că după dizolvarea societății creditorii asociatului pot să exercite drepturile lor numai asupra părții ce s-ar cuveni prin lichidare, aceste dispoziții nu-i conferă și dreptul de a solicita dizolvarea societății pe această cale.

Temeiul de drept pentru dizolvarea unei societăți comerciale este prevăzut de art.227 alin.1 din Legea nr.31/1990 referitor la care reclamantul a indicat lit.g alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.

Reclamantul nu a indicat care sunt aceste cazuri de dizolvare, iar din analiza celor prevăzute de lit.a-f, s-a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză.

Nici temeiul de drept reprezentat de art.15324din Legea nr.31/1990 invocat de reclamant nu poate fi reținut întrucât el este specific societăților pe acțiuni, iar pârâta persoană juridică este societate cu răspundere limitată.

3. Apelul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamantul criticând-o sub aspectele:

- instanța nu a înțeles calitatea sa de creditor și împrejurările relatate care fac ca cererea de dizolvarea a SC Contruct SRL, să se încadreze în alin.1, lit.g, art.227 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale și anume "alte cauze prevăzute de lege.";

- din interpretarea art.66 din Legea nr.31/1990per a contrariorezultă că se pot urmări părțile ce s-ar cuveni asociatului din lichidarea firmei, ceea ce în înseamnă că se poate solicita dizolvarea societății pentru că în ipoteză contrară s-ar ajunge la situația în care nu s-ar putea urmări niciodată părțile cuvenite asociatului pentru că firma nu ar distribui niciodată dividende;

- premisa de la care pornit tribunalul este eronată, adică s-a raportat numai la personalitatea juridică distinctă firmei, esențială este însă natura persoanei juridice aceea de societate cu răspundere limitată, adică o societate mixtă de persoane și capital;

- instanța de judecată, manifestând un rol activ trebuia să aplice art.974 Cod civil, adică să considere acțiunea ca fiind una oblică, perfect admisibilă în cauză, pentru că reprezintă mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului sau atunci când acesta refuza sau neglijează să le exercite;

- sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii oblice: 1) reclamantul are o creanță exigibilă stabilită printr-un titlu executoriu, anterior formulării cererii de dizolvare a firmei; 2) debitorul este inactiv, nu a achitat nici până acum creanța; 3) creditorul are un interes serios și legitim în urmărirea

veniturilor și bunurilor debitorului sau pentru că debitorul refuză să-și dizolve firmele pentru a achita datoria restantă, fiind insolvabil ca persoana fizică, sens în care depune procesul verbal de executare silită încheiat de executorul judecătoresc.

4. Curtea

Analizând criticile aduse Curtea va reține că acestea sunt nefondate, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală impunându-se a fi păstrată.

Aceasta pentru că, așa cum legal a reținut prima instanță, societatea comercială are un patrimoniu propriu, distinct de al asociaților, astfel că ea nu poate fi ținută să răspundă cu patrimoniul propriu decât pentru obligațiile proprii. Pe durata existenței societății, creditorii personali ai unui asociat al societății comerciale nu pot să-și exercite dreptul de creanță asupra societății în care acesta este asociat, ei având doar dreptul de a urmări dividendele sau la închiderea lichidării asupra părții ce i se cuvin acestuia în temeiul calității sale de asociat, dar nu pot solicita dizolvarea societății pentru a putea urmări aceste părți sociale.

Totodată, dizolvarea societății se poate solicita numai în cazurile prevăzute expres de lege (art.227 și 229 din legea nr.31/1990), ori în cauză aceste cazuri nu sunt incidente iar reclamantul ca și creditor personal al asociatului societății nu poate solicita dizolvarea societății doar în vederea recuperării creanței sale.

Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod pr.civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, hotărârea nefiind supusă schimbării sau desființării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul comercial formulat de reclamantul reclamantul, domiciliat ales în B, sector 3,-, -.2,.34, împotriva sentinței civile nr.4718/COM din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SRL, cu sediul în C,-, -.C,.2,.46, județul C, domiciliat în C,-, județul C și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud. fond:

Red.dec.jud.-/05.05.2009

Tehnored.6 ex./05.05.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Constanta